„Drumuri și răspântii” – tema Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/drumuri-si-raspantii-tema-divanul-degustatorilor-de-film-si-arta-culinara-2015/

Cea de-a şasea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară va avea loc în perioada 21 – 30 august şi va fi dedicată temei “Drumuri şi răspântii”.

Un articol de Liliana Matei|7 iulie 2015

Festivalul va începe cu două seri de proiecţii extraordinare în aer liber în Centrul Vechi al Craiovei, recent renovat, şi va continua din 23 august în Portul Cultural Cetate (judeţul Dolj) cu proiecţii de film şi demonstraţii culinare.

Dedicat filmului balcanic, festivalul va urmări în acest an tema “Drumuri și răspântii”, temă altminteri prezentă chiar și în primele epopei din istoria omenirii. Ghilgameș pleacă la drum pe celălalt tărâm, iar argonauții și Ulise străbat mările. Capătul călătoriei poate însemna atingerea scopului sau proba maturității. Răspântiile constituie nu numai ezitări și alternative, ci veritabile momente de cumpănă în care eroii trebuie să decidă asupra propriului destin.

Mircea GrozaDespre tema celei de-a şasea ediţii, Marian Ţuţui, directorul artistic al Divan Film Festival, a spus: “Adesea eroul nu poate sta într-un singur loc deopotrivă pentru că este prigonit dar și pentru a putea să se pună în slujba a cât mai mulți oameni. Păcală și Nastratin Hogea călătoresc făcând dreptate și uimindu-și semenii cu istețimea lor, haiducii sunt într-o perpetuă goană deopotrivă pentru a fugi de potere dar și pentru a îndrepta abuzurile. Chiar și afirmarea internațională a filmului românesc cu așa-numitul Nou Val al cinematografului românesc începe cu un road movie, Marfa și banii (2001), al lui Cristi Puiu.”

Timp de 10 zile în cadrul festivalului vor rula lungmetraje şi scurtmetraje balcanice, vor avea loc concerte, precum şi deja tradiţionalul simpozion ştiinţific, care va avea ca invitați critici de film, profesori univesitari și specialiști din domeniul filmului din Croația, Grecia, România și Serbia.

Ca în fiecare an, festivalul este deschis tuturor iubitorilor de cinema si bucătărie balcanică, accesul la filme şi demonstraţiile culinare fiind liber.
Pe timpul desfăşurării festivalului camparea pe teritoriul portului este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a festivalului.

Divanul Degustatorilor de Film si Arta Culinara este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu” în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova şi Asociaţia „Craiova Capitală Europeană 2021”, cu sprijinul CNC şi ICR.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.