Dirijorul Cristian Mandeal și tânărul violoncelist Ștefan Cazacu, pe scena Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-cristian-mandeal-%c8%99i-t%c3%a2n%c4%83rul-violoncelist-%c8%99tefan-cazacu-pe-scena-s%c4%83lii-radio/

Unul dintre cei mai mari dirijori români, CRISTIAN MANDEAL – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte pe 4 continente, în 35 de ţări – şi tânărul violoncelist român ȘTEFAN CAZACU (25 de ani), care cântă pe un violoncel creat în urmă cu 101 ani, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman – îşi dau întâlnire pe scena Sălii Radio, într-un concert extraordinar prezentat vineri, 22 februarie (19.00), alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO.

Un articol de Petre Ivan|18 februarie 2019

Programul extrem de atractiv al serii de la Sala Radio reunește 4 mari compozitori: Schubert – Uvertura italiană, Ceaikovski – Aria lui Lensky din opera Evgheni Oneghin (într-o inedită adaptare pentru violoncel şi  orchestră) și Nocturnă pentru violoncel şi orchestră semnată tot de marele compozitor rus; Dvořak – Rondo pentru violoncel şi orchestră în sol minor și Brahms – Simfonia nr. 1.

CRISTIAN MANDEAL a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).

Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009), Cristian Mandeal a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008),  dirijor permanent la “Orchestra Haydn” din Bolzano e Trento (2000 – 2003);  dirijor invitat al Orchestrei “Halle” Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre,  al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Născut în anul 1994, ŞTEFAN CAZACU şi-a început formarea muzicală alături de tatăl său, cunoscutul violoncelist Marin Cazacu. A urmat studiile de licență și de master la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa unui alt important violoncelist român : Răzvan Suma. Grație bursei Erasmus oferite de Uniunea Europeană, și-a completat studiile la Universitatea de Muzică din Viena.

Talentul său a fost răsplătit prin numeroasele premii I obţinute în diverse competiţii naţionale și internaționale, ca Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen – Austria (2008), Premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro – Croaţia (2008), Marele Premiu la Concursului Eurovision Young Musicians (2010 – Bucureşti) ș.a.

A susţinut recitaluri în România, Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania şi a colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România, dar și cu Filarmonica din Chișinau, Orchestra Simfonică din Valencia, Orchestra Simfonică din Alicante ș.a. Printre dirijorii care l-au acompaniat se numără, pe lângă Cristian Mandeal și Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Camil Marinescu, Theo Wolters. 

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

30
/03
/23

Joi, 6 aprilie 2023 (ora 19.00), cunoscuta solistă vocală IRINA SÂRBU aniversează 20 de ani de activitate artistică printr-un concert prezentat alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijat de SIMONA STRUNGARU. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum ”Fascinating Rhythm”, ”Our Love Is Here To Stay”, ”I Got Rhythm”, ”A Foggy Day”, ”Travelin' Ligh”.

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”