Două mari stele pe Aleea Celebrităţilor!
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-mari-stele-pe-aleea-celebritatilor/

TEATRUL METROPOLIS şi COCOR vă invită în Piaţa Timpului Joi, 24 mai, ora 12.00.   Doi artişti compleţi, doi oameni desăvârşiţi, doi actori unici, Marin Moraru şi Iurie Darie vor fi celebraţi cu mare onoare şi recunoştinţă primind câte o stea pe Aleea Celebrităţilor, din Piaţa Timpului. “Să vorbesc despre Marin Moraru şi despre Iurie […]

Un articol de |10 august 2012

TEATRUL METROPOLIS şi COCOR
vă invită în Piaţa Timpului
Joi, 24 mai, ora 12.00.

 

Doi artiști compleți, doi oameni desăvârșiți, doi actori unici, Marin Moraru și Iurie Darie vor fi celebrați cu mare onoare și recunoștință primind câte o stea pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului.

“Să vorbesc despre Marin Moraru și despre Iurie Darie ar însemna să vorbesc despre prietenie. Generozitatea cu care s-au dăruit publicului toată viața este cea mai mare dovadă de dragoste a unui artist față de oameni. Fiecare a știut să încununeze  marea scenă a teatrului și filmului cu un talent covârșitor, multă dăruire și generozitate. Prietenii sunt familia pe care ți-o alegi. Sunt mândru că facem parte din aceeași familie, că ne-am ales unii pe ceilalți. Marin Moraru și Iurie Darie sunt doi mari actori cu o lume frumoasă și bogată pe care avem marele privilegiu de a o întâlni pe ecrane sau în sălile de spectacol. Vă mulțumim!”, declară George Ivaşcu, Directorul Teatrului Metropolis.

Decernarea celor două stele va avea loc în prezenţa domnului Sorin Oprescu, Primar General al Municipiului Bucureşti, care va înmâna actorilor “Placheta Bucureştiului”. De asemenea, în cadrul evenimentului, Marin Moraru şi Iurie Darie vor primi câte o stea din aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.

“Este o onoare pentru noi să putem susţine arta şi cultura românească prin intermediul proiectului Aleea Celebrităţilor. În luna mai, doi dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi actori, Marin Moraru şi Iurie Darie, se vor alătura colecţiei de stele din Piaţa Timpului”, declară Daniel Stoica, acţionar Cocor S.A.

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţiat şi organizat de Teatrul Metropolis, Cocor şi Primaria Municipiului Bucureşti, care a debutat în ianuarie 2011 și găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România. Până în prezent, pe Walk of Fame-ul din București strălucesc deja stelele: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuț, Stela Popescu, Ion Caramitru și Stefan Iordache (postum).

Vă aşteptăm joi, la ora 12.00 pentru a ne fi alături la decernarea celor 2 stele memorabile – MARIN MORARU și IURIE DARIE!

Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, clasa profesor Dina Cocea, promoţia 1961, având ca examen de diplomă rolul Agamiţă Dandanache din piesa “O scrisoare pierdută” de I. L.Caragiale.
A fost angajat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul Lucia S. Bulandra (1968-1971) și la Teatrul Național „I. L. Caragiale” (1971-1974). Din anul 2002 este Societar de onoare al Teatrului Național din București.
În 2009 a primit “Premiul Gopo” pentru întreaga carieră la Gala “Premiilor Gopo”.
A jucat în 24 de lungmetraje, dintre care și în filmul “Amen” al celebrului regizor Costa Gavras.

Iurie Darie s-a născut pe 14 martie 1929 în Vadul Roșu, Jud. Soroca. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC), promoția 1952, clasa profesor Marietta Sadova. Debutează în anul 1953, în „Nepoții gornistului”, în regia lui Dinu Negrean, alături de Marga Barbu și Liviu Ciulei. A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice. Înainte de 1989 s-a remarcat în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul îşi etala abilitatea de a desena.
Îndragitul actor nu se sperie de trecerea timpului, el declarând într-un interviu despre viață și profesie: „Am o naivitate permanentă în legătură cu trecerea timpului și viața mi-a demonstrat ca am avut dreptate. Cea mai mare satisfacție profesională este atunci când nu simți cum trece timpul și ești mereu în atenția publicului „.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.