Două forme de autoportret și artă accesibilă pentru public, în aprilie, la Celula de Artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-forme-de-autoportret-si-arta-accesibila-pentru-public-in-aprilie-la-celula-de-arta/

Luna aprilie aduce în micuţa galerie neconvenţională Celula de Artă, din B-dul Carol nr. 53, două expoziţii ce explorează forme diferite de autoportret – perspectiva spre interiorul organic, prin culorile care capătă volum, din „Firul vieţii”, a Aureliei Chiru şi cea exterioară, alienată, detaşată din „Ghosts of my dreams”, a lui Alexandru Răduţă.

Un articol de Liliana Matei|11 aprilie 2022

În paralel, proiectul Art Machine, susținut de Celula de Artă și Carol 53, continuă strângerea de fonduri pentru refugiații din Ucraina, punând la dispoziție într-un format accesibil lucrări de la 16 artiști ucraineni, până pe 18 aprilie, la Cărturești Parklake.

Între 9 și 23 aprilie, Aurelia Chiru expune în Celula de Artă o serie de lucrări ce fac parte din proiectul personal demarat în 2018, Autoportret organic, care s-a dezvoltat din stilul figurativ ca o nevoie de a ieși din bidimensional. Ca urmare a experimentării cu acrilic prin crearea de forme sculpturale, volumetrice, artista a ajunsse folosească de obiect, film, instalație și performance pentru a putea transmite ceea ce își propune.

„Este un proces de sublimare survenit ca urmare a unui mecanism de protecție a psihicului prin transformarea tensiunii în creație, folosind un limbaj al simțurilor în care am încercat să comunic și să redau aspecte biografice prin asocieri de elemente și prin explorarea calităților senzoriale ale culorilor, formelor și materialelor, mesajul fiind scopul principal în ideea că acesta poate fi ascultat și înțeles.

Pentru mine arta este o platformă a emoției și a dialogului mental. Activitatea de cercetare și creație artistică înseamnă asimilarea etapelor ce au definit istoria artei și transmiterea emoției prin filtrul propriu al gândirii și al experimentării, provocare ce poate deschide calea către un limbaj propriu, sincer și care reflectă contextul creativ.

Scena artei trebuie să rămână un teritoriu prietenos al schimbului de emoție între artiști și spectatori, fără strategii care diminuează avântul creator și autenticitatea”, spune artista.

Aurelia Chiru este din București și a absolvit Universitatea Națională de Arte din București, licență și master, secția Pictură, promoția 2020-2021.

Vernisajul expoziției a avut loc pe 9 aprilie, începând cu ora 18:00, în galeria din B-dul Carol nr. 53.

Iar de pe 23 aprilie și până pe 7 mai se va putea vedea expoziția artistului Alexandru Răduță, Ghosts of my dreams, ce propune o expresie a stării de alienare ce înglobează, de altfel, întreaga sa operă.

„Această stare este exprimată în două temperaturi: cald și rece. Personajele singulare în compoziție sunt o formă de autoportret. Redarea lor antropomorfă este un simbol al depersonalizării. Cadrul din jurul personajelor joacă rolul de fereastră, reprezentând trecerea între două lumi. Este vorba trecerea de la real la amorf, la vis. Unde visul este în fapt o metaforă a disocierii.”, povestește Alexandru.

Alexandru-Ștefan Răduță este un artist vizual stabilit în București. Opera sa se învârte în jurul tematicii alienării. Caracteristici stilistice includ: personaje antropomorfe, sintetizarea formelor, tensiune compozițională, atmosferă onirică. Medii de exprimare: pictură, colaj, artă digitală, desen, linogravură.

Până pe 18 aprilie, Art Machine, proiect inițiat de gruparea artistică Pastila Roz, cu susținerea Celula de Artă și Carol 53 care au derulat în luna martie expoziția colectivă Bombe și Oameni. Artiști uniți împotriva războiului, pune la dispoziția publicului lucrări originale de la 16 artiști ucraineni. Acestea pot fi achiziționate de la automatul amplasat în București, în Cărturești Parklake iar încasările sunt direcționate integral pentru sprijinirea familiilor vulnerabile din Ucraina, pentru care Celula de Artă și Carol 53 strâng și expediază donații.

Artiști: Katia Didyk, Daria Polishchuk, Masha Foya, Oleg Bilyi, Velychev Ievgen, Anna Ivanenko, Natalia Lisova, Alevtina Kakhidze, Oksana Drachkovska, Oleksandr Grekhov, Olia Fedorova, Oleksandra Ruth, Max Moshkovsky, Mytrii Chkolnyi, Sasha Degtyarenko, Iryna Degtyarenko. Detalii, aici.

Proiectul Art Machine încurajează consumul sănătos de artă prin punerea în contact direct a artiștilor cu publicul larg. Art Machine creează o oportunitate unică de a achiziționa lucrări originale de artă, în același timp oferind expunere și susținere financiară artiștilor implicați în proces. Credem că arta trebuie să fie progresivă, dar în același timp personală și accesibilă.

