Cartea „Pădurea întunecată”, scrisă de Nicole Krauss, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în anul 2018 (traducere din limba engleză şi note de Luana Schidu).
Un articol de Andrei Crăciun|12 iunie 2018
Mă aflam într-una dintre băncile Escuela de Escritores, la Madrid. Un loc unde cine poate învață care e treaba cu scrisul.
Vreți să scrieți un bestseller?, ne-a întrebat într-o zi un profesor.
Am tăcut, pentru că nu vreau să scriu niciun bestseller, pentru că nu îmi place nici măcar ideea de bestseller și evit astfel de lucrări de câte ori le întâlnesc în librării.
Profesorul a continuat: scrieți despre problemele oamenilor bogați, un subiect ideal – problemele unui avocat evreu bătrân și foarte bogat din New York, care nu se mai regăsește spiritual.
Profesorul nu a fost interesat de retoricele de dincolo de tăcerea mea. Retoricele acelea erau: de ce aș vrea să fac asta, de ce aș vrea să citesc asta?
Câteva luni mai târziu îmi este dat să o citesc (din nou) pe Nicole Krauss. Nu m-am numărat printre cei căzuți în extaz la Istoria iubirii, nici măcar la filmul lui Radu Mihăileanu, regizor spre care, de altfel, am privit mereu cu admirație.
Pădurea întunecată, deci. Bestseller. Plâng americanii prin librării când pun mâna pe câte o carte.
Despre ce e vorba: citesc primul capitol – un avocat evreu bătrân și foarte bogat din New York începe să se detașeze de milioanele sale de dolari americani, în vederea regăsirii interioare. Ce chestie.
Ca atare, Nicole Krauss (fosta soție a domnului Jonathan Foer, alt mare star al literelor din America). N-avea să fie o lectură ușoară. E vina mea: am serioase limite în a empatiza cu necazurile, fie ele și spirituale, ale milionarilor în dolari americani.
Mai departe în Pădure, un alt caz: o scriitoare nu se regăsește nici ea în căsnicie și nu mai poate să scrie. Ca să se întremeze se duce puțin până la Hiltonul din Tel Aviv, ca să lucreze de acolo.
Am trăit cândva în Tel Aviv, ba chiar am trecut și prin față pe la Hilton, cu gândul să-mi cumpăr cu ultimele posibilități financiare (eram student) o sticlă cu apă (e scumpă apa în apropierea deșertului) de la un butic. Tot așa, blocaje cu scrisul. Și uite că nu m-am gândit că m-ar putea ajuta puțin relâche în piscina Hiltonului: sunt un dobitoc.
Devenea din ce în ce mai greu să mă apropii de lucrarea doamnei Krauss (care conține și câteva fotografii alb-negru cu hotelul Hilton văzut din exterior).
Dacă aș fi fost mai tânăr, m-aș fi enervat și aș fi renunțat la cartea aceasta după prima parte (primele 182 de pagini). Din fericire, nu mai sunt tânăr. Și e foarte bine că n-am renunțat, fiindcă doamna Nicole Krauss reușește să întoarcă din drum și cel mai sceptic dintre cititori (poziție pe care, fără emfază, mi-o arog). Nu degeaba a fost auzit regretatul domn Philip Roth spunând despre această carte: Un roman strălucit, sunt plin de admirație.
Nu vă spun ce se întâmplă în partea a doua a cărții, dar vă spun că ea este salvată de Kafka.
Krauss este kafkiană și reușește o splendidă recuperare a unui Kakfa posibil, ba chiar probabil.
Altfel, nu puține sunt și exploziile de frumusețe din pildele care însoțesc Vechiul Testament (se discută mult despre Biblie în carte).
Vă las în loc de încheiere un gând care să vă însoțească pe tot cuprinsul vacanței de vară: știți ce a făcut Dumnezeu în ziua a șaptea?
Biblia ne spune că El s-a odihnit, dar atunci nu s-a încheiat lucrarea Domnului în ziua a șasea, dacă în ziua a șaptea doar s-a odihnit? Nu chiar.
Bătrânii înțelepți evrei au ajuns la această concluzie: în ziua a șaptea, Dumnezeu a creat unul dintre cele mai frumoase lucruri care s-au creat, poate capodopera Sa.
În ziua a șaptea, Dumnezeu a creat odihna.
Nu degeaba a fost auzit regretatul domn Philip Roth spunând despre această carte: Un roman strălucit, sunt plin de admirație.
Foto: Granta.com
