”Destinul disperării” unui orientalist de excepție – Aurel Decei
https://www.ziarulmetropolis.ro/destinul-disperarii-unui-orientalist-de-exceptie-aurel-decei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa a fost caracterizată drama istoricului român Aurel Decei (1905-1976), vicepreşedinte al Societăţii Internaţionale a Orientaliştilor (Istanbul) şi membru al Societăţii regale engleze de orientalistică (Londra).

Un articol de Georgeta Filitti|10 iunie 2017

Probabil nu vom putea calcula niciodată pierderile din cultura românească datorată factorului politic de după al doilea război mondial.  Licențiat al facultății de Litere și Filozofie din Cluj, doctor al universității din același oraș (cu o teză despre Românii din veacul al IX-lea până în al XIII-lea în lumina izvoarelor armenești, diplomat al Școlii de limbi orientale din Paris, cu specializări de orientalistică în toate centrele de referință din Occident, A.D. părea născut să fie o figură memorabilă a istoriografiei române.  Ardeleanul temeinic, vorbind 12 limbi (între care persana, turca, araba), cu o cunoaștere profundă a istoriei românilor, a avut nefericirea să intre, în 1940, în corpul diplomatic iar în 1947 a refuzat, ca mulți alții, să se întoarcă în țară.

A făcut mai mult, a început o campanie violentă contra noilor autorități comuniste de la București, a scos documente din oficiul diplomatic, punându-le la adăpost și a devenit colaborator permanent al organismelor românești și străine care se împotriveau noii ordini statornicite la București. Timp îndelungat activitatea lui A.D. și a altor câteva mii de disidenți a rămas pur retorică. Comitetul Național Român, Fundația regală universitară Carol I, Europa Liberă, Buletinul de informații al românilor din exil (BIRE) încercau cu disperare să edifice Occidentul asupra dramei românilor căzuți tot mai adânc sub dominația sovietică. Comandamentele, interesele, oportunitățile etc adresanților erau altele.

Între timp, temuta poliție politică de la București acționa, cu acea brutalitate care a făcut-o unică în spațiul cotropit de ruși. Prof. A.D. a fost răpit la Berlin, unde fusese invitat la un simposion de orientalistică, transportat la București, anchetat, torturat, ținut trei ani de zile în celula condamnaților la moarte și apoi, în 1964, eliberat. Între timp, autoritățile aflaseră că, dincolo de a fi un vajnic oponent politic, A.D. era un savant, un erudit a cărui știință putea fi folosită. O vreme a fost ținut închis într-un apartament conspirativ din blocul  de pe Calea Victoriei care la parter găzduia magazinul Romarta. Acolo a transcris și tradus sute de documente orientale. Apoi a devenit cercetător la Institutul de istorie N. Iorga al Academiei. După moda vremii, cercetătorii trebuiau îndoctrinați la orele de ”învățământ politic”. Au făcut-o și cei de acolo, timp de un an de zile, sub conducerea acestui profesor fără pereche: au studiat, din perspectivă istorică, cartea cu cel mai mare tiraj din lume, Biblia. Când tovarășii s-au prins, era prea târziu, cercetătorii își făcuseră o imagine solidă, documentată asupra unui răstimp esențial din istoria omenirii, cel când s-au plămădit capitolele Bibliei.

Profesorul căruia i se spărseseră timpanele în urma bătăilor suferite la Securitate, ajuns mentor neoficial al atâtor tineri, într-un climat de așa zisă relaxare din 1976, a fost asasinat într-un spital oarecare. Statul român a pierdut atunci un orientalist de valoare. Amintim doar a sa Istorie a Imperiului otoman, 1300-1656 (publicată postum, în 1978 și 1980), ca și de colaborarea la Enciclopedia Islamului, de la Istanbul. Totodată, s-a împrăștiat biblioteca și arhiva sa din Istanbul care însemna 20 000 de volume privitoare la istoria, geografia, dreptul turcesc (începând cu sec. XVIII). Apoi cronici, manuale, dicționare, 300 de msse (din sec. XV înainte), ca și fotocopii după originale din Biblioteca Națională a Franței, Muzeul britanic ori Biblioteca Patriarhiei din Constantinopol.

Securitatea a fost bucuroasă să neutralizeze un spion care lucra pentru ”opt servicii”, după actul de acuzare formulat contra lui; peste timp, secretele divulgate de prof. A.D. (în urma discuțiilor cu fugari din RPR) s-au dovedit a fi simple descrieri ale privațiunilor îndurate de populația țării. În schimb, sacrificarea unui om de știință a lăsat mai săracă școala românească de orientalistică, a lipsit generații întregi de un mentor care i-ar fi învățat, cum spunea el, ”să țină la preț”, adică să rămână cercetători ambițioși, erudiți și străini de mizeriile delațiunii ca formă de proeminență socială.



29
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 24 mai 1974 murea colosul jazzului, Duke Ellington, unul dintre cei mai activi și influenți muzicieni ai secolului XX. A scris peste 3.000 de cântece, multe dintre ele fiind hit-uri și astăzi, și timp de aproape 50 de ani a colindat lumea ca pianist și șef de orchestră de jazz. A fost de 12 ori câștigător de Premii Grammy (dintre care trei postum).

22
/05
/20

„În primii ani ai carierei mi se spunea că pentru a reuși ai nevoie de personalitate, talent și noroc în egală măsură. Dar eu nu sunt de acord. La mine, a fost 99% noroc. Nu e de niciun folos să ai talent, dacă nu ești la locul potrivit la momentul potrivit.” Iată ce credea Roger Moore undeva, spre finalul vieții.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.

18
/04
/20

Paștele e motiv de sărbătoare pe toate meridianele, iar în unele locuri tradițiile pascale nu sunt dintre cele mai comune. Iată câteva astfel de obiceiuri din lumea largă, cu origini mai mult sau mai puțin religioase, ce fac deliciul publicului și sporesc bucuria sărbătorii.

Page 1 of 3312345...102030...Last »