Docuart: peste 40 de proiecţii de film documentar şi 1200 de spectatori
https://www.ziarulmetropolis.ro/docuart-peste-40-de-proiectii-de-film-documentar-si-1200-de-spectatori/

Cele 4 zile de Bucureşti Docuart Fest 2013 s-au scurs odată cu ploaia de duminică. Semn de belşug pentru ediţiile viitoare sau nu, cert este că experienţa Docuart nu se sfârseşte aici.

Un articol de Andrada Văsii|2 octombrie 2013

Cele 4 zile de Bucureşti Docuart Fest 2013 s-au scurs odată cu ploaia de duminică. Semn de belșug pentru edițiile viitoare sau nu, cert este că experiența Docuart nu se sfârsește aici.

Au fost 4 zile pline de activități, de emoții, voie bună, 4 zile în care Cinemateca Eforie s-a umplut de oameni frumoși, dornici să cunoască și să se cunoască la Docuart.

O atmosferă caldă și prietenoasă a împânzit locul încă de la primele ore când spectatorii au fost întâmpinați cu miros de cafea fierbinte și sesiuni de master class, până la orele serii când ieșeau de la vizionări pentru a mai purta câte o discuție.

Duminica documentarelor vechi la Docuart

Tot duminică a fost ziua filmelor documentare vechi, a primelor producții românești din anii ’30 – ’57 care au reprezentat un adevărat succes.

Spectatorii au fost încântați de documentarele prezentate la Docuart și s-au interesat în mod special de aceste materiale video pe care organizatorii le-au achiziționat de la Arhiva Națională de Filme cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Citiţi şi: Bucuresti Docuart Fest: nevoia de a aduce trecutul în actualitate

Patru zile cu peste 40 de proiecții de film documentar, dimineți cu subiecte incitante în sesiunile de master class, filme invitate cu discuții antrenante, 7 premii în ultima zi de festival și un total de peste 1200 de spectatori, așa ar putea fi concluzionate în câteva rânduri activitățile Docuart.

Cătălina Grama, director artistic al festivalului Docuart, a fost alături pe parcursul celor 4 zile și s-a pliat perfect pe atmosfera festivă a decernării.

Docuart

Thomas Ciulei a fost prezent la Bucureşti Docuart Fest

Daniela Apostol, project manager București Docuart Fest, a declarat că temele alese pentru sesiunile de master class au fost printre cele mai diverse, în ordinea desfășurării. „Popor, naţiune, patriotism” a fost tema aleasă de Răzvan Butaru-producător TVR; despre „Estetica în filmul documentar” a povestit profesorul Francisc Mraz, iar în ultima zi de master class, regizorul Thomas Ciulei a făcut lumină asupra asupra temei „Documentarul de autor”.

Daniela Apostol a mai declarat că este important să ne cunoaștem trecutul, „şi ce mod mai bun de a-l cunoaște decât a-l vedea rulând în fața ochilor?“. Începând cu această ediție, în cadrul festivalului va exista o secțiune numită „File de istorie cinematografică”, cu scopul de a face cunoscut patrimoniul cinematografic românesc”.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Info:

Evenimentul a fost organizat  de Asociația Docuart cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, iar intrarea a fost liberă.

Foto credit: foto sus (de la stânga la dreapta: Dana Bunescu, Laura Căpățână, Juller, Florin Barbu)  București Docuart Fest

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.