Distracția continuă și în weekend la B-FIT in the Street!
https://www.ziarulmetropolis.ro/distractia-continua-si-in-weekend-la-b-fit-in-the-street/

Magia B-FIT in the Street! continuă şi în următoarele zile. Peste 20 de acte artistice ce au la bază coregrafii impresionante, maşinării de dimensiuni impunătoare, dar şi elemente de improvizaţie şi interacţiunea cu mulţimile vor face deliciul publicului bucureştean, deja loial festivalului organizat de ARCUB şi ajuns la cea de-a VII-a ediţie. 

Un articol de Liliana Matei|6 iunie 2015

Sâmbătă, în Piața Universității, Malaya va mişca la propriu spectatorii: nu vor exista observatori, ci doar participanţi la bătălie. În timp ce mulţimea îşi va găsi drumul pe lângă obstacole, actorii şi obiectele se vor mişca printre şi alături de public. Spectacolul este precum o călătorie nesfârşită, plină de aventuri printre vise şi coşmaruri, către o destinaţie necunoscută.

În Piața George Enescu, organizatorii au pregătit un alt moment impresionant –Waterlitz. Un mix inedit între teatru de stradă şi efecte pirotehnice impresionante, Waterlitz este un spectacol uimitor combinat cu o portretizare îndrăzneaţă a problemelor presante din zilele noastre.

Malaya9

Trupele mobile ce vor împânzi Centrul Istoric vor aduce un plus de energie pozitivă într-o zonă deja animată: Crazy Clowns vor împărți afecțiune trecătorilor, Ants Orchestra și Orange Drummers vor aduce ritmuri antrenante pe străzi, iar Invisible Men, Human Robots, Mirror Family și Royal Snails vor surprinde publicul cu momentele de improvizație pline de umor de calitate.

De asemenea, spaniolii de la Santa Cruz Carnival Group vor aduce în centrul Bucureștiului savoarea magică a unui festival renumit în toată lumea. Acest grup energic de dansatori va uimi publicul cu frumoasele sale costume cu pene colorate şi mult sclipici. Muzica la volum maxim, exotismul fetelor costumate şi atmosfera electrizantă vor transpune mulțimea în atmosfera de vacanţă de pe frumoasele plaje din Spania.

Programul complet al festivalului, precum si informații despre trupele participante sunt disponibile pe site-ul festivalului, pe www.arcub.ro și pe pagina de Facebook B-FIT in the Street!

Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.