Directorul Operei din Cluj, Rares Trifan, a fost desemnat referent la ICR New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/directorul-operei-din-cluj-rares-trifan-a-fost-desemnat-referent-la-icr-new-york/

Rareş Cristian Trifan, directorul Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, a fost desemnat câştigător al unui concurs organizat de Institutul Cultural Român (ICR) Bucureşti pentru ocuparea postului de referent la ICR New York. ICR a anunţat vineri, pe site-ul propriu, câştigătorii concursului organizat pentru ocuparea unor posturi din Institutele Culturale Române din străinătate. Astfel, în urma […]

Un articol de Andrada Văsii|7 ianuarie 2013

Rareş Cristian Trifan, directorul Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, a fost desemnat câştigător al unui concurs organizat de Institutul Cultural Român (ICR) Bucureşti pentru ocuparea postului de referent la ICR New York.

ICR a anunţat vineri, pe site-ul propriu, câştigătorii concursului organizat pentru ocuparea unor posturi din Institutele Culturale Române din străinătate.

Astfel, în urma concursului organizat de Institutul Cultural Român, în perioada 23 noiembrie 2012 – 4 ianuarie 2013, au fost desemnaţi în funcţiile de referenţi la ICR Praga – Denisse Ionescu, la ICR Praga – Teodora Cojocaru, la ICR Viena – Radu Naghiu, la ICR Berlin – Raluca Betea, la ICR Berlin – Daniela Duca, la ICR Roma – Andrei Vasilica, la ICR Roma – Ispas Daniela Mihaela, la ICR New York – Trifan Rareş Cristian, la ICR Bruxelles – Mirona Măgeanu, la ICR Stockholm – Petre (Buligescu) Luiza-Maria, la ICR Londra – Gabriela Mocanu, iar la ICR Varşovia – Bogdan Nicolae Ionescu.

Rareş Cristian Trifan, desemnat referent la ICR New York, ocupă în prezent şi funcţia de director al Operei din Cluj-Napoca, potrivit site-ului operacluj.ro.

Rareş Trifan a fost trimis în judecată, în octombrie 2011, pentru conflict de interese, după ce procurorii au stabilit că, în calitate de director general al Operei, a încheiat, în 23 februarie 2009, un contract cu sine însuşi, în calitate de regizor, având ca obiect regizarea unei opere. În urma încheierii respectivului contract, Trifan a obţinut 7.250 de euro. La momentul respectiv, Sergiu Bogdan, avocatul lui Rareş Trifan, a spus că directorul nu a încălcat nicio lege, iar contractul pentru care este cercetat a fost verificat de Ministerul Culturii (în subordinea căruia se află Opera din Cluj, n.r.) care a constatat că este în „perfectă legalitate”, după cum a transmis la momentul respectiv corespondentul MEDIAFAX. În februarie 2012, Rareş Trifan a fost achitat de Curtea de Apel Cluj, sentinţa putând fi atacată în zece zile de la pronunţare.

Pe de altă parte, în ultimii ani, Rareş Trifan a fost de mai multe ori în conflict cu angajaţi ai Operei din Cluj, care au cerut conducerii Ministerului Culturii demiterea sa pentru „management defectuos”. Acuzaţiile au fost respinse de fiecare dată de Trifan.

Până la momentul difuzării acestei ştiri, Rareş Trifan nu a putut fi contactat.

Pe de altă parte, Andrei Vasilica, referent la ICR Roma, în urma concursului organizat de ICR Bucureşti, lucrează la ICR – Direcţia Generală Institute Culturale din Străinătate, pe postul de expert II, potrivit declaraţiilor sale de avere din 2010 şi 2011, postate pe site-ul ICR.

De asemenea, Denisse Ionescu, referent la ICR Praga, în urma concursului organizat, lucrează la ICR Bucureşti din 2012, pe postul de expert, potrivit site-ului ICR.

Pe de altă parte, în urma concursului organizat de ICR Bucureşti, au fost desemnaţi: director adjunct la ICR Berlin – Dana Bizuleanu (Sighişoara), director adjunct la ICR Lisabona – Gelu Savonea (Bucureşti) şi director adjunct la ICR New York – Mihaela Cropsey (Washington D.C.).

Dana Bizuleanu este student-doctorand la Catedra de Literatură Română, Teoria Literaturii şi Etnologie, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, potrivit blogului studenţilor la Facultatea de Litere a UBB (studentilitereubb.blogspot.ro).

Pe de altă parte, potrivit site-ului ICR, pentru funcţia de director adjunct al ICR Varşovia concursul se va relua „cu participanţi care cunosc limba poloneză”. Între timp, se prelungeşte cu un an mandatul directorului adjunct aflat în funcţie, Monica Voitovici.

„Aceste desemnări se transferă spre aprobare Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional”, se mai spune pe site-ul ICR.

Potrivit sursei citate, directorul adjunct al ICR Viena se stabileşte după interviul cu cei trei candidaţi rămaşi în competiţie (Andra Bruciu Cozlean, Ilinca Macarie, Roberto Dietrich).

Pe de altă parte, într-un comunicat remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX de către ICR Bucureşti, se spune că „în vederea ocupării unor posturi (director adjunct şi referent) din Institutele Culturale Române din străinătate, Institutul Cultural Român a organizat, în premiera, concursuri anunţate public”.

Potrivit comunicatului, s-au înscris 189 de candidaţi pentru 5 posturi de director adjunct (30 de candidaţi) şi 12 posturi de referent (159 de candidaţi).

„Comisia, alcătuită conform legii, a analizat dosarele de concurs şi a stabilit, în conformitate cu regulamentul anunţat, candidaţii eligibili. În cazul în care candidaţii au fost la egalitate va fi organizat interviu, conform regulamentului, în intervalul 7-11 ianuarie 2013”, se mai spune în comunicat.

Potrivit aceluiaşi comunicat, „au fost respectate toate prevederile regulamentului, candidaţii provenind din diferite localităţi ale ţării”, iar „criteriile de concurs au fost anuntaţe public în noiembrie 2012”.

„Institutul Cultural Român va continua practica scoaterii la concurs a posturilor. Candidaţii care nu au reuşit pot opta pentru înscrierea la concurs, în perioada următoare, în vederea ocupării posturilor ce vor fi vacantate”, se mai spune în comunicat.

ICR a anunţat organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi la Institutele Culturale Române din străinătate în data de 23 noiembrie 2012. Rezultatele concursului au fost făcute publice pe 4 ianuarie 2013, cu 17 zile mai repede decât termenul anunţat iniţial pentru publicarea rezultatelor. În anunţul, postat pe site-ul ICR pe 23 noiembrie, se spune: „Rezultatele vor fi anunţate pe site-ul Institutului Cultural Român (www.icr.ro.) în data de 21 ianuarie 2013”.

Până la momentul difuzării acestei ştiri, componenţa comisiilor de concurs nu a fost făcută publică.

 

 

Sursa: Mediafax

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.