„Dumnezeu să ne ierte” – în căutarea unui monstru
https://www.ziarulmetropolis.ro/dumnezeu-sa-ne-ierte-in-cautarea-unui-monstru-din-27-octombrie-in-cinematografe/

Marele câştigător al Trofeului Transilvania cu „Stockholm”, Rodrigo Sorogoyen, revine cu un thriller pe muchie de cuţit despre doi poliţişti ale căror acţiuni devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului în serie pe care îl urmăresc. „Dumnezeu să ne ierte”, filmul care a închis ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, va ajunge în cinematografele din România din 27 octombrie.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2017

Filmul prezintă Madridul în anul 2011 în preajma vizitei Papei. Un milion și jumătate de pelerini așteaptă această vizită, iar orașul este controlat la sânge de polițiștii speriați de un atac terorist.

Inspectorii Velarde și Alfaro se confruntă pe neașteptate cu o serie de crime oribile. Primesc ordinul de a rezolva cazul cât mai repede și cât mai discret, dar acțiunile lor nu sunt chiar atât de diferite de cele ale criminalului.

Într-adevăr, filmul îi prezintă pe cei doi polițiști în căutarea unui monstru, însă acesta aduce în fața publicului mult mai multe aspecte interesante. Spre deosebire de „Stockholm”, care ne introduce într-o poveste romantică, subtilă și minimalistă, „Dumnezeu să ne ierte” îmbină politica procedurală, criza socială, studiul personajului, umorul negru și catolicismul într-un întreg distinctiv.

„În primul rând, am vrut să atingem subiectul violenței – violența care pune stăpânire pe ființa umană, dar și violența societăților moderne și a orașelor în care comportamentele agresive reprezintă normalul. A fost intenția noastră să facem acest lucru: gândiți-vă la o relație pe trei planuri între personaje, care sunt diferite și complementare. Este curios – un prieten psihiatru ne-a spus că am creat trei psihopați care își exprima violența în moduri foarte diferite, dar foarte ușor de recunoscut”, declară Rodrigo Sorogoyen într-un interviu pentru Variety.

După debutul său în cadrul Festivalului Internațional de Film Donostia-San Sebastián din Spania, „Dumnezeu să ne ierte” și-a continuat traseul în festivaluri câștigând premiul pentru Cel mai bun scenariu la San Sebastián IFF și fiind nominalizat în diferite categorii în cadrul Seattle IFF și Miami IFF. Roberto Álamo a fost remarcat pentru interpretarea rolului principal din film, fiind nominalizat și câștigând premiul pentru Cel mai bun actor din cadrul José María Forqué Awards, Goya Awards și Feroz Awards. Alături de el joacă Antonio de la Torre, cunoscut pentru rolurile sale din „Canibal” și „Mlaștina” – filme distribuite în cinematografele din România de Transilvania Film.

După ce s-a făcut remarcat cu „Stockholm”, Sorogoyen a continuat studiul psihologiei masculine în „Dumnezeu să ne ierte”, dar cu un pas mare înainte în ceea ce privește bugetul și echipa producătoare. Unul dintre susținătorii săi, Tornasol, a câștigat un premiu Oscar pentru „Secretul”, în timp ce altul, Atresmedia Cine, a produs filme de Woody Allen.

„Este într-adevăr un film lung, dar cred că este captivant și deloc plictisitor. Am vrut să includem tot ce am considerat necesar pentru a explica în detaliu povestea crimei și pentru a contura viețile personale ale personajelor. Credem că fără acest echilibru, filmul nu ar fi putut prezenta povestea specifică a acestor doi polițiști. Ceea ce am reușit să facem într-un mod special în acest film, este faptul că discutăm și punem în evidență ființa umană și comportamentul acesteia în diferite situații.” mărturisește Rodrigo Sorogoyen în același interviu pentru Variety.

 

„Dumnezeu să ne ierte” va fi distribuit în cinematografele din România din 27 octombrie, de Transilvania Film.

Foto: Dumnezeu să ne ierte – facebook

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.