De Ziua Teatrului, patru noi stele pe Aleea Celebrităților
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ziua-teatrului-patru-noi-stele-pe-aleea-celebritatilor/

Peste 100 de persoane au asistat astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului, la dezvelirea a patru noi stele pe Aleea Celebrităţilor: Dem Rădulescu, Mihai Constantin, Ștefan Bănică şi Dinu Manolache. 

Un articol de Adina Scorţescu|27 martie 2016

Ceremonia a fost deschisă de George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis, și de Ioan Răzvan Sava, primarul general al Capitalei. Stelele au fost dezvelite împreună cu rudele celor omagiați: Ștefan Bănică Jr. și fiul său, Mihai Constantin și fiul său, Irina Rădulescu și Adriana Șchiopu (fiica, respectiv soția lui Dem Rădulescu), Ilinca Manolache și Rodica Negrea (fiica, respectiv soția lui Dinu Manolache).

Academicianul Răzvan Theodorescu a ținut laudatio pentru Dem Rădulescu: „Era un actor de geniu. Avea o vervă, avea o distincție, avea un umor natural care a bucurat o țară întreagă, iar pe noi, pe prieteni, ne încânta. Mi-amintesc și acum de acele seri înghețate în București, în care era frig în apartamente, nimic nu circula, și Bibanul venea și ne încânta pe câțiva prieteni cu tot ce avea de spus. Era un om minunat.

L-am  văzut cu două zile înainte să plece dintre doi; era plin de speranță, avea un cuvânt de umor pentru tot ce se întâmpla în această țară de râsu’-plânsu’, o înțelegea, o iubea, ne iubea pe toți. Fie ca amintirea lui să dăinuie și printr-o asemenea stea, și prin fiica lui, Irina.”  Irina Rădulescu, fiica marelui actor, a declarat: „Pentru mine, personal, din anul 2000, tata are o stea pe cer și mă bucur că acum are și proiecția ei pe pământ. Mulțumesc.”

malaele

George Constantin a fast omagiat de Horațiu Mălăele: „George Constantin a fost un actor. După părerea multora, George Constantin a fast un actor mare. După părerea mea, nu a fost un actor mare. A fost cel mai mare. Bun și rău și înșelat și sperjur și ipocrit, violent și candid, și lichea și fățarnic și demonic și sfânt. De fiecare dată altfel, la fiecare spectacol altul, mereu constant în genialitatea lui. Îmi aduc aminte demult, în primăvara ambițiilor mele, că ne-am certat atât de rău, eu și George, încât a trebuit să intervină întreg teatrul ca să ne despartă. Ca să ne putem da seama că suntem inseparabili, legând o prietenie ce avea să dureze până la prematura sa dispariție. Și-mi mai aduc aminte de actorii care treceau prin fața cabinei lui George și îl salutau șoptit, impresionați de personalitatea actorului în repaus, iar unii dintre ei – mai în glumă, mai în serios – îi sărutau mâna, pentru că atunci, pe vremea marilor ambiții, el, George Constantin era patriarhul teatrului românesc.”

Stela Popescu i-a făcut laudatio lui Ștefan Bănică: „Am lucrat cu el, era un camarad extraordinar, era un familist extraordinar, mi-a fost ca un frate. Eu îl numeam «câinele grădinarului». Știți povestea? Câinele grădinarului nu lasă pe nimeni să se atingă de nimic, dar nici el n-o face. Ați înțeles, da? Cea mai mare fericire a lui Ștefan a fost Ștefănel. Și succesul lui îi asigură acolo liniștea că a lăsat în urmă putere, valoare și dragoste.”

Banica
„Chiar dacă suntem aici, chiar dacă facem lucrurile astea, poate n-ar fi rău, din când în când, să ne gândim să-i prețuim în timpul vieții. Asta ar fi extraordinar. Pentru mine personal, tatăl meu a fost și rămâne o stea, în viața mea și în influența asupra profesiei mele,” a declarat Ștefan Bănică Jr., care a dezvelit steaua tatălui împreună cu fiul său.

Actrița Teatrului de Comedie Virginia Mirea i-a făcut laudatio lui Dinu Manolache, actorul care ne-a părăsit la doar 43 de ani: „Imaginea prietenului meu Dinu este aceea a unui înger îmbrăcat cu blugi și cojoc lung, alb, cu motive naționale. Un înger subțire și înalt. Un înger vesel, jucăuș, cu o imensă dragoste de viață. S-a jucat ce s-a jucat printre noi și, într-o zi, cineva i-a furat cojocelul. N-a suferit după el. Doar că atunci când credeam cu toții că nu ne va mai părăsi niciodată, a dispărut și el.

L-am iubit, l-am admirat, l-am aplaudat, am avut și de ce. Dinu și-a făcut meseria cu o imensă plăcere, pe scenă. Fusese studentul lui Octavian Cotescu și asistentul lui Dem Rădulescu. A fost un om bun și-un actor strălucit. Acum, cred, ne privește de undeva și râde văzând cum niște omeni în toată firea se agită în jurul unei steluțe desenate pe asfalt. Cred că știe și el că e a lui și că o merită.”

Ilinca Manolache
La final, Ilinca, fiica lui Dinu Manolache, actriță și ea, a citit o poezie pe care tatăl său i-a scris-o când ea avea doar doi ani, în 1987. „Vreau pentru fetița mea o floare de micșunea/ Ninsă toată doar de stele și de gândurile mele…”

 

FOTO: Laura Dobre

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.