Documentarul Dacii Liberi, la TIFF. Ce știm despre daci?
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-dacii-liberi-la-tiff-ce-%c8%99tim-despre-daci/

Dacii Liberi (The Free Dacians), documentarul de lungmetraj semnat de Andrei Gorgan şi Monica Lăzurean-Gorgan, va avea premiera oficială în România, la Cluj-Napoca, la cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) (25 mai – 3 iunie).

Un articol de Liliana Matei|22 mai 2018

Joi, 31 mai, va avea loc premiera filmului, la Cinema Florin Piersic, în prezența regizorilor, Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan, și a unor protagoniști ai documentarului. Iar pe 29 mai, filmul se va bucura de o proiecție în avanpremieră, în aer liber, în peisajul spectaculos de la Arkhai Sculpture Park, din satul Vlaha.

Care este adevărata identitate a poporului român? Cine suntem, individual și colectiv? Dintre toate episoadele istoriei noastre, Dacia a devenit subiectul celor mai multe dezbateri, polemici și teorii, mai mult sau mai puțin fanteziste. Așadar, polemicile și discuțiile aprinse nu vor sta deoparte de documentarul Dacii Liberi.

Filmul aduce laolaltă viețuitorii unui sat dacic, un istoric și un arheolog – membrii unei trupe de reconstituire istorică, un grup de mistici daci, un organizator de proteste, administratorul sitului UNESCO Sarmisegetusa Regia și participanți la Congresele de Dacologie. Pe toți îi unește pasiunea comună pentru daci. Îi desparte însă viziunea diferită pe care fiecare dintre ei o are asupra unui episod istoric care devine, de la an la an, tot mai popular în România.

„Nu cred că la români e vorba atât de o obsesie a originilor, cât de o obsesie a prezentului. Orice membru al unei comunități se autovalidează și prin calitățile comunității din care face parte. Și cum despre daci se știe foarte puțin, e mai simplu să spui orice despre ei, decât să nu spui. Iar dacă un istoric spune „Dar nu există dovezi că a fost așa” i se poate răspunde, sec, cu „Dar nu există nici dovezi că nu ar fi fost așa.” Ar fi suficient dacă aș ști că acest film i-a făcut pe unii dintre noi să înceapă să gândească puțin altfel.” – spune Andrei Gorgan, unul dintre cei doi realizatori ai documentarului.

Programul proiecţiilor filmului documentar Dacii Liberi în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania 2018:

  • Avanpremieră – marți, 29 mai, de la ora 21:45, în satul Vlaha (Arkhai Sculpture Park)
  • Premieră – joi, 31 mai, ora 17:15, la Cinema Florin Piersic
  • vineri, 1 iunie, ora 14:45, la Universitatea Sapientia

Bilete se pot achiziționa online de aici.

Despre regizori:

Monica Lăzurean-Gorgan, producător și regizor de film, a produs, co-produs sau a fost producător delegat pentru mai multe lungmetraje de ficțiune și documentare care au fost selectate la Berlinale, Sundance, Locarno și multe alte festivaluri internaționale de film (Doar o răsuflare, Chuck Norris vs. Communism, Domestic, Colivia, Nu mă atinge-mă).
Doar o răsuflare, documentar de lung metraj în regia Monicăi, a fost premiat la Sarajevo IFF în 2016, unde a câștigat Heart of Sarajevo pentru cel mai bun film documentar. De asemenea, filmul a câștigat premiul Gopo, premiul LET’S CEE Film Festival și premiul în cadrul Festivalului ASTRA pentru cel mai bun film documentar românesc în anul 2017.

Andrei Gorgan este editor de film. A semnat prin montaj o serie de documentare și filme de ficțiune: Doar o răsuflare – documentar, co-producție Manifest Film și HBO Central Europe, Domestic – lung metraj în regia lui Adrian Sitaru și alte.

Dacii Liberi este o co-producție Manifest Film și Fundația Romania One.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.