”Destinul disperării” unui orientalist de excepție – Aurel Decei
https://www.ziarulmetropolis.ro/destinul-disperarii-unui-orientalist-de-exceptie-aurel-decei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa a fost caracterizată drama istoricului român Aurel Decei (1905-1976), vicepreşedinte al Societăţii Internaţionale a Orientaliştilor (Istanbul) şi membru al Societăţii regale engleze de orientalistică (Londra).

Un articol de Georgeta Filitti|10 Iunie 2017

Probabil nu vom putea calcula niciodată pierderile din cultura românească datorată factorului politic de după al doilea război mondial.  Licențiat al facultății de Litere și Filozofie din Cluj, doctor al universității din același oraș (cu o teză despre Românii din veacul al IX-lea până în al XIII-lea în lumina izvoarelor armenești, diplomat al Școlii de limbi orientale din Paris, cu specializări de orientalistică în toate centrele de referință din Occident, A.D. părea născut să fie o figură memorabilă a istoriografiei române.  Ardeleanul temeinic, vorbind 12 limbi (între care persana, turca, araba), cu o cunoaștere profundă a istoriei românilor, a avut nefericirea să intre, în 1940, în corpul diplomatic iar în 1947 a refuzat, ca mulți alții, să se întoarcă în țară.

A făcut mai mult, a început o campanie violentă contra noilor autorități comuniste de la București, a scos documente din oficiul diplomatic, punându-le la adăpost și a devenit colaborator permanent al organismelor românești și străine care se împotriveau noii ordini statornicite la București. Timp îndelungat activitatea lui A.D. și a altor câteva mii de disidenți a rămas pur retorică. Comitetul Național Român, Fundația regală universitară Carol I, Europa Liberă, Buletinul de informații al românilor din exil (BIRE) încercau cu disperare să edifice Occidentul asupra dramei românilor căzuți tot mai adânc sub dominația sovietică. Comandamentele, interesele, oportunitățile etc adresanților erau altele.

Între timp, temuta poliție politică de la București acționa, cu acea brutalitate care a făcut-o unică în spațiul cotropit de ruși. Prof. A.D. a fost răpit la Berlin, unde fusese invitat la un simposion de orientalistică, transportat la București, anchetat, torturat, ținut trei ani de zile în celula condamnaților la moarte și apoi, în 1964, eliberat. Între timp, autoritățile aflaseră că, dincolo de a fi un vajnic oponent politic, A.D. era un savant, un erudit a cărui știință putea fi folosită. O vreme a fost ținut închis într-un apartament conspirativ din blocul  de pe Calea Victoriei care la parter găzduia magazinul Romarta. Acolo a transcris și tradus sute de documente orientale. Apoi a devenit cercetător la Institutul de istorie N. Iorga al Academiei. După moda vremii, cercetătorii trebuiau îndoctrinați la orele de ”învățământ politic”. Au făcut-o și cei de acolo, timp de un an de zile, sub conducerea acestui profesor fără pereche: au studiat, din perspectivă istorică, cartea cu cel mai mare tiraj din lume, Biblia. Când tovarășii s-au prins, era prea târziu, cercetătorii își făcuseră o imagine solidă, documentată asupra unui răstimp esențial din istoria omenirii, cel când s-au plămădit capitolele Bibliei.

Profesorul căruia i se spărseseră timpanele în urma bătăilor suferite la Securitate, ajuns mentor neoficial al atâtor tineri, într-un climat de așa zisă relaxare din 1976, a fost asasinat într-un spital oarecare. Statul român a pierdut atunci un orientalist de valoare. Amintim doar a sa Istorie a Imperiului otoman, 1300-1656 (publicată postum, în 1978 și 1980), ca și de colaborarea la Enciclopedia Islamului, de la Istanbul. Totodată, s-a împrăștiat biblioteca și arhiva sa din Istanbul care însemna 20 000 de volume privitoare la istoria, geografia, dreptul turcesc (începând cu sec. XVIII). Apoi cronici, manuale, dicționare, 300 de msse (din sec. XV înainte), ca și fotocopii după originale din Biblioteca Națională a Franței, Muzeul britanic ori Biblioteca Patriarhiei din Constantinopol.

Securitatea a fost bucuroasă să neutralizeze un spion care lucra pentru ”opt servicii”, după actul de acuzare formulat contra lui; peste timp, secretele divulgate de prof. A.D. (în urma discuțiilor cu fugari din RPR) s-au dovedit a fi simple descrieri ale privațiunilor îndurate de populația țării. În schimb, sacrificarea unui om de știință a lăsat mai săracă școala românească de orientalistică, a lipsit generații întregi de un mentor care i-ar fi învățat, cum spunea el, ”să țină la preț”, adică să rămână cercetători ambițioși, erudiți și străini de mizeriile delațiunii ca formă de proeminență socială.



15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 1 of 2812345...1020...Last »