Scorsese este în acest moment cel mai important regizor american în viaţă. De ce? Mai ales pentru că îşi permite de o manieră exemplară să ridice cele mai dureroase probleme ale propriei ţări, scrie Vasile Ernu într-un text despre „Killers of the Flower Moon”.
Un articol de Vasile Ernu|21 decembrie 2023
Suntem în 1920, în Oklahoma, o rezervație a poporului Osage, care a devenit foarte bogat după ce o fântână de petrol a țâșnit din pământ. Ernest Burkhart (Leonardo DiCaprio), un veteran din Primul Război Mondial, sosește aici, sperând să intre sub aripa unchiului său William Hale (Robert De Niro), un om extrem de puternic și adjunct al șerifului local. Curând, la sfatul lui Hale, bărbatul se căsătorește cu o fată pe care o place, Molly Kyle (Lily Gladstone), care aparține uneia dintre cele mai bogate familii ale poporului Osage. După un timp, surorile lui Molly încep să moară una câte una, împreună cu alți localnici. Totuși, niciuna dintre aceste morți nu devine subiectul unei anchete a poliției.
Cam aceasta este intriga filmului. Scorsese este în acest moment cel mai important regizor american în viață. De ce este cel mai important? E important nu doar prin faptul că este un mare maestru al cinematografiei, ci mai ales pentru că își permite de o manieră exemplară să ridice cele mai durute probleme ale propriei țări. De fapt în asta stă măreția cinematografiei americane – poate să facă spectacol cât încape, dar poate să și problematizeze de o manieră radicală.
Ce face acum Scorsese? Construiește o frescă impresionantă a genezei ”banalității răului” și a crimei fondatoare pe care se clădește America, crima fondatoare a măreției Americii – sânge, crimă, genocid, furt. Ne doare, ne este rușine, este incomod, dar așa s-a clădit acest stat. Și nu e unic – mai toate au astfel de genealogii.
Martin Scorsese nu e la primul său demers pe această temă. Scorsese a mai abordat această temă în „Taxi Driver” și „Raging Bull”, a dezvoltat-o în „Goodfellas” și „Gangs of New York”, dar la bătrânețe o face mult mai direct, mai franc, mai înțelept și de o manieră mult mai sensibilă, aruncându-ne în mocirla întunecată a răului.
Filmele lui Scorsese sunt pline de crime și sete de îmbogățire, dar aici el face un pas mult mai important, mărește cadrul istoriei și adâncește problema până la cauzele prime: genocidul și furtul fondator.
În ultimul său film se pot vedea aceleași „străzi rele” din filmele cu mafioți, unde cruzimea fără sens și setea de profit înghit încet, dar sigur, tot ceea ce este mai bun în oameni: dragostea, încrederea, compasiunea, prietenia, familia. Diferența fundamentală dintre „Killers of the Flower Moon” (tradus la noi – ”Crimele din Osage County: Bani însângerați”) și alte filme „cu gangsteri” ale lui Scorsese este că această poveste se referă și la tema genocidului indienilor, o pată neagră a istoriei americane, pentru care generația actuală poartă deja o rușinoasă amprentă a vinovăției.
Amintesc că filmul are la bază bestsellerul de non-ficțiune cu același nume scris de David Grann. Intriga cărții – o serie de crime brutale comise în urmă cu aproximativ o sută de ani în statul Oklahoma, unde trăiau indienii Osage. Guvernul american a alungat triburile pe aceste pământuri sterpe, la începutul secolului al XX-lea, așa că poporul Osage s-a trezit proprietar al unei bogății nemaiîntâlnite – petrolul. Banii curgeau, Oseiji au cumpărat bijuterii, blănuri, mașini și case bogate în care au angajat servitori albi. Amintesc: pământurile nu puteau fi vândute, ci dar lăsate moștenire.
Și atunci apare fenomenul unic gândit cinic și pervers de ”omul legii și bunătății”, jucat de Robert de Niro – reprezentantul ideal al noului colonizator. Osagii au început să fie uciși unul câte unul. Încep căsătoriile mixte și pământurile au fost moștenite de soții și soțiile lor, de obicei albe. Conspirația nemaivăzută a fost descoperită de FBI, care făcea atunci primii pași: crimă și pedeapsă. Era firesc ca și FBI să fie un produs al crimei. Chiar dacă în film rolul eroului este luat de Molly Kyle (Lily Gladstone), de o sensibilitate unică și care probabil va lua Oscarul din acest an.
Sociologul Cătălin Stoica îmi amintește: ”Un alt element extrem de important al povestii este faptul ca indienii Osage, care erau full-blooded, adică „puri” nu puteau să dispună de banii din petrol după bunul lor plac, întrucât o lege federală îi considera „handicapați”. Acestora li se atribuiau un soi de tutori, albi desigur, care le administrau banii. Uneori nu le dădeau mai nimic; în carte este detaliat cel puțin un caz al unei tipe care, deși bogată pe hârtie, a sfârșit în sărăcie cruntă pentru că administratorul alb al averii nu ii dădea nimic. Dacă erai un Osage mixt (alb-indian) puteai să îţi administrezi singur banii, întrucât potrivit aceleiași legislații, mixajul rasial însemna că nu ești total „incapabil” să ai singur grijă de tine. Din motivele astea apăreau și căsătoriile mixte; soții, de regulă albi, deveneau administratori ai averii.”
Bun. Și vine Scorsese și face acest film fără compromis care ne arată cum se produce un genocid și cum se legitimează noua avuție pe crimă. Ca o poveste Biblică, antică. Cred că cinematografia mainstream nu a mai cunoscut un film atât de direct, complex și sensibil în care se arată rădăcina acumulării prime prin crimă și jaf și rădăcina genocidului populației băștinașe realizat de către ”omul alb”.
Martin Scorsese – folosind cel mai iubit tandem al său de actori: De Niro și DiCaprio – ne povestește Istoria fondatoare a SUA într-un film epocal.
E un film mult mai complex – m-am oprit doar la partea politică care este esențială. Este un film și despre comunitate, societate, familie, dragoste, relații. Enorm de bine filmat și de o sensibilitate aparte.
La Scorsese îmi place mai ales felul în care vorbește despre ceva esențial prin lipsa acelui ceva în cadru: violența povestită prin imagini sensibile. Vă mai amintiți: în „Taxi Driver” vorbea atât de dureros despre Vietnam tocmai pentru că războiul nu se afla în cadru.
Acum câțiva ani Scorsese s-a dezlănțuit pe Marvel. De ce? El spunea că Marvel distruge cinematografia. Cum? Pentru că e pură tehnică și e dezumanizant: fără sensibilitate, fără suflet, fără umanitate, fără teme, fără viața noastră – ceva gol care se reproduce pe bandă rulantă pe bază de franciză. Argumentul suprem al lui Marvel era: banii – noi avem încasări.
Ironia sorții: Marvel se prăbușește în vânzări cu toată tehnologia lui, iar filmul lui Scorsese, incredibil de lung și aparent lent, de școală veche, rupe sălile și aduce încasări imense.
El este Scorsese, Martin Scorsese – cel mai important regizor în viață, un cineast de școală veche care ne arată că încă nu e totul pierdut, dar pentru asta e nevoie de curaj, să spui totul până la capăt. Capăt care niciodată nu se vede de prea mult întuneric și ipocrizie. Să spui cu mult curaj și sensibilitate.
PS. Lecția: fiecare trebuie să o facem în propria țară – avem destule probleme dureroase băgate sub preș.
