Deschidere aniversară TIFF, la ediția a 20-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/deschidere-aniversara-tiff-la-editia-a-20-a/

La aniversarea a 20 de ediţii de TIFF, emoţiile Galei de deschidere vor fi resimţite, în acest an, în 20 de localităţi din ţară, simultan.

Un articol de Liliana Matei|23 iunie 2021

Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:00, comedia spaniolă Dineu cu vecinii de sus  (r. Cesc Gay) va avea parte de o proiecție specială în Piața Unirii din Cluj-Napoca și se va vedea, în paralel, pe marile ecrane din: Alba Iulia, Arad, Bistrița, Borșa, Brașov, Criț (jud. Brașov), Florești (jud. Cluj), Iași, Lugoj, Miercurea Ciuc, Morău (com. Cornești), Oradea, Salonta, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighet, Târgu Mureș și Toplița. Sub umbrela #împreunăprinfilm, evenimentul va marca deschiderea oficială a celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată în perioada 23 iulie – 1 august, la Cluj-Napoca.

O comedie savuroasă în care două cupluri vecine explorează complexitatea relațiilor moderne, Dineu cu vecinii de sus/ Sentimental/ The People Upstairs se numără printre titlurile prezentate la TIFF în cadrul parteneriatului cu Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián. Spectatorii îi vor recunoaște în filmul nominalizat la cinci premii Goya pe vedetele spaniole Javier Cámara (Hable con ella, La mala educación, de Pedro Almodóvar, serialele The Young Pope și Narcos) și Belén Cuesta (La casa de papel, Parking, în regia lui Tudor Giurgiu), deveniți atât instigatori, cât și victime ale unui tsunami emoțional, provocat de o propunere neobișnuită, pe cale să condimenteze viețile amoroase ale vecinilor.

Pentru prima dată în istoria TIFF, filmul de deschidere va putea fi urmărit, în paralel, în 19 localități din zona Ardealului, dar și la Iași. Începând cu ora 21:00, cinefilii din Alba Iulia sunt invitați să-l vadă la Cinema Inspire, în timp ce arădenii îl vor putea urmări la Cinema Arta by Cityplex. În paralel, filmul va fi proiectat la Cinema Dacia din Bistrița, Cinema Borșa, pe Terasa Mall-ului AFI din Brașov, în Biserica Fortificată din Criț, județul Brașov, în Parcul Poligon din Florești, la Amfiteatrul Palas din Iași, Cinema Bela Lugosi din Lugoj, Cinema Csíki Mozi din Miercurea Ciuc, și la Green Cinema Drive-In din Morău, com. Cornești, jud. Cluj.

Spectatorii din Oradea vor putea urmări comedia spaniolă în Amfiteatrul din Cetate, cei din Salonta sunt invitați în Parcul Turnul Ciunt, iar cei din Satu Mare vor vedea filmul la Cinema One Laserplex. Pe harta evenimentului aniversar se regăsesc și orașele Sfântu Gheorghe, cu cinematograful Cityplex, Sibiu, cu Cine Gold, dar și Sighet, cu Cinema Mara. Filmul va mai rula pe marele ecran la Cinema Toplița și la Teatrul de vară din Târgu Mureș.

13
/09
/13

Love Building are astăzi o seară cu totul specială. Aceasta reprezintă mult așteptatul moment al premierei de gală a filmului, care va avea loc de la ora 19.30, la CinemaPRO.

12
/09
/13

CRONICĂ DE FILM. „Love Building”, debutul în lungmetraj al Iuliei Rugină, este o comedie de public despre ipostazele relaţiei de cuplu. Un film lipsit de profunzime, care păstrează însă distanţa regulamentară faţă de prostul-gust.

06
/09
/13

CRONICĂ DE FILM Revenit la regie după o pauză de 10 ani, Bernardo Bertolucci propune prin noul său film, „Eu şi tu”/”Io e te”, o incursiune intimistă şi cu rol cathartic într-un moment decisiv din vieţile a doi tineri.