Despre „Treapta a noua”
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-treapta-a-noua/

Se joacă la Teatrul Bulandra din Bucureşti spectacolul „Treapta a noua” (în adapterea scenică a Ancăi Maria Colţeanu), după un text de Tom Ziegler, cu actriţele Manuela Ciucur, Catinca Maria Nistor, Oana Ștefănescu şi Adela Bengescu.

Un articol de Andrei Crăciun|20 ianuarie 2019

Treapta a noua de la Bulandra este un spectacol aparte în peisajul teatral bucureștean (a nu se confunda cu Treapta a noua care se joacă la Unteatru, despre care vom scrie în curând).

Întâi de toate, textul lui Ziegler este dur, dar îndurabil. Povestea e așa: o mamă, fostă alcoolică, încearcă să reia firul legăturii cu fiica ei care are acum șaisprezece ani. Firul a fost întrerupt în noaptea în care mama alcoolică a fost internată cu mulți ani în urmă.

Treapta a noua este aceea în care alcoolicii, în procesul de vindecare, trebuie să le ceară iertare tuturor celor cărora le-au greșit. Nu e ușor să scrii o piesă de teatru despre suferința oamenilor scufundată în alcool, nu e ușor nici să scrii despre speranțe cu aripile amputate, despre visele celor la început și despre nostalgia și amintirile șterse ale celor care sunt mai aproape de ultima cortină. Ziegler reușește să nu decadă definitiv în patetism și evită și să fie moralist. Textul său este o performanță în sine.

În al doilea rând, energia pe care o dau cele patru femei de pe scenă (mama, fiica, o prietenă de-a mamei, vindecată și ea de alcoolism și o adolescentă rebelă) este specială. Spectacolele în care joacă exclusiv femei sunt speciale. În cazul de față, actrițele reușesc să împletească strălucit experiența Manuelei Ciucur și Oanei Ștefănescu cu energia tinerească a Catincăi Maria Nistor și Adelei Bengescu (de urmărit cu atenție și fără îngrijorare parcursul acestor tinere!).

E unul dintre acele spectacole care te lasă cu sufletul răvășit, fiindcă îți pune în fața ochilor oglinda unor întrebări îndelung evitate. Nu e un spectacol ușor, nu e însă nici unul dintre acele spectacole care te zdrobesc (spectacole rusești – le numesc eu).

Pe scurt, e o tragicomedie de toată frumusețea. Nu-i lipsește umorul, dar nici greutatea.

Treapta a noua este – cum v-ați dat deja seama – o răscruce.

Treapta a noua este aceea în care alcoolicii, în procesul de vindecare, trebuie să le ceară iertare tuturor celor cărora le-au greșit. Nu e ușor să scrii o piesă de teatru despre suferința oamenilor scufundată în alcool



05
/09
/23

În cadrul proiectului Heritage Hub Râșnov, Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Hands on History Norvegia va organiza Festivalul Medieval. Evenimentul va avea loc în perioada 7‑10 septembrie 2023 și va aduce în prim-plan o serie de activități și experiențe medievale menite să promoveze Cetatea Râșnov ca un important obiectiv turistic atât pentru România, cât și pentru Europa dar și un spațiu de învățare și implicare a comunității locale.

05
/09
/23

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.