După Europa, America şi Japonia, Mariana Nicolesco cucereşte China
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-europa-america-si-japonia-mariana-nicolesco-cucereste-china/

Un eveniment fără precedent în istoria muzicală a Chinei a avut loc de-a lungul săptămânii trecute: cursurile de Măiestrie Artistică Master Classes Mariana Nicolesco au reunit la Universitatea din Shenzhen, în apropiere de Hong Kong, cele mai proeminente talente din Conservatoarele şi Universităţile Chinei, printre care Beijing, Shanghai, Canton, Hunan, precum şi profesori şi maeştri de canto din întreaga ţară.

Un articol de Petre Ivan|22 mai 2017

Triumful final la Concertul participanţilor la cursurile Master Class Mariana Nicolesco la Shenzhen Grand Theatre

Cu tinerii participanţi, Mariana Nicolesco – unanim cunoscută drept una dintre marile voci ale timpului nostru – a lucrat zilnic ore în şir, fascinându-i pe toţi cei prezenţi, pe artiştii care făceau progrese ce-i surprindeau şi pe ei înşişi, pe profesorii de canto şi pe muzicologi, ca şi pe zecile şi zecile de studenţi, masteranzi şi doctoranzi care doar asistau la cele ce se petreceau pe scenă, filmând însă totul cu tabletele sau telefoanele mobile.

Apoi, semn al epocii în care trăim, trimeteau filmele prin SMS ori email colegilor din cele patru orizonturi ale Chinei, unde Mariana Nicolesco a fost deja invitată să ofere Master Classes.

Rezultatul, uluitor, a fost acela că peste 1000 de tineri artişti chinezi şi-au exprimat dorinţa de a veni în acest an la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila, creat şi prezidat de Mariana Nicolesco şi considerat drept unul dintre cele mai importante din lume.

Mariana Nicolesco şi Radu Varia îi îmbrăţişează cu drag din Hong Kong pe numeroşii lor prieteni din China şi de pretutindeni

Nelipsită de la cursurile Master Classes Mariana Nicolesco, mereu în rândul întâi şi încântată de cele ce vedea pe scenă, principala figură naţională în repertoriul universal de operă, venerată de întreaga Chină, era Doamna Guo Shuzhen, venită anume de la Beijing, care va împlini zilele acestea venerabila vârstă de 90 de ani, şi care a format generaţie după generaţie de Mariana Nicolesco artişti lirici chinezi.

Ceea ce a reuşit Mariana aici în numai câteva zile ţine de domeniul miracolului – Guo Shuzhen

Centrul de Artă al Universităţii Shenzhen, condus de o personalitate excepţională ca mezzosoprana Baoyi Bi, cea care, la Brăila, a inaugurat cu ani în urmă puntea lirică româno-chineză, dispune de facilităţi demne de universităţile americane.

Iar oraşul Shenzhen, azi supermodern ca urbanism, autostrăzi, parcuri şi clădiri, comerţ, având 12 milioane de locuitori, a apărut şi a ajuns vertiginos la stadiul actual ultra-modern în numai 30 de ani, pe locurile unde în trecut erau doar sate de pescari.

 

Am trăit momente unice, de mare bucurie. Cred că muzica de operă are un viitor important în China şi sunt fericită văzând că se adevereşte şi acum credoul meu, conform căruia nimic nu-i apropie pe oameni mai mult decât cântul. – Mariana Nicolesco

Profitând de prezenţa sa alături de Mariana Nicolesco, Universitatea din Shenzhen i-a cerut istoricului de artă Dr. Radu Varia să susţină o conferinţă despre Constantin Brâncuşi, prima consacrată vreodată în această ţară sculptorului român, prezentat ca piatră de hotar în istoria artei.

Încununare a acestor zile dedicate muzicii, Mariana Nicolesco a fost îndelung ovaţionată la Concertul de Gală Master Class, încheiat în triumf cu celebrul Brindisi din La Traviata de Verdi unde, în entuziasmul general, vocea sa a strălucit alături de tinerele voci ale artiştilor chinezi.

Foto: Mariana Nicolesco – facebook

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.