Doi artişti români, la Festivalul Internaţional de Fotografie „Eyes On” de la Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-artisti-romani-la-festivalul-international-de-fotografie-eyes-on-de-la-viena/

Artiştii Sabina Ulubeanu şi Cătălin Creţu vor fi prezenţi la Festivalul Internaţional de Fotografie „Eyes On”, care se va desfăşura în perioada 30 octombrie – 30 noiembrie la Viena. Cu cinci ediţii desfăşurate, 800 de candidaturi anual din toată lumea şi 225 de proiecte selectate în 2012, Festivalul Internaţional de Fotografie „Eyes On” transformă Viena […]

Un articol de Andrada Văsii|25 octombrie 2012

Artiştii Sabina Ulubeanu şi Cătălin Creţu vor fi prezenţi la Festivalul Internaţional de Fotografie „Eyes On”, care se va desfăşura în perioada 30 octombrie – 30 noiembrie la Viena.

Cu cinci ediţii desfăşurate, 800 de candidaturi anual din toată lumea şi 225 de proiecte selectate în 2012, Festivalul Internaţional de Fotografie „Eyes On” transformă Viena în capitala europeană a artei fotografice.

Expoziţia Sabinei Ulubeanu şi a lui Cătălin Creţu, numită „Creation: Space and Memory Games”, va fi accesibilă publicului vienez între 1 şi 27 noiembrie, informează un comunicat remis MEDIAFAX..

În plină eră digitală, în care orice lucrare vizuală este disponibilă intervenţiei ulterioare, unui nou spin vizual, Sabina Ulubeanu – compozitor şi fotograf – şi Cătălin Creţu – compozitor şi artist multi-media – abordează fotografia muzical.

„Aranjamentul” lucrărilor fotografice formează o partitură ce codifică opera şi îndeamnă la interpretare. Şi, fiindcă performarea partiturii presupune o scenă şi un instrument, totul se desfăşoară într-o vitrina stradală -Schikaneder Club&Kino (o adevărată instituţie a scenei alternative vieneze) – cu ajutorul unui calculator, o interfaţă digitală prin care publicul poate interacţiona grafic cu lucările expuse.

Vizitatorul plasat în vitrină, în faţa tastaturii, devine de la bun început parte a expoziţiei şi este invitat să transforme vizual oricare dintre fotografiile expuse, să improvizeze, să-şi creeze propria fantasmă spaţială, ba chiar să se proiecteze pe sine în timp real în noua fotografie pe care a creat-o.

Fotografiile Sabinei Ulubeanu analizează spaţii interiorizate, chipuri fugare contopite cu fundalul, portrete asumate, exterioare largi sau dimpotrivă, restrânse şi filtrate prin diverse obiecte opace, sticlă, textile.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 1 noiembrie, de la ora 19.00, la pupitrul DJ-ului aflându-se Cătălin Creţu – doctor al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (UNMB).

Expoziţia „Creation: Space and Memory Games” este sprijinită de ICR Viena, în cooperare cu Societatea austro-română, Schikaneder, Festivalul „Eyes On” şi Centrul de muzică electroacustică şi multimedia al UNMB.

 

Sursa: Mediafax

21
/11
/14

Alain Delon va scoate la vânzare, pe 1 decembrie, o parte din colecţia lui de arme, inclusiv celebra carabină Winchester din serialul "Wanted: Dead or Alive", pe care actorul american Steve McQueen i-a oferit-o în urmă cu mulţi ani, a anunţat casa Cornette de Saint-Cyr.

21
/11
/14

Vineri, 28 noiembrie, va avea loc premiera națională a omnibusului Scurt / 4: Istorii de inimă neagră, proiect ce reunește patru scurtmetraje românești independente, produse în 2014: O lume nouă (regia Luiza Pârvu), Trece și prin perete (regia Radu Jude), Kowalski (regia Andrei Crețulescu) și Să mori de dragoste rănită (regia Iulia Rugină).

21
/11
/14

De la Opera House din Toronto, Opera de Stat din Hamburg, Staatsoper din Viena, Metropolitan Opera din New York sau Covent Garden din Londra, marea artistă vine duminică, 23 noiembrie, de la ora 24.00, la Garantat 100% de la TVR 1, TVR HD şi TVR+

21
/11
/14

Cineastul britanic Paul Greengrass, regizorul filmelor din franciza "Ultimatumul lui Bourne", va regiza o adaptare cinematografică a romanului "1984", de George Orwell, informează bbc.com.

21
/11
/14

Am văzut-o nu doar în reclame la bijuterii exclusiviste, ci şi la vopsea de păr, deci, da, cred că Anna Netrebko este suficient de cunoscută nu numai ca vedetă a teatrului liric, ci şi ca personalitate promovată la nivel mondial.

21
/11
/14

Orchestra Simfonică din Detroit a cerut locuitorilor din acest oraş, fosta "capitală" a industriei de automobile americane, să înregistreze sunetele din mediul înconjurător pentru a alcătui apoi o simfonie a zgomotelor din viaţa de zi cu zi a urbei.

20
/11
/14

„Dăruirea totală este pentru mine un act de patriotism...“, a spus Marin Moraru, într-o conferinţă memorabilă, susţinută la UNATC, în faţa studenţilor Facultăţii de Teatru.