După luni de tăcere impusă, muzica live revine acasă, pe scena Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-luni-de-tacere-impusa-muzica-live-revine-acasa-pe-scena-ateneului-roman/

Deschiderea stagiunii simfonice 2020-2021 a Filarmonicii „George Enescu“ va avea loc, după câteva luni de întrerupere, miercuri 7 şi joi, 8 octombrie 2020, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român.

Un articol de Petre Ivan|5 octombrie 2020

Orchestra Filarmonicii, condusă de dirijorul englez Stefan Asbury, propune un program alcătuit din următoarele lucrări: Pavana de Gabriel FauréConcertul nr. 1, în la minor, pentru violoncel şi orchestră, op. 33 de Camille Saint-Saëns şi Simfonia nr. 2, în re major, op. 36 de Ludwig van Beethoven. În calitate de solist al serii, va apărea violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniţă.

În prima parte a  noii stagiuni, dirijorii Christian Badea, Stefan AsburyAlexander WalkerJonathan BermanLior ShambadalTheo WoltersJin WangGian Luigi Zampieri vor conduce Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, care va acompania soliști renumiți precum pianistul Daniel Ciobanu, violoncelistul Andrei Ioniță, violoniștii Mihaela Martin,  Remus AzoițeiFlorin Croitoru, violistul Răzvan Popovici și pianistul Cristian Niculescu.

„2020-2021 este stagiunea de debut în calitate de Director de Onoare a celebrului pianist și dirijor Christian Zacharias, marcând și mandatul în premieră în România de solist în rezidență  a multipremiatului pianist  Daniel Ciobanu“, declară Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „George Enescu“. „Deschiderea stagiunii 2020-2021 are loc în condiții sanitare care impun restricții imperative, afectând desfășurarea concertelor. Categoric limitează repertoriul, dar restrânge și oferta muzicienilor invitați, dirijori și soliști, preocupați de pericolul pandemic. Pentru prima parte a stagiunii, cenzurată de diverse condiționări, Filarmonica s-a străduit să susțină actul artistic cât mai aproape de standardul marii performanțe europene. Și cred că, în bună măsură, am reușit. Prezența unor nume de mare autoritate muzicală – Christian Badea, Andrei Ioniță, Mihaela Martin, Stefan Asbury, Daniel Ciobanu, Viniciu Moroianu ș. a. –  este o garanție că vom reuși să confirmăm statutul european al ansamblurilor noastre. Vom prezenta și alte formule orchestrale în premieră, alte programe de real interes pentru melomani și lumea muzicală, pe care le vom anunța în formele consacrate“, subliniază managerul general al instituției.

Un concert dirijat de Tiberiu Soare, realizat în parteneriat cu Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), este programat pe 29 și 30 octombrie 2020, fiind dedicat centenarului Uniunii Compozitorilor din România.

Alături de orchestră, Corul Filarmonicii „George Enescu“ va prezenta publicului în cadrul concertelor vocal-simfonice câteva dintre cele mai reprezentative partituri clasice, semnate de Bach, Mozart și Beethoven. În Anul Beethoven 250, vom prezenta în premieră la București transcripția pentru flaut și orchestră a Serenadei de Beethoven în interpretarea lui Ion Bogdan Ștefănescu.

Deschiderea stagiunii simfonice 2020-2021 a Filarmonicii „George Enescu“

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“

Sala mare a Ateneului Român

Miercuri şi Joi, 7 şi 8 octombrie, ora 19.00, Ateneul Român

Dirijor -STEFAN ASBURY

Solist – ANDREI IONIŢĂ

Program

Gabriel Fauré -Pavana

Camille Saint-Saëns -Concertul nr. 1, în la minor, pentru violoncel şi orchestră, op. 33

Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 2, în re major, op. 36

****

Din cauza restricțiilor impuse de pandemia cu COVID-19, vor fi puse în puse în vânzare în jur de 200 de locuri.

Prețurile biletelor sunt: Categoria I: 75 lei; Categoria II: 70 lei

Ca și până acum, biletele se vor pune în vânzare în  ziua de luni a săptămânii respective, de la ora 12.00.

Biletele se pot procura astfel:

–       De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75

–        Online,  accesand site-ul www.fge.org.ro  –  sectiunea „Calendar“.  Vă rugăm să luați în considerare că, odată început procesul de rezervare online, locurile vor fi blocate timp de 30 minute. Numarul maxim de bilete ce pot fi achiziționate într-o sesiune online este de șase bilete. Procesatorul de plăți online percepe un comision de 5% din valoarea biletului, comision adăugat la totalul plății.

–       Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

***

STEFAN ASBURY

Invitat obișnuit al unor orchestre de top din lume, stagiunea 2020/21 a început pentru  odată cu întoarcerea sa la Bilbao (Spania), pentru a dirija lucrări de Charles Ives, care va fi urmată de angajamente la Orchestra Radio Simfonică din Frankfurt, MDR Sinfonieorchester Leipzig, Orchestra Filarmonică „George Enescu“ și Filarmonica Szczecin (Polonia).

