Dorina Lazăr, decorată de Ministerul Culturii din Franţa cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler
https://www.ziarulmetropolis.ro/dorina-lazar-decorata-de-ministerul-culturii-din-franta-cu-ordinul-artelor-si-literelor-in-grad-de-cavaler/

Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor este un omagiu adus personalităţilor care s-au distins prin creaţia lor artistică în domeniul culturii şi comunicării sau prin contribuţia adusă la […]

Un articol de |27 septembrie 2012

Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa.

Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor este un omagiu adus personalităţilor care s-au distins prin creaţia lor artistică în domeniul culturii şi comunicării sau prin contribuţia adusă la răspândirea artelor şi literelor în Franţa şi în lume.

 

 

În documentul ce însoţeşte distincţia, emisă în 13 aprilie 2012, ministrul francez al Culturii şi Comunicării, Frédéric Mitterand, subliniază că Ordinul Artelor şi Literelor este una dintre principalele distincţii onorifice ale Republicii Franceze, între cele patru ordine ministeriale ale statului francez.

Această decoraţie se adaugă unui lung şir de alte premii pe care Dorina Lazăr le-a primit de-a lungul timpului pentru activitatea sa interpretativă şi de director al Teatrului Odeon din Bucureşti, pe care o desfăşoară din 2003. Joacă pe această scenă din 1969, iar în perioada 1996-2002 a fost director artistic.

Ca manager, Dorina Lazăr a impus Teatrul Odeon în peisajul teatral naţional şi internaţional printr-un repertoriu divers, dar şi prin calitatea programelor alternative, multe dintre ele realizate împreună cu instituţii culturale prestigioase din străinătate.

De asemenea, Dorina Lazăr a redeschis după 62 de ani Sala Studio, în septembrie 2010, iar în decembrie 2011, cu ocazia aniversării centenarului clădirii teatrului, a editat un volum dedicat arhitecturii acestui monument istoric, dar şi vieţii teatrale pe care a găzduit-o în tot acest timp: „Teatrul Comoedia – Odeon. Un secol de istorie”.

 

Sursa: Mediafax

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

16
/01
/24

Prima lună din an aduce încă cinci contexte în care compania independentă de teatru Vanner Collective deschide discuții despre teme ale zilelor noastre, prezente în tot ceea ce ne înconjoară și despre care nu e ușor mereu să vorbim: depresia și mecanismele construite pentru a merge mai departe cu ea, comunicarea cu sens, eco-anxietatea, moștenirea pe care o ducem și modurile în care ne limitează, fricile, vulnerabilitățile și superputerile fiecăruia dintre noi.

15
/01
/24

Peste 50.000 de perechi de ochi au avut plăcerea să privească expoziția Efectul Picasso în cele 4 luni de când s-a deschis. Vizitatori de toate vârstele au fost impresionați de cele 46 de lucrări de Pablo Picasso din colecția familiei sale, precum și de cele 65 de lucrări semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera gigantului spaniol.

15
/01
/24

Scriem cuvinte în grabă, le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greşite, preluate multe dintre ele din mass-media şi propagate cu o viteză uimitoare. Pe Facebook, pe whatsApp, aruncăm cuvinte, propoziții, toate scrise rapid și cel mai adesea fără grijă. Corectitudinea exprimării nu prea mai interesează pe nimeni.

15
/01
/24

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își ia cu tristețe rămas bun de la actorul András Csíky, laureat al premiilor Kossuth și Jászai Mari, distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, care s-a stins din viață în data de 13 ianuarie 2024, la vârsta de 94 de ani