Duelul viorilor – Stradivarius sau Guarneri ? – colecţia de primăvară 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/duelul-viorilor-stradivarius-sau-guarneri-colectia-de-primavara-2019/

Turneul DUELUL VIORILOR revine în acest an pentru început cu „colecţia de primăvară”, într-o variantă ce va ajunge între 31 martie şi 3 aprilie la Alba Iulia, Oradea, Cluj Napoca şi Bistriţa, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail ajungând astfel la a noua ediţie a turneului şi încadrând evoluţiile lor în această formulă, între concertele simfonice pe care le susţin pe scenele ţării de-a lungul întregului an.

Un articol de Petre Ivan|7 martie 2019

Longevitatea întâlnirilor duelistice purtând semnătura Liviu Prunaru – vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru – vioara Guarneri del Gesu, Horia Mihail – pian, începute în 2011, depăşeşte aşteptările multora.

2011 era un an de reașezări, în care cei trei muzicieni au acceptat provocarea de a juca povestea unui conflict imaginar pentru supremație a familiilor celor doi mari lutieri italieni : Stradivarius și Guarneri.

S-au revăzut în fiecare toamnă, an de an, iar în 2017 au chemat şi întăriri, duelul ajungând la… patru personaje „violonistice”.duelul viorilor

Privind înapoi la cele nouă ediţii, ne reamintim că Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru reprezintă o generație de forță a artei violonistice românești aflată acum în deplină maturitate, că sunt doi muzicieni care au demonstrat în acești ani că știu să depășească orgoliile unicității personalității artistice, ducând acest proiect din cele mai mici orașe ale țării în care ne aflăm, până la Carnegie Hall din New York și demonstrând astfel că muzica și arta pot  face ca în mod potențial aceste limite să nu mai existe.

Viaţa lor concertistică merge mai departe, la fel cea pedagogică, de-a lungul unei stagiuni, zilele în care cele două viori rămân să se odihnească în cutiile lor sunt, practic, inexistente.

Pentru primăvara anului 2019, au ales un program extrem de atractiv pentru public, Liviu Prunaru etalând sunetul viorii Stradivarius „Pachoud” în Polonaise brillante în la major op. 21 de Henryk Wieniawski, iar Gabriel Croitoru punându-l în valoare pe cel al viorii Guarneri del Gesu “Catedrala” (pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află) în Melodii lăutăreşti op. 20 de Pablo de Sarasate.

Duelul viorilor Partea rezervată duelului arbitrat, ca de obicei, de pianistul Horia Mihail, va cuprinde unele dintre cele mai populare lucrări abordate în cele şapte ediţii anterioare : Astor Piazzolla – Toamna  şi Iarna din Patru anotimpuri din Buenos Aires, Igor Alexandrovici Frolov – Divertimento, Souvenir și Ragtime, Dmitri Şostakovici – Cinci piese pentru două viori şi pian şi o serie de tangouri de Carlos Gardel – Volver şi El dia que me quieras; Angel Villoldo – El Choclo;  Gerardo Matos Rodriguez – La Cumparsita.

Mai multe detalii pe www.duelulviorilor.ro

ITINERAR

31 martie, ora 19 – Alba Iulia, Casa de cultură

1 aprilie, ora 19 – Oradea, Teatrul Regina Maria

2 aprilie, ora 19 – Cluj-Napoca, Auditorium Maximum UBB

3 aprilie, ora 19 – Bistriţa, Sinagoga

Foto: Duelul viorilor – Virgil Oprina

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.