Dinescu şi Aspirina (Mirela Oprișor) în bucătărie. La „Politică şi delicateţuri”, de la TVR 1 
https://www.ziarulmetropolis.ro/dinescu-si-aspirina-mirela-oprisor-in-bucatarie-la-politica-si-delicateturi-de-la-tvr-1/

Pe cât e Aspirina de dezinvoltă, pe atât e de retrasă, ba chiar timidă, actriţa care o interpretează. Pe 18 noiembrie, o cunoaştem mai bine, la „Politică şi delicateţuri”, pe actriţa Mirela Oprişor, cea care dă viaţă personajului Aspirina din Las Fierbinţi. Mircea Dinescu ne aşteaptă la TVR 1 duminică, de la 15.30.

Un articol de Liliana Matei|18 noiembrie 2018

Mircea Dinescu ne pofteşte pe 18 noiembrie la o întâlnire cu una dintre cele mai iubite actriţe din acest moment, Mirela Oprişor, cunoscută publicului larg din filmul „Marţi după Crăciun” şi pentru rolul Aspirinei din serialul „Las Fierbinţi”. Ca în fiecare duminică, TVR 1 difuzează Politică şi delicateţuri de la ora 15.30.

Gospodină desăvârşită, Mirela s-a simţit ca acasă în bucătăria poetului şi, cu naturaleţe, a dat o mână de ajutor la prepararea bucatelor. Nici Dinescu nu s-a lăsat mai prejos şi a gătit preparate după o reţetă proprie, despre care se poate spune că se aseamănă cu o pizza sau cu un sandwich sau chiar cu o musaca.

A pornit de la frigănele, pe care le-a prăjit Mirela, peste care a pus vinete, şuncă şi caşcaval, mirodenii şi roşii, iar apoi a băgat totul la cuptor. Cum mâncarea a fost repede gata, Dinescu şi-a poftit celebra invitată în cramă, locul unde se degustă bucatele şi se ascultă muzică. De această dată, cea a tarafului lui Paul Gheorghe.

În cramă, cei doi încep să sporovăiască. Spre surprinderea lui Dinescu, Mirela nu se aseamănă deloc cu Aspirina, având o fire mai degrabă retrasă, sensibilă şi chiar timidă. Mamă a unei fetiţe de 12 ani şi soţia scenaristului Mimi Brănescu, Mirela a vorbit despre viaţa sa şi a familiei sale de artişti, despre cariera şi încercările prin care a trecut. L-a vrăjit pe poet cu simplitatea şi modestia ei.

Aşadar, duminică, 18 noiembrie, o ediţie de neratat Politică şi delicateţuri, de la 15.30, la TVR 1 şi TVR HD.

Despre Mirela Oprişor

S-a născut pe 12 mai 1973, la Braşov. A absolvit UNATC în anul 2000, la clasa profesorului Florin Zamfirescu. După terminarea facultăţii, a jucat la Teatrul de Comedie din Bucureşti, iar în 2011 joacă in filmul lui Radu Muntean, Marţi după Crăciun, rol pentru care obţine premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Sarajevo. Este căsătorită cu actorul şi dramaturgul Mimi Brănescu şi împreună au o fiică, Ana. În prezent, joacă rolul Aspirina din serialul de comedie Las Fierbinţi. Duminică, 18 noiembrie, de la 15.30, o vedem la TVR 1, împreună cu Mircea Dinescu, la Politică şi delicateţuri.

22
/10
/14

Nu-i înțeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubești. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderența unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârșite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.

22
/10
/14

Desenator, gagman, muzician, regizor, scenograf, mim, cineast, om de televiziune, poet, Pierre Étaix debutează pe scenă, pe care nu o va părăsi niciodată. Fascinat însă de marele ecran, la începutul anilor 1960, va începe să regizeze filme, alături de prietenul său Jean-Claude Carriere.

22
/10
/14

De la producătorii comediei de succes ,,Love Building”, vine din 26 decembrie pe marile ecrane Alt Love Building, un film cu Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă în rolurile principale, distribuit în cinematografe de Freeman Entertainment.

22
/10
/14

Anamaria Marinca, cea care interpretează rolul Irmei în drama de război "Furia: Eroi anonimi/ Fury", a declarat, la premiera lungmetrajului de la Festivalul de Film de la Londra, că Brad Pitt, alături de care joacă în această peliculă, şi regizorul David Ayer au fost "sprijinul" său.

22
/10
/14

Les Films de Cannes à Bucarest se deschide vineri, 24 octombrie, de la ora 17.30, la Cinema Studio cu Trece şi prin perete, în regia lui Radu Jude, singurul film selecţionat – şi premiat – anul acesta la Cannes. În închuiderea festivalului, pe 30 octombrie, de la ora 20.00, va rula White God/ Oraşul câinilor, câştigătorul secţiunii Un certain Regard la Festivalul de la Cannes şi candidatul Ungariei la Oscar.

21
/10
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

21
/10
/14

BIEFF continuă programul de succes prezentat în colaborare cu una dintre cele mai importante manifestări culturale axate pe experimentul cinematografic: Programul Special Oberhausen, dedicat în acest an femeilor regizor, cărora le-au revenit majoritatea premiilor la Oberhausen 2014.

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

19
/10
/14

După un program intensiv de filme cu un palmares internațional impresionant și o serie de evenimente speciale inedite, „Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară. Pelicula „Jacky în regatul femeilor”, de Riad Sattouf, a fost dublu premiată: Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu.

19
/10
/14

Filmele câștigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitați celebri și discuții despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediții a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), inițiat și patronat de Cristian Mungiu.

18
/10
/14

Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.

18
/10
/14

Welcome to New York, controversatul film al lui Abel Ferrara despre fostul șef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, arestat pe aeroportul din metropola americană, în 2011, după ce o cameristă îl acuzase de abuz sexual, va avea parte de proiecții exclusive în cinema, în România, la Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie).

17
/10
/14

Săptămâna aceasta au început filmările pentru COMOARA/THE TREASURE , un nou film în regia lui Corneliu Porumboiu. Acțiunea este centrată pe doi bărbați care trec printr-o mulțime de întâmplări surprinzătoare în încercarea lor de a descoperi o comoară. Scenariul îi aparține lui Corneliu Porumboiu.