După 12 ani, UNATC recâștigă în instanță Studioul de Teatru Casandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-12-ani-unatc-recastiga-in-instanta-studioul-de-teatru-casandra/

Cu emoţie, bucurie şi multă speranţă, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” doreşte să comunice publicului una din cele mai importante victorii obţinute în instanţă, legată de însăşi identitatea sa instituţională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

Un articol de Petre Ivan|5 decembrie 2023

Casandra a fost rampa de lansare pentru marii artiști ai teatrului românesc. E un loc încărcat de istorie. Un loc al performanței, al încercărilor tinereții, al studenției frumoase. UNATC, prin această decizia judecătorească, revine acasă, își recapătă inima care bătea pentru publicul care,  de-a lungul vremii, a venit să vadă primii pași ai viitorilor artiști ai scenei românești. E un moment de bucurie, de normalitate, de recunoaștere a tradiției școlii noastre. Casandra e a noastră din nou! Așa cum e și firesc.

Mulțumesc tuturor care n-au încetat să viseze! (prof.univ.dr. Liviu Lucaci – Rector UNATC)

Indisolubil legat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale”, Studioul de Teatru Casandra a constituit vreme de peste 50 de ani, din 1957 până în 2008, cea mai importantă scenă și platformă de lansare a noilor generații de artiști.

La originea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra stă un Ordin emis de Ministerul Culturii și Învățământului în anul 1957 prin care UNATC a dobândit sala de teatru aflată în inima clădirii din București, Str. Franceză nr. 9, împreună cu alte spații auxiliare necesare. Pe această scenă reper s-au format și lansat artiști care apoi au scris istoria teatrului și învățământului artistic românesc: actorii Cristea Avram, Leopoldina Balanuta, Victor Rebengiuc, Ioana Bulca, Dumitru Furdui, Florin Piersic, Ion Fintesteanu, Marietta Sadova, Dem Rădulescu, Octavian Cotescu, Olga Tudorache și Ion Cojar, regizorii David Esrig, Dinu Cernescu, Dan Micu, Alexandru Dabija, Gianina Cărbunariu, Alexandru Tocilescu, Sanda Manu și mulți alții.

În 2011, după jumătate de secol în care Studioul de Teatru Casandra a aparținut de drept universității și studenților săi, relația profundă dintre UNATC și Casandra, precum și legătura formată între un public fidel și susținător al tinerilor artiști sunt abrupt și nedrept oprite, ca urmare a deposedării ilegale a universității de singura sa sală de teatru.

În anul 2001, moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului din Str. Franceză nr. 9 formulează o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în cuprinsul căreia își exprimă în mod neechivoc voința ca Studioul de Teatru Casandra să fie exceptat de la restituire și să își păstreze activitatea educațional-culturală, acordând prevalență astfel rolului pe care acest spațiu îl îndeplinea.

Timp de 10 ani notificarea acestora rămâne în nelucrare, până în momentul în care moștenitorii foștilor proprietari cesionează drepturile decurgând din notificarea pentru restituire către o terță persoană.

În cel mai scurt timp de la încheierea contractului de cesiune, mai exact, în data de 29 iunie 2011, Primăria Mun. București, fără a avea calitatea de unitate deținătoare a Studioului de Teatru Casandra (aceasta revenindu-i exclusiv UNATC), emite în mod nelegal o dispoziție de restituire în natură a unei părți considerabile din imobilul situat în Str. Franceză nr. 9, inclusiv a Studioului de Teatru Casandra, către cesionarul drepturilor de restituire, ignorând faptul că în notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pe care s-a fundamentat această dispoziție de restituire, moștenitorii foștilor proprietari și-au exprimat voința ca Studioul de Teatru Casandra să fie exceptat de la restituire.

La scurtă vreme, UNATC contestă în instanță legalitatea dispoziției de restituire în natură emisă de Primăria Mun. București. Litigiul avea însă să dureze mai mult decât se anticipase, UNATC întâmpinând o opoziție fermă atât din partea beneficiarului dispoziției nelegale de restituire în natură, cât și, în mod surprinzător, din partea Primăriei Mun. București, care nu avea nimic de câștigat din păstrarea unui act emis nelegal.

În anii următori, în ciuda numeroaselor proteste publice din partea comunității artistice și culturale românești, nu s-a înregistrat nici un fel de schimbare.

La finalul anului 2019, noua echipă managerială a UNATC condusă de rectorul și prof.univ.dr Liviu Lucaci include prioritar pe agenda instituțională recuperarea Studioului de Teatru Casandra, în paralel cu cercetarea recuperatorie în domeniul artistic. Respectul și grija față valorile trecutului artistic se traduc în ultimii 4 de  dezvoltare și modernizare UNATC în proiecte masive de recuperare, prezervare, sistematizare și digitalizare a arhivelor, cele mai importante fiind Arhiva activă, dedicată Filmului studențesc UNATC, sau Arhiva de Teatru.

După un proces care a durat 10 ani în prima etapă procesuală, soluția obținută în primă instanță a fost nefavorabilă UNATC, unul dintre principalele argumente ce au fundamentat-o fiind acela că “din probele administrate în prezenta cauză nu a rezultat că sala de spectacol făcea parte din baza materială a UNATC IL Caragiale”, universitatea a intensificat eforturile în vederea obținerii rezultatului corect din punct de vedere juridic și moral, apelând la un parteneriat strâns cu echipa de avocați din cadrul SCA Ciupitu și Asociații, pe care a împuternicit-o pentru a reprezenta universitatea în etapa apelului.

Astfel, după mai puțin de un an, eforturile conjugate ale conducerii UNATC și echipei de avocați coordonată de avocat Alina Ciupitu au condus între altele la identificarea în arhivele naționale a Ordinului ce stă la originea dreptului conferit universității asupra studioului de teatru, cât și la punerea în evidență a faptului că moștenitorii foștilor proprietari au exclus Studioul de Teatru Casandra din cererea de restituire în natură, recunoscând rolul major pe care acesta îl îndeplinește pentru activitatea educațional-culturală.

În acest context, UNATC obține în apel o decizie favorabilă și de o importanță majoră: anularea dispoziției nelegale emisă de către Primăria Mun. București și redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

Decizia nu este finală, aceasta putând fi atacată cu recurs, dar UNATC își continuă eforturile pentru a duce la bun capăt inițiativa recuperatorie și reparatorie față de o întreagă comunitate artistică și culturală. În acest demers ce respectă atât o tradiție, cât și dorința explicită a foștilor proprietari de drept, UNATC apelează la sprijinul și colaborarea tuturor instituțiilor implicate. Împreună putem reda atât unei comunități, cât și unui public un instrument vital de educație și exprimare artistică.

Mai mult decât un teatru, Studioul Casandra a făcut, face și va face parte din ființa și istoria Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale”, dar și din istoria culturală și artistică a României.

Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București constituie atât un centru național modern de educație artistică, cât și o comunitate culturală, ce se implică activ în problemele sociale ale cetății din care face parte. Prin programele sale, care pun accentul pe cercetare, inovație, diversitate și interdisciplinaritate, Universitatea le oferă studenților oportunitatea de a se specializa în domeniul teatrului și în cel al filmului, precum și în domenii mixte, la nivel de licență, master și doctorat.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.