Dialoguri cinematografice și literare la MNLR . ”Balanța” – de la romanul lui Băieșu la filmul lui Pintilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/dialoguri-cinematografice-si-literare-la-mnlr-balanta-de-la-romanul-lui-baiesu-la-filmul-lui-pintilie/

Joi, 1 noiembrie, de la ora 18,00, la Muzeul Naţional al Literaturii din strada Nicolae  Creţulescu 8, va fi proiectat lungmetrajul Balanţa în regia lui Lucian Pintilie. Proiecţia va fi urmată de un dialog între actorul Victor Rebengiucşi scriitorul Marius Chivu.

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2018

„În ‘85, între două spectacole în Occident, mă găseam pentru câteva zile în București. Într-o seară, primesc un telefon de la Băieșu: „Bătrâne, mi-a apărut o carte. Vreau să ți-o dau”. Ad-o, eu plec mâine, o citesc în avion”, notează Lucian Pintilie în volumul Bricabrac. Așa a început povestea filmului Balanța și a colaborării dintre Ion Băieşu și Lucian Pintilie.

Povestea romanuluicu acelaşi titlu a început în 1976, odată cu filmul de debut al regizorului Alexandru Tatos, ”Mere Roșii”, după un scenariu de Ion Băieşu.Dealtfel, scenariul a reprezentat punctul de plecare şi pentru Balanţa, singurul roman semnat de Ion Băieșu, publicat în 1985 într-o variantă cenzurată. Versiunea integrală a cărții a apărut abia în 1990 când Ion Băieşu a început să lucreze împreună cu regizorul Lucian Pintilie la scenariul filmului Balanța, pe care nu a mai apucat să îl vadă. Pelicula s-a lansat la Festivalului Internațional de Film de la Cannes. În același an, Ion Băieşu s-a stins din viață.

Filmul prezintă povestea unei tinere absolvente care se luptă cu structurile rigidedin Româmia ultimilor ani ai perioadei comuniste. La momentul lansării în sălile de cinema (1992), Balanța a înregistrat un număr impresionant de spectatori în ţară și a fost difuzat în Europa şi pe continentul american.

Joi, 1 noiembrie, de la ora 18,00, la Muzeul Național al Literaturii din strada Nicolae  Creţulescu 8, va fi proiectat lungmetrajul Balanța în regia lui Lucian Pintilie. Proiecţia va fi urmată de un dialog între actorul Victor Rebengiucși scriitorul Marius Chivu.

Ce a fost la început, filmul sau romanul? Cum se face trecerea de la carte la camera de filmat? Dar de la meseria de scriitor la cea de regizor?

Iată câteva întrebări la care se va răspunde într-o serie de întâlniri intitulate CINEMACITIT, întâlniri care își propun să medieze dialogul cineastului cu opera literară şi să readucă în atenţia publicului ecranizările unor texte de referinţă din literatura română.

CINEMACITIT este susținut de Muzeul Național al Literaturii Române. Programul cuprinde proiecţii de film românesc urmate de un dialog între regizor/scenarist/actor şi o personalitate literară din România.

Filmele prezentate reprezintă ecranizări remarcabile ale unor texte de referinţă din literatura română, dar şi producţii recente premiate la mari festivaluri internaţionale sau adaptări libere după romane autohtone.

Foto: Balanța – facebook

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.