Divan Film Festival – Povești urbane din Balcani
https://www.ziarulmetropolis.ro/divan-film-festival-povesti-urbane-din-balcani/

Astăzi, 20 august, începe cea de-a şaptea ediţie a Divan Film Festival, singurul festival de film balcanic din România. Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, 20 şi 21 august, au loc proiecţii de film în Craiova (în aer liber în Centrul Vechi şi la Cinema Inspire), după care evenimentul va continua în Portul Cultural Cetate până pe 28 august.

Un articol de Petre Ivan|20 august 2016

Din programul Divan Film Festival, a cărui temă este anul acesta “Povești urbane din Balcani”, fac parte 10 filme de lungmetraj, 26 de scurtmetraje balcanice și 3 filme de mediumetraj.

Deschiderea oficială a evenimentului are loc sâmbătă, ora 21.30, cu Moarte în Sarajevo/ Death in Sarajevo, ultimul film al lui Denis Tanović, filmul câștigător al trofeului Ursul de Argint și al premiului FIPRESCI la Berlinale 2016.

Duminică, de la aceeași oră, va rula filmul Parada, care va fi reluat marți în Portul Cultural Cetate, în prezența regizorului Srjdan Dragojević, unul dintre invitații festivalului. Parada aduce în atenția publicului două subiecte sensibile din acest colț al Europei: drepturile homosexualilor și implicit homofobia balcanică.

Renumiții artiști Maria Răducanu și Marius Mihalache vor susține două concerte la Divan Film Festival: sâmbătă, ora 20.30 (Maria Răducanu), în Centrul Vechi al Craiovei, respectiv luni, ora 19.00, (Marius Mihalache), în Port Cultural Cetate.

Cea de-a șaptea ediție a Divan Film Festival va fi prezentată de actrița de teatru Aida Economu, împreună Adrian Teleșpan, fost producător TV și autor al romanului “Cimitirul”.

Foto: Divan Film Festival – divanfilmfestival.ro

04
/09
/18

„Insuficiența lui respiratorie se agravase…. Așa scriau ziarele în primele zile ale toamnei lui ’98. (...) Și-a încheiat socotelile de tânăr și tânăr a rămas, asemeni mamei, care plecase la fel de tânără, pe vremea studenției lui. (...) Anul 1998 a adus multă tristețe în lumea teatrului. Plecase Dumitru Furdui în aprilie, apoi în august, Coca Andronescu, iar în toamnă, doi dintre colegii de la Teatrul Mic, Leopoldina Bălănuță și Ion Marinescu.", nota, ieri, pe pagina sa de facebook, scriitoarea Annie Muscă, în ziua în care s-au împlinit 20 de ani de la moartea actorului Dinu Manolache. 

04
/09
/18

Festivalul de film documentar fARAD revine la Cinema Arta din Arad între 3-7 octombrie cu o selecție variată și efervescentă de filme documentare premiate în marile festivaluri internaționale. Tema celei de-a cincea ediții este Trup/Suflet, iar selecția din acest an prilejuiește o explorare temerară a naturii caleidoscopice a erosului uman și a cotloanelor ambigue ale intimității.

04
/09
/18

56 de filme vor participa în cele 5 secţiuni competiţionale ale Festivalului Internaţional Astra Film, eveniment programat pentru perioada 15-21 octombrie. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival.

03
/09
/18

Cea de-a 9-a ediție a festivalului dedicat filmului și artei culinare balcanice, Divan Film Festival s-a încheiat sâmbătă. Timp de nouă zile, de pe 24 august până pe 1 septembrie, cei aproximativ 4.000 de spectatori prezenți în Craiova și Port Cultural Cetate au participat la proiecții și întâlniri cu cineaști din spațiul balcanic, concerte și demonstrații culinare de excepție.

03
/09
/18

Născută pe 3 septembrie, în Chilimodion, Corint, Grecia, Irene Papas, una dintre cele mai mari actriţe din istoria filmului, împlineşte, astăzi, 92 de ani! (Foto: Irene Papas și Anthony Quinn, în anul 1976, în timpul fimării peliculei "The Message")

31
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Ales anul trecut cel mai bun film al secţiunii Un Certain Regard de la Cannes, "Un om integru", scris şi regizat de iranianul Mohammad Rasoulof, denunţă corupţia şi nedreptăţile din Iran, motiv pentru care a şi fost interzis în această ţară. Acum rulează şi în cinematografele din România.

30
/08
/18

„Midnight Specials”, o selecție de filme românești de arhivă, și „A Museum (Theatre)”, expoziție participativă creată de regizoarea Clyde Chabot și compania „La Communauté Inavouable”, fac parte din programul celei de-a patra ediții a Bucharest International Dance Film Festival, care va avea loc între 6 și 9 septembrie.

30
/08
/18

Retrospectiva celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL debutează vineri, 31 august, la Cinema Muzeul Țăranului și continuă în weekend-ul 1-2 septembrie la Sala ARCUB.

28
/08
/18

CRONICĂ DE FILM După „Eu când vreau să fluier, fluier” (2010) și „Box” (2015), regizorul Florin Șerban revine cu „Dragoste 1. Câine”, o nouă poveste atipică de iubire – întâlnirea în pustietate între un bărbat singur, retras într-o cabană din pădure, și o femeie de la oraș care a fost aproape de moarte.

24
/08
/18

Festivalul dedicat cinematografiei și bucătăriei balcanice - Divan Film Festival - începe în forță la Craiova, vineri, 24 august. 13 filme în avanpremieră națională, concerte cu zvâc și demonstrații culinare însoțite de povești se regăsesc în program, reunite sub tema „Balcanii visează”.