Dragobete cu Luiza Zan
https://www.ziarulmetropolis.ro/dragobete-cu-luiza-zan/

Joi, 20 februarie, de la ora 19.00, la Sala Radio, Luiza Zan – una dintre cele mai apreciate voci ale momentului în jazz-ul românesc – propune publicului un concert în ritm de swing, sub titlul „Dragobete’s Wings”, alături de Big Band-ul Radio şi Jazzpar Trio (Gaspar Almos, Gaspar Csaba, Vitalyos Lehel).

Un articol de Liliana Matei|15 februarie 2020

O muzică vioaie, în tempo rapid, aceasta este esența proiectului Luiza Zan & Jazzpar Trio. Big Band-ul Radio va susține cu forță și vitalitate muzica invitaților săi, în vreme ce publicul va fi invitat să savureze piese celebre, precum un mic extras din „Cartea Junglei”, sau clasicele „Minor Swing”, „Lady Be Good”, „Four” și câteva surprize dedicate zilei de Dragobete.

În 2014, Luiza Zan a obținut premiul al II-lea la Shure Jazz Voice Competition, în cadrul festivalului de Jazz din Montreux, Elveţia, cel mai vechi festival din Europa şi unul dintre cele mai aclamate din lume. Anul 2004 i-a adus o altă recunoaștere importantă în cariera sa: premiul I la festivalul Cerbul de Aur, secţiunea interpretare, alături de trupa Slang.

Concertul extraordinar se va derula sub bagheta cunoscutului dirijor și compozitor român Ionel Tudor. Evenimentul va fi prezentat de Ștefan Naftanailă, realizator al postului Radio România Cultural.

Luiza Zan a absolvit cursurile Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi și ulterior a experimentat ea însăși ipostaza de pedagog – între anii 2008-2010 a predat jazz vocal la Universitatea Națională de Muzică București și între anii 2010 – 2014 a susținut cursul de jazz vocal în cadrul taberei de muzică IconArts. A studiat  jazz cu saxofonistul american Rick Condit şi cu pianistul american Armen Donelian.

Muzica Luizei Zan este rezultatul unei combinații inedite de influențe: New jazz inspirat de Billie Holliday, Ella Fitzgerald, Kurt Elling, Dianne Reeves şi mai ales Nat King Cole, Soul & funk inspirat de Aretha Franklin, Chakka Khan, Erykah Badu, Hip hop & R&b, inspirat de D‘Angelo, Angie Stone, Bilal.

A cântat cu nume sonore din țară, ca Sorin Romanescu, Mircea Tiberian, Pedro Negrescu, Romeo Cosma, Ion Baciu Jr., Mihai Iordache, Alex Man, Abert Tajti, Liviu Butoi, Nicolas Simion, Arthur Balogh, Cătălin Milea, Sebastian Burneci, Vlad Popescu, Emil Bâzgă, Big Band-ul Radio, precum și cu muzicieni străini: Rick Condit, Dave Stamps, Petras Geniusas, Corrine Chapelle, Gyarfas Istvan, Berkes Balazs, Peter Sarik, UNC Jazz Lab 1, McNeese State University Big Band.

Luiza Zan a compus și muzică de film, pentru producțiile Carambol, Circul Vesel (o producție HBO) și Maria (nominalizat la categoria „cel mai bun film documentar” la Festivalul de la Lucarno – 2013).

Muzica ei a fost apreciată și pe scenele de teatru din România. A compus muzica pentru spectacolul „Năpasta” – regia: Radu Afrim – care se joacă la Teatrul Național București și în care este și protagonistă și muzica spectacolului „Trei Rupturi” – tot în regia lui Radu Afrim – care se joacă la Teatrul Andrei Mureșanu și în care Luiza Zan are o apariție live pe durata întregului spectacol.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.