“Despre trup și suflet” / „On Body and Soul”, câștigătorul Ursului de Aur la Berlinale 2017, sold out la TIFF Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-trup-si-suflet-on-body-and-soul-castigatorul-ursului-de-aur-la-berlinale-2017-sold-out-la-tiff-cluj/

“Despre trup şi suflet” / „On Body and Soul”, marele câştigător al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin din acest an, va putea fi văzut în avanpremieră la TIFF miercuri, 7 iunie, de la ora 20,30, la Cinema Florin Piersic, în prezenţa actriţei Alexandra Borbély. Filmul va fi reluat şi vineri, 9 iunie, de la ora 21,45, la Cinema Victoria. Ambele proiecţii sunt deja sold out, fiind astfel primul film din festival la care nu mai sunt bilete disponibile publicului la nici una dintre proiecţii.

Un articol de Petre Ivan|6 iunie 2017

În România, “Despre trup și suflet” / „On Body and Soul”, va fi distribut în cinematografe de către Bad Unicorn, începând cu data de 30 iunie. Despre trup și suflet” (titlu original: „Teströl és lélekröl”) reprezintă revenirea regizoarei Ildikó Enyedi pe scena internațională a cinema-ului european, după 18 ani de absență. Precedentul ei film, “Simon Mágus”, lansat în 1999, a câștigat Premiul Special al Juriului la Locarno iar filmul ei de debut, “My Twentieth Century”, a câștigat Camera d’Or la Cannes.

Despre „On Body and Soul”, regizoarea spune: “Ca o persoană mai degrabă retrasă, cunosc câte se pot ascunde în spatele unei suprafeţe gri, impasibile. Câtă durere, cât dor sau pasiune. Când merg pe stradă, mă uit la feţele oamenilor şi ştiu că până şi în spatele celei mai plictisitoare, caraghioase, stupide feţe se ascude o minune. Aşa că am vrut cumva să împărtăşesc acest sentiment: nimic la suprafaţă, însă Doamne!… cât de multe în interior!

“Despre trup și suflet” este o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiți care descoperă, printr-o întâmplare, că au același vis în fiecare noapte.

Directorul unui abator o priveşte cu suspiciune pe Maria, noul inspector al calităţii trimis de autorităţi. E drăguţă, dar prea politicoasă, şi este cam exigentă cu evaluarea cărnii. În timpul unor interviuri de evaluare, o psiholoagă descoperă că cei doi au vise recurente identice. Amândoi sunt jenaţi de ce implică această descoperire, ca doi introvertiţi care nu ştiu nimic unul despre celălalt în afara activităţii profesionale. Cum pot ei accepta această coincidenţă stranie? Ce înseamnă ea?

La Berlinale, acolo unde “Despre trup și suflet” a fost primit cu entuziasm atât de către presă și juriu, cât și de către public, filmul a fost premiat cu 4 trofee: Ursul de Aur pentru cel mai bun film, Mențiunea specială a juriului ecumenic pentru un film din competiție, Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiție și Premiul cititorilor cinefili ai Berliner Morgenpost.

FB Page: facebook.com/Despretrupsisuflet

Despre trup și suflet” va fi distribuit în cinematografele din România începând cu data de 30 iunie, de Bad Unicorn. Înființată în urmă cu un an, Bad Unicron oferă servicii de distribuție, marketing și PR în domeniul cinematografiei, consultanță și management în organizarea de evenimente culturale. “Despre trup și suflet” este primul film distribuit de Bad Unicorn în România, dintr-o serie mai lungă ce urmează a fi anunțată.

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.