De la Bulandra se aude Bach în Săptămâna Patimilor!
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-la-bulandra-se-aude-bach-in-saptamana-patimilor/

Aşa cum i-a obişnuit pe spectatorii săi de pretutindeni, care se dovedesc a fi din ce în ce mai numeroşi, Teatrul Bulandra continuă difuzarea spectacolelor sale de succes pe pagina oficială de facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro.

Un articol de Liliana Matei|13 aprilie 2020

Întâlnirea cu înălțătoarea muzică a lui J. S. Bach este cât se poate de potrivită într-o săptămână atât de specială precum e cea a Patimilor. Astfel, miercuri, 15 aprilie, ora 19.00, spectatorii Teatrului Bulandra din toată lumea vor putea viziona online producția „The  Bach Files”, cu muzică de Adrian Enescu pe teme de J.S. Bach, regia fiind semnată de Alexandru Darie.

Despre felul cum a pornit acest proiect, regizorul Alexandru Darie povestea: „În general porneşti de la un scenariu, noi am plecat de la muzică. Muzica şi ce face Zoli Toth Project reprezintă personajul central, e ca o privire în oglindă în care totul s-a întors. (…) Muzica trăieşte dramatic. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut înainte să aud această muzică că voi face un asemenea spectacol. Spectacolul acesta îşi are modernitatea tocmai pentru că e bazat pe muzică, şi muzica e atemporală.

O muzică de o modernitate sfâșietoare, teme cunoscute ale lui Bach, dar și contrateme, subteme surprinzătoare scoase la lumină din măruntaiele complicatelor partituri ale geniului, superb interpretate live de Zoli Toth Quartet.

O lume când tristă, când explodând de bucurie, plină de viață.”

„Mamouret” de Jean Sarment, regia Dinu Cernescu, încheie vineri, 17 aprilie, ora 19.00, această săptămână atât de specială pentru noi toți și prilejuiește o reîntâlnire cu regretata și iubita actriță Tamara Buciuceanu, care interpretează rolul principal.

„Mamouret” este „o piesă despre dragoste, despre bucuria vieţii, indiferent de vârstă, o piesă blândă. Un spectacol simplu, normal, punând în prim-plan actorii şi povestea piesei”, spunea regizorul Dinu Cernescu. O poveste care te face să râzi și să plângi în același timp.

Se spune că timpului îi rezistă doar lucrurile de valoare și că, de fapt, teatrul este trecător… Teatrul Bulandra a demonstrat o dată în plus, în aceste vremuri grele, că istoria sa persistă iar spectacolele sale au valoare și rămân în memoria spectatorilor prin actori și interpretările lor de excepție.

26
/04
/14

Am citit abia acum, bărbat la 30 de ani, “De ce fierbe copilul în mămăligă” (Polirom, 2013). Am simțit, abandonându-mă unui entuziasm când insolent, când resemnat, inima îmbătrânindu-mi. Trăiesc de atunci ca și cum aș ști răspunsul la o întrebare care nu i-a fost pusă, de fapt, niciodată nimănui. M-am întâlnit cu Aglaja Veteranyi, autoarea, așa cum un drum îmbrățișează un alt drum la o răscruce.

26
/04
/14

Este actriţă la Teatrul „Constantin Tănase” şi profesor de actorie la Universitatea Hyperion. A absolvit două facultăţi, a publicat trei cărţi de bucate şi este la a doua soacră. Adriana Trandafir, care împlinește 58 de ani pe 26 aprilie, vorbește despre oamenii și locurile care i-au influenţat viaţa.

25
/04
/14

Al Pacino împlineşte, astăzi, 74 de ani. Printre interviurile pe care le-a dat de-a lungul vieţii s-a numărat şi unul publicat de revista Esquire România. În acest interviu, din care vă prezentăm fragmente, Al Pacino vorbeşte despre secretele carierei şi despre viaţa personală.

24
/04
/14

Crâmpeie din istoria României desfășurate pe o bancă. Este un titlu plictisitor care are legătură doar cu una dintre temele comediei „În Parc“, spectacol care s-ar putea încadra ușor în programul Școala Altfel. E o lecție de istorie cuprinzătoare, la care sunt invitați elevi de toate vârstele.

24
/04
/14

Spectacolul Furtuna după William Shakespeare, o nouă premieră a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti se pregăteşte de prima întâlnire cu publicul, care va avea loc duminică, 27 aprilie 2014, de la ora 19.30, pe scena Sălii Studio.

24
/04
/14

Am fost la premiera spectacolului „Folia, Shakespeare & co.” al coregrafului, balerinului, profesorului Gigi Căciuleanu, mare maestru internațional, directorul artistic al Baletului Național din Chile, dar nu numai, om care se împarte, dacă nu se sfâșie, între munca sa din America Latină, Paris, București, Constanța și așa mai departe.

24
/04
/14

Coregraful Gigi Căciuleanu a declarat, după avanpremiera spectacolului "Folia, Shakespeare &Co" de la Teatrul Metropolis din Capitală, că a citit toată opera lui William Shakespeare, care i-a deschis tot felul de "ferestre", de unde a ales replici "care înseamnă ceva".