În ultimele stagiuni, a dirijat NDR Elbphilharmonie Orchestre, Copenhagen Philharmonic, Milwaukee Symphony Orchestra, Auckland Philharmonia și China National Symphony Orchestra. De asemenea, a condus orchestre prestigioase precum MDR Sinfonieorchester Leipzig (în cadrul Beethovenfest Bonn) și Orchestra Sinfonica de Bilbao  (în timpul festivalului Musika-Musica din 2019).

Este un promotor fidel al muzicii contemporane semnate de compozitorii Steve Reich, Wolfgang Rihm, Unsuk Chin și Mark-Anthony Turnage. A condus, în ultimele stagiuni, premiera mondială a Concertului german de orgă semnat de Bernd Richard, la Musikverein din Viena, și premiera mondială a Concertului pentru pian de Sir Harrison Birtwistle, alături de Sinfonieorchester des Bayerischen Rundfunks şi de pianistul Pierre-Laurent Aimard, inclusiv premiera  acestei compoziţii în SUA, alături de același solist și Orchestra Simfonică din Boston. După moartea compozitorului și dirijorului englez Oliver Knussen (1952-2018), care i-a fost un mentor apropiat, a dirijat, în noiembrie 2018, ultima compoziție completă a acestuia, împreună cu Birmingham Contemporary Music Group.

ANDREI IONIȚĂ

Născut în 1994 la Bucureşti, Andrei Ioniță a început studiul pianului la vârsta de cinci ani, iar trei ani mai târziu a luat primele lecţii de violoncel. A studiat cu Ani-Marie Paladi la Şcoala de muzică „Iosif Sava” din Bucureşti şi cu Jens Peter Maintz la Universität der Künste Berlin. Este câștigător al Premiului I la Concursul Internaţional „Ceaikovski” din Moscova în iunie 2015, de asemenea laureat a numeroase concursuri internaţionale, dintre care amintim „Aram Haciaturian”, ARD, „Emanuel Feuermann”. În 2016-2018, a fost desemnat drept „New Generation Artist” de către BBC, iar în stagiunea curentă – artist în rezidenţă la Hamburg Symphoniker.

 A concertat cu Münchner Philharmoniker, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra Mariinsky, Filarmonica din Skt. Petersburg, Filarmonica Cehă, BBC National Orchestra of Wales, Filarmonica din Tokio, sub bagheta unor dirijori de renume: Valeriy Gergiev, Mikhail Pletnev, Nicholas Collon, printre alții. Andrei Ioniță a evoluat în recitaluri susținute la Carnegie Hall, Wigmore Hall, Konzerthaus Berlin, Elbphilharmonie din Hamburg, Zürich Tonhalle, LAC Lugano, L’Auditori din Barcelona, dar și la festivaluri precum Kissinger Sommer, Mecklenburg-Vorpommern, Schleswig-Holstein, Verbier, Cheltenham. Discul său de debut (realizat la Orchid Classics și lansat în primăvara 2019) cuprinde lucrări pentru violoncel solo de Bach, Kodály, Brett Dean și Svante Henryson.  Andrei Ioniţă este bursier al Deutsche Stiftung Musikleben şi, prin generozitatea acestei fundaţii, cântă pe un violoncel realizat de Giovanni Battista Rogeri la Brescia în 1671.

 ***

Concertele programate în 𝐒𝐭𝐚𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝟐𝟎𝟐𝟎 – 𝟐𝟎𝟐𝟏 implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, aşa cum au fost aprobate prin ORDINUL 3142/1495/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, din 1 septembrie 2020.

Intrarea la concertele organizate în Sala mare a Ateneului Român este permisă până la ora 18.50 și publicul este rugat să respecte cu strictețe următoarele reguli:

➤ Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

➤ Participarea la concert este permisă numai cu păstrarea locului individual în sală;

➤ Spectatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare;

➤ Ateneul Român își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional la intrare și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

➤ Termometrizarea spectatorilor se va face de către personalul instituției. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în sală. Nu se va permite accesul persoanelor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;

➤ Accesul în spațiu, la toalete și ieșirea din Ateneul Român se face cu respectarea distanțării de minimum 1,5 metri, conform marcajelor;

➤ Pentru a evita aglomerația și formarea de grupuri, accesul se face cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Intrarea și ieșirea se vor efectua gradual, rând cu rând, astfel încât să nu se creeze aglomerație;

➤  Distribuţia locurilor în sală se face conform normelor legale.

➤ Spectacolele se vor desfăşura fără pauze pentru a se evita aglomerarea spaţiilor din foaier;

➤ Se interzice spectatorilor consumul de alimente şi băuturi în incinta Ateneului Român, cu excepţia lichidelor ambalate individual.

***

Pentru a putea respecta normele metodologice sanitare transