De la “Dead Poets Society” la “Training Day”
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-la-dead-poets-society-la-training-day/

O incursiune „Garantat 100%” prin viaţa şi cariera lui Ethan Hawke. Cu Ethan Hawke. Actorul american este invitatul lui Cătălin Ştefănescu duminică, 22 octombrie, de la 23.00, la TVR 1şi TVR+.

Un articol de Petre Ivan|20 octombrie 2017

Avea 12-13 ani când a primit un rol de figuraţie în spectacolul Sfânta Ioana, de George Bernard Shaw. Apoi, la câţiva ani, vine şi primul rol într-un film. „E extrem de riscant pentru un adolescent să intre brusc în această lume a industriei spectacolului. Tentaţiile sunt enorme, iar felul în care îţi gestionezi relaţia cu această lume e esenţial”, începe Ethan Hawke povestea sa la Garantat 100%.

Actorul american Ethan Hawke este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la o nouă ediţie Garantat 100%, pe care telespectatorii o pot urmări duminică, 22 octombrie, de la 23.00, la TVR 1 şi TVR+.

„Am discutat cu Ethan Hawke despre începuturile carierei sale de actor. A povestit despre colegi de aceeaşi vârstă care s-au pierdut pe parcurs, unii eşuând în droguri şi alcool, alţii chiar alegând calea sinuciderii. Am discutat apoi despre idealurile adolescenţei sale, relaţia cu părinţii, despre dorinţa de a ajunge un fel de Jack London, şi despre filmul care îl propulsează definitiv în atenţia publicului – Dead Poets Society. Ocazie cu care îi cunoaşte pe regizorul Peter Weir şi pe actorul Robin Williams, pe care îl admiră şi de la care învaţă foarte mult”, ne dezvăluie Cătălin Ştefănescu.

La Garantat 100%, Ethan Hawke vorbeşte despre felul său de a înţelege ce înseamnă să întruchipezi un personaj, şi despre faptul că nu poţi iubi ceea ce faci, dacă te limitezi la a vedea calea pe care ai ales-o doar ca pe o meserie.

Duminică seară, la TVR 1, Ethan Hawke povesteşte şi despre cum a simţit presiunea, emoţia, tensiunea de a juca alături de un actor legendar, aşa cum este Denzel Washington. Training Day e un film de la care Ethan Hawke consideră că începe, într-un fel, maturitatea sa de actor. Invitatul lui Cătălin Ştefănescu explică pe larg ce înţelege el prin ideea de maturitate, atât ca artist, cât şi ca om, ca oricare altul, în afara platourilor de filmare sau a scenei.

„Şi tot la Garantat 100%, Ethan Hawke vorbeşte despre prietenia cu câţiva dintre marii regizori cu care a lucrat, ce a învăţat de la fiecare dintre ei, dar şi care sunt muzicile, cărţile, filmele şi spectacolele de teatru pe care le preţuieşte şi le poartă în sufletul său” (Cătălin Ştefănescu).

Deja un prieten al publicului din România, celebrul actor american a făcut o nouă vizită în această toamnă la Bucureşti, cu ocazia primei ediţii a Festivalului de Film American Independent. Ethan Hawke a acceptat invitaţia lui Cătălin Ştefănescu la o discuţie Garantat 100% sinceră, care urmăreşte în secvenţe cinematografice cariera şi viaţa actorului nominalizat de patru ori la Oscar. Emisiunea e de urmărit neapărat duminică, 22 octombrie, de la 23.00, la TVR 1 şi TVR+.

Pe 15 octombrie, în deschiderea noului sezon, cel de-al 36-lea, al emisiunii Garantat 100%,  Cătălin Ştefănescu a stat de vorbă cu actorul Armand Assante. Ediţiile noului sezon aduc la Televiziunea Română interviuri în exclusivitate cu personalităţi internaţionale precum sir Derek Jacobi, Ethan Hawke, Robert Wilson şi alţii.

Foto: Ethan Hawke -Ioana Hameeda

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.

26
/08
/21

Cea de XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival (BIFF), prima mare competiţie cinematograficӑ de film de lungmetraj organizatӑ în capitală, se va desfășura între 3 - 12 septembrie 2021, în București și va aduce premiere mondiale și filme premiate la festivaluri internaționale de prestigiu.