De ce scriem despre filme
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-scriem-despre-filme/

„Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul. Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi. Meseria de critic este una solitară” – criticul de film Pascal Mérigeau.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 octombrie 2015

Totul începe cu vizionarea filmelor. A cât mai multor filme. În sala întunecată de cinema. Atracţia vine din convingerea că acolo sunt începutul şi sfârşitul. Acolo e întregul mister al lumii, veşnic inexplicabil. Ecranul e oglinda gigant prin care putem să privim adânc în noi înşine. În întuneric, ochiul devine poarta prin care sunt inundate mintea şi sufletul. Atunci când filmul e artă, nu popcorn. La început nu a fost Cuvântul. La început a fost Imaginea. Zeul căruia lumea i se închină de peste o sută de ani. Filmul este arta care, peste secole, va fi cea mai sinceră şi directă mărturie a vremurilor pe care le trăim. Cinemaul scrie Istoria, pentru că el dictează imaginarul oamenilor. Orice stol ameninţător de păsări vine întotdeauna de la Hitchcock. Charlot este în patrimoniul umanităţii. Vieţile ne sunt modelate inconştient de imaginile de care suntem înconjuraţi. Cinemaul e forma articulată şi dătătoare de sens a acestor imagini. Emoţia. Gândirea. De ce să ratezi, atunci, întâlnirea cu filmul? Cu arta care dă seama cel mai bine de timpul prezent şi de trecutul recent? Cum să nu plângi în faţa oamenilor filmaţi acum peste un secol de Lumière? Ce maşină diabolică a timpului e cinemaul, cel care te transportă pe străzile din oraşele lumii la 1900 şi îţi oferă şansa să îţi vezi strămoşii în timp ce lucrează, dansează, mănâncă sau îţi zâmbesc? Cinemaul e conştiinţa scurgerii timpului. Prin urmare: La început e Imaginea. Dar apoi vine, ca o necesitate, Cuvântul – citit şi scris. De la sala de cinema la gândirea în intimitate asupra filmului, gândire antrenată permanent prin lectură. Apoi, de la reflecţie la scris. Scrisul ca instrument de înţelegere şi explicare a imaginii, această fereastră imperfectă către realitate sau fantastic. Critica de film este cunoaştere. Dar şi împărtăşire a bucuriei. Aveţi infinită dreptate, stimate domnule Mérigeau!:

Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul.

Trebuie să scriem pentru cei care au văzut filmul, dar şi pentru cei care nu l-au văzut.

Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. În cazul filmului, există o realitate obiectivă.

Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi.

Criticul este singur în faţa filmului. Trebuie să fie surd şi orb la reclama din jurul filmului.

Criticul trebuie să scape de influenţa grupului cu care merge la film.

Meseria de critic este una solitară.

Criticul trebuie să scape de reputaţia regizorului sau a actorilor.

Criticul nu trebuie să aibă nicio prejudecată.

Critica este actul de a înţelege filmul.

Experienţele personale trebuie să ocupe un rol secundar în cazul criticului. Experienţele personale nu au importanţă. Trebuie să revenim întotdeauna la ce este filmul.

În epoca democratizării scrisului despre cinema adusă de internet, minunatele şi necesarele vorbe ale domnului Mérigeau reabilitează imaginea criticului. Îi reafirmă importanţa. Actul critic este un act de creaţie. Un act de responsabilitate. Parte indispensabilă a receptării cinemaului. Este o declaraţie de dragoste pe care criticul o face filmului şi cineaştilor. Iar dacă afirmaţia pe care legenda i-o atribuie lui Truffaut – „Iubitorii de filme sunt oameni bolnavi” – este adevărată, atunci criticul este bolnavul incurabil.

Pascal Mérigeau este un cunoscut critic francez de film, care a scris de-a lungul timpului pentru publicaţii precum Revue du Cinema, Nouvelles Littéraires, Point, Le Monde sau Nouvel Observateur. Este autorul mai multor cărţi despre cinema, printre care volume dedicate unor mari cineaşti precum Jean Renoir, Maurice Pialat sau Josef von Sternberg. El a participat duminică, 25 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, la dezbaterea intitulată „Cum, de ce şi pentru cine mai scriem despre filme?”, organizată în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest.



22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.