Celula de Artă este reprezentată de un spațiu cu deschidere stradală, ce își propune să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje și astfel, pentru ca nu mai există o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se crează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creaţiei contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră pentru publicul stradal. Cu o prezență de ~ 4 ani (2017 – 2021) pe scena artei din București, Celula de artă a susținut ~70 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri) și a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

Noutățile din Celula de artă se pot vedea pe Facebook și pe Instagram.

Partener strategic: Casa Carol (Carol 53)

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, Propagarta, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Bookblog, 4arte, Iqool, Munteanu, SMARK.

Foto sus: Lucrare de Alexandru Răduță

08
/02
/18

Iubitorii de poezie și nu numai sunt asteptați, astăzi (8 februarie), de la ora 19.00, la Muzeul Național al Literaturii Române,la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), la lansarea unui mărțișor literar aparte – Cărţişorul de Autor Nichita Stănescu.

07
/02
/18

1.060 de femei artiste din România indexate, un premiu pentru întreaga creație și 10 lucrări de artă donate celui mai vechi muzeu din țară. Sâmbătă 10 februarie 2018, orele 12:30, va avea loc un nou eveniment cuprins în proiectul de cercetare și cultură vizuală „Centenarul femeilor din arta românească”, coordonat de PostModernism Museum în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.

05
/02
/18

Manchester Art Gallery a retras temporar un tablou din perioada victoriană - "Hylas and the Nymphs", de JW Waterhouse - în care apar adolescente nud într-o acţiune menită să "încurajeze dezbaterea" despre cum astfel de imagini ar trebui afişate în epoca modernă. În urma reacţiilor apărute în mediul online tabloul a fost expus din nou, la o săptămână de la retragere.

27
/01
/18

Joi, 1 februarie 2018, începând cu ora 19:00, va avea loc o primul eveniment din cadrul expoziției aNORMAL a artistului Gheorghe Rasovszky, deschisă la etajul al treilea al Muzeului Național de Artă Contemporană București în perioada 23 noiembrie 2017 – 1 aprilie 2018.

22
/01
/18

O expoziţie de pictură intitulată „Bucureştiul de azi, Micul Paris de ieri”, cu lucrări semnate de artistul Zoltan Lörencz, va fi vernisată marţi, la ora 18.30, la Teatrul „Constantin Tănase”. Expoziţia este itinerantă şi va fi vernisată în luna martie şi la Paris. La Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti va rămâne deschisă până pe 28 februarie.

16
/01
/18

Secretarul de stat în Ministerul Culturii, şef al Departamentului Identitate Naţională, Paul Claudiu Cotîrleţ, a declarat luni, la Târgu-Jiu, că la nivel naţional au fost acceptate 2.200 de proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri, pentru care Guvernul a alocat suma de 150 de milioane de lei.

14
/01
/18

Începând de astăzi, timp de 30 de zile, “Ziarul Metropolis” va prezenta  zilnic pe pagina sa de Facebook câte o fotografie din expoziția “On the Path of Hope”/ “Pe calea speranței”, realizată de fotografa Dimitra Stasinopoulou, în cadrul proiectului internațional “Rolul mass-media în tratarea temei refugiaților și migranților”.

12
/01
/18

Geta Brătescu, marea doamnă a artei conceptuale din România, a primit, în atelierul său de lucru, distincția oferită de Excelența Sa, Domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României. Decorația a fost înmânată pe 10 ianuarie 2018 de consilierul prezidențial pentru Cultură, Culte și Centenar, domnul Sergiu Nistor, și de doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român. 

11
/01
/18

Emisiunea cu ajutorul căreia telespectatorii răsfoiesc, de peste 52 de ani, singurul dicţionar enciclopedic pe micul ecran surprinde cu noutăţi la începutul anului 2018. Documentare realizate de profesioniştii de la reputatele companii ARTE, ORF, AMPERSAND etc. vor putea fi urmărite în premieră pe postul TVR 1, la Teleenciclopedia, începând cu sâmbătă, 13 ianuarie, ora 18.50.

07
/12
/17

Miercuri, 6 decembrie, Muzeul Național de Artă al României a redeschis Sala Constantin Brâncuși. Evenimentul a avut loc în prezența lui Lucian Romașcanu - Ministrul Culturii și Identității Naționale, a Directorului Liviu Constantinescu, a Directorului Științific Octavian Boicescu și a echipei de specialiști MNAR. Alături de aceștia au fost de față invitați ai corpului diplomatic și personalități ale vieții culturale românești.

04
/12
/17

Expoziţia „Frida Kahlo and Diego Rivera: Polish Context” a fost deschisă la ZAMEK Culture Centre din Poznan în încercarea de a da de urma tabloului „The Wounded Table” văzut ultima dată în 1955, la Varşovia.