De ce eu?, selecționat la Festivalul de la Berlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-eu-selectionat-la-festivalul-de-la-berlin/

De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea premiera mondială în selecţia oficială a celei de-a 65-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (5 – 15 februarie 2015), unul dintre cele mai importante evenimente de gen din industria filmului.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2015

De ce eu? / Cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, va fi proiectat în secțiunea Panorama Special, dedicată premierelor importante din cinema-ul independent și producțiilor americane de anvergură.

Pe 11 februarie, la ora locală 20.00, regizorul și o parte din echipă vor lua parte la proiecția de gală de la Kino International. Echipa se va întâlni, totodată, cu jurnaliștii străini, în cadrul unei conferințe de presă transmise online.

Este cea de-a doua selecție a regizorului la Festivalul de la Berlin, Legături bolnăvicioase fiind proiectat în Panorama în 2006. Printre producțiile prezentate în Panorama în ultimii ani se află titluri multi-premiate ca The Act of Killing (Cel mai bun documentar la Premiile De ce euAcademiei Europene de Film) sau The Broken Circle Breakdown, ambele nominalizate la Oscar.

Unul dintre cele mai așteptate filme românești de anul acesta, De ce eu? va fi lansat pe în cinematografe pe 27 februarie 2015.

Thriller-ul politic este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror, Alexandru Lele.

Cristian (Emilian Oprea) este un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente.

Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.

În rolul principal apare Emilian Oprea, actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, aflat la primul său rol principal într-un lungmetraj de cinema. Oprea poate fi văzut și în lungmetrajul Autoportretul unei fete cuminți, regizat de Ana Lungu și selecționat la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, dar și în următorul film al lui Marian Crișan, Orizont, o versiune modernă a nuvelei Moara cu noroc.

Distribuția e întregită de actorii Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreția Mandric, Sore Mihalache, Ionuț Caras, Virgil Ogășanu.

Foto: De ce eu – facebook.com/deceeufilmul

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.