Draga Olteanu Matei şi Tamara Buciuceanu, printre personalităţile decorate de Regele Mihai
https://www.ziarulmetropolis.ro/draga-olteanu-matei-si-tamara-buciuceanu-printre-personalitatile-decorate-de-regele-mihai/

Actriţele Draga Olteanu Matei şi Tamara Buciuceanu, interpretele Sofia Vicoveanca şi Maria Ciobanu, dar şi mitropolitul Clujului şi arhiepiscopul Nifon au fost decoraţi, joi seară, de principesa Margareta, în numele Regelui Mihai I, într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleş din Sinaia.

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2014

La ceremonia organizată în Holul de Onoare al Castelului Peleş, cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I (pe 25 octombrie), principesa moştenitoare Margareta a decorat în numele tatălui său 14 personalităţi, dar şi o serie de instituţii.

Printre personalităţile care au fost decorate s-au aflat actriţele Draga Olteanu Matei şi Tamara Buciuceanu şi Stelian Tănase, preşedintele-director general al Televiziunii Române, care au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer, şi interpretele de muzică populară Sofia Vicoveanca şi Maria Ciobanu, cărora le-au fost înmânate însemnele Ordinului Coroana României în grad de Cavaler.

Regele Mihai împlineşte 93 de ani pe 25 octombrie

Ceremonia de la Castelul Peleş face parte dintr-o serie mai largă de evenimente organizate de Casa Regală cu ocazia aniversării Regelui Mihai, dar manifestările se vor desfăşura în absenţa acestuia.

Sâmbătă, chiar în ziua în care Regele Mihai va împlini vârsta de 93 de ani, la Ateneul Român va avea loc un concert de gală care va fi susţinut de Alexandra Dăriescu, prima pianistă română care a urcat pe scena Royal Albert Hall.

Alături de Alexandra Dăriescu, pe scena Ateneului Român, va urca, începând cu ora 18.00, Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, sub bagheta maestrului Tiberiu Soare. Acest concert, ajuns la a şaptea ediţie, va fi unul caritabil, iar fondurile obţinute în urma evenimentului vor fi folosite pentru sprijinirea tinerilor artişti beneficiari ai programelor fundaţiei.

Cu această ocazie, în foaierul Ateneului Român, vor fi organizate standuri de carte regală care vor cuprinde titluri precum „Anul Regelui”, „Maşinile Regelui”, „Muzica Regelui”, „Jubileul Regelui” şi „Lumea Regelui” apărute, în decursul anilor, la Curtea Veche Publishing şi la Editura Polirom.

La concert vor lua parte principesa Margareta, principele Radu şi principele Nicolae.

Foto: Draga Olteanu Matei, Tamara Buciuceanu şi Regele Mihai – wikipedia, cinemagia

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.