De ziua lui Kafka…
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ziua-lui-kafka/

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiştii pasionaţi de cultură pot admira o uriaşă sculptură mişcătoare dedicată autorului nuvelei „Metamorfoza”, realizată de celebrul artist David Černý.

Un articol de Petre Ivan|3 iulie 2018

Sculptura, care reprezintă o metamorfozare continuă a capului lui Franz Kafka, are o înălțime de 10,6 metri, este compusă din 42 de panouri inoxidabile rotative, care se rotesc independent unul de celălalt, cântărește 39 de tone (fiind incluse aici și cele 21 de motoare care o pun în mișcare, dar și sutele de metri de cabluri interioare…) și este situată în fața centrului de afaceri Quadrio.

Controversatul artist ceh David Černý, devenit cunoscut pe plan internațional pentru sculpturile sale provocatoare și controversate care exprimă o plângere socială împotriva puterii și a autorității, și-a expus gigantica sculptură în mișcare, inaugurată în octombrie 2014,  chiar lângă clădirea unde, în tinerețe, Kafka a lucrat ca agent la o firmă de asigurări din Praga.

 

135 de ani de la nașterea lui Franz Kafka

Franz Kafka, s-a născut la 3 iulie 1883, la Praga, într-o familie de evrei din clasa de mijloc. Între 1889 şi 1893, a studiat la şcoala elementară de limbă germană din Praga, iar în 1901 a absolvit Gimnaziul Altstadter, cu rezultate bune la limbile clasice şi la istorie. A studiat dreptul la Universitatea Charles-Ferdinand din Praga, obţinând titlul de doctor la 18 iunie 1906.

Între 1907 şi 1922, a profesat la diverse companii de asigurări, cu conştinciozitate dar fără a fi pasionat de munca sa, în timpul nopţilor lucrând la opera sa literară. În 1917, Kafka a aflat că are tuberculoză. Biografii săi susţin că, de-a lungul vieţii, a suferit de depresie clinică, anxietate socială, migrene şi insomnie, conform sursei citate.

Opera lui a devenit cunoscută abia după moarte. Deşi Kafka, în testamentul său, a cerut ca toate manuscrisele operelor netipărite să fie distruse, prietenul său Max Brod a editat, totuşi, aceste manuscrise. Ironic, tocmai această parte a scrierilor lui este cea mai cunoscută şi apreciată.

În timpul vieţii, Kafka a publicat puţin, excepţii făcând colecţiile de povestiri „Meditaţii” şi „Medic de ţară”, precum şi povestirea „Metamorfoza”. Colecţia „Artistul flămând” a fost editată de el, dar publicată postum.

Cele trei romane semnate de Kafka sunt „Procesul”, „Castelul” şi „Amerika”, niciunul nefiind terminat. Franz Kafka a murit de tuberculoză la 3 iunie 1924.

Foto: Franz Kafka de David Černý – facebook

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.