„Dor de Eminescu“. Poezie, teatru & muzică
https://www.ziarulmetropolis.ro/dor-de-eminescu-poezie-teatru-muzica/

Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Ambasada României în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona şi Muzeul Naţional de Arheologie organizează recitalul „Dor de Eminescu“, în interpretarea actorului Ion Caramitru şi a clarinetistului Aurelian-Octav Popa.

Un articol de |8 ianuarie 2018

Evenimentul va avea loc în data de 13 ianuarie 2018, la ora 19.00, în „Salonul Nobil“ al Muzeului Național de Arheologie din Lisabona și face parte din „Anotimpul românesc“ pe care ICR Lisabona și instituția mai sus citată îl promovează până la finele lunii aprilie 2018.

Recitalul pornește de la manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale lui Mihai Eminescu și propune un dialog inedit în care cuvântul rostit se completează cu intermezzo-uri din muzica clasică şi contemporană. Spectacolul a intrat în repertoriul permanent al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale“ din București în anul 2012 și a fost prezentat cu succes pe diverse scene din Europa, Statele Unite și Canada.

Acesta este un spectacol inedit, care include selecţiuni din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale marelui poet. Grosul operei lui Eminescu se afla în celebra lui ladă cu care umbla pe unde se muta şi în care îşi ducea caietele şi notaţiile lui, şi care acum, în sfârşit, au fost tipărite prin sistem digital, facsimilate de către Academia Română. –  Ion Caramitru

„Stilul contribuţiei mele muzicale în acest spectacol imaginat de Ion Caramitru (…) este ca o fereastră către poezie. Nu este o ilustraţie, ci un discurs aparte. Artele sunt orgolioase, nu se aseamănă, dar se pot întâlni dacă ajung la acel nivel superior al bucuriei împărtăşite“. – Aurelian-Octav Popa

Muzeul Național de Arheologie din Lisabona ocupă una dintre aripile Mănăstirii Jerónimos, monument construit în primii ani ai secolului XVI de regele Dom Manuel I al Portugaliei și aflat pe lista UNESCO. Monumentul este vizitat de peste un milion de turiști anual, aflându-se într-unul dintre focarele culturale și turistice ale Lisabonei, Praça do Imperio, din cartierul Belém.

Foto: Dor de Eminescu – facebook

14
/11
/14

Simona Sora este laureata prestigiosului Premiu „Ion Creangă” al Academiei Române pentru romanul Hotel Universal, apărut la Editura Polirom în două ediții (în anul 2012, în colecţia „Ego. Proză”, şi în 2013, în colecţia de bestselleruri a editurii, „Top 10+”).

08
/11
/14

Joi, 13 noiembrie, de la ora 19.00, publicul bucureștean se va putea întâlni cu Ana Blandiana, una dintre cele mai cunoscute poete contemporane din România. Cea de-a doua ediție de toamnă a Trialogurilor de la ARCUB va fi moderată de jurnalistul Cezar Paul Bădescu, iar discuţiile vor fi completate de acordurile muzicale ale violoncelistului Adrian Naidin.

08
/11
/14

Duminică, 9 noiembrie, de la ora 18:00, la Teatrul Național București, Sala Media, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” împreună cu Editura Academiei Române lansează volumul „PIAȚA TEATRULUI” de Ana-Maria NISTOR. Lansarea are loc în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent.

06
/11
/14

Scriitoarea Lydie Salvayre a fost recompensată, miercuri, cu premiul Goncourt pe 2014 - cel mai prestigios trofeu literar francez -, pentru volumul său "Pas pleurer", lansat la editura Seuil. Romanul "Pas pleurer" a fost ales cu cinci voturi contra patru obţinute de scriitorul algerian Kamel Daoud, autorul volumului "Meursault contre-enquête".

03
/11
/14

Marţi, 4 noiembrie, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru lansarea volumului Inima inimii de António Lobo Antunes. La eveniment vor participa criticul literar Tania Radu, Daniel Perdigão, directorul Institutului Camões şi scriitorii Nicolae Prelipceanu şi T.O. Bobe.

30
/10
/14

Vineri, 31 octombrie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi invită pe iubitorii de literatură la lansarea celui mai nou roman al Hertei Müller, “Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi”. De asemenea, Ada Milea va susţine un minirecital cu piesele favorite ale Hertei Müller, iar Corina Bernic va prezenta un colaj de filme cu şi despre Herta Müller