Documentarul „Distanța dintre mine și mine”, în premieră internațională la Trieste Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-distanta-dintre-mine-si-mine-in-premiera-internationala-la-trieste-film-festival/

Documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, despre poeta Nina Cassian, realizat de Mona Nicoară şi Dana Bunescu, după o idee a Adei Solomon, va avea premiera internaţională astăzi, la cea de-a 30-a ediţie a Trieste Film Festival.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2019

Filmul va fi proiectat în competiția internațională de documentare, alături de zece producții din țări ca Germania, Croația și Ungaria.

Festivalul italian se va încheia pe 25 ianuarie 2019, când vor fi anunțați câștigătorii.

Distanța dintre mine și mine” a avut premiera toamna trecută, la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, unde a fost desemnat câştigător al premiului publicului din secţiunea „Avanpremiere româneşti ale toamnei”.

Filmul va rula în cinematografele româneşti din 8 martie 2019, distribuit de Rollercoaster PR.

Cu o reputație de femeie fatală, băutoare și fumătoare prodigioasă, poeta avangardistă, compozitoarea și graficiana Nina Cassian (1924 – 2014) a fost simultan complice și problematică pentru regimul stalinist, după care a intrat în conflict direct cu regimul Ceaușescu, și a terminat într-un exil nedorit la New York, în 1985, în urma uciderii disidentului Gheorghe Ursu.

Distanța dintre mine și mine” este un film despre credințe, artă și putere, care explorează fricțiunea dintre memoria personală și arhiva oficială, dintre realitatea noastră actuală și narațiunile pe care le construim despre trecut. Gândurile Ninei Cassian din timpul ultimului ei an de viață sunt confruntate cu o bogată arhivă de filme, muzică, poezie, apariții de televiziune, întregistrări private inedite și documente de urmărire de la Securitate. Sunt revelate, astfel, dileme etice și estetice care sunt parte din trecutul, dar și din viitorul nostru.

Producătorii documentarului sunt Ada Solomon, Mona Nicoară, Diana Păroiu și Alexandru Solomon. Dana Bunescu s-a ocupat de montaj imagine, sunet și sound design. Imaginea este semnată de Ovidiu Mărginean și Rudolf Costin, muzica – de Nina Cassian, concepția grafică, efecte vizuale și generice – Șerban Jipa.

Distanța dintre mine și mine” este o producţie Hi Film Productions (România) și Sat Mic Film (Statele Unite ale Americii) în coproducţie cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrulului Naţional al Cinematografiei și al Programului Europa Creativă al Uniunii Europene. Susținut de: Orange România, Altex România, Cine Globe, Avon Cosmetics Romania, Renault Commercial Roumanie.

Urmăriți și pagina de Facebook a filmului.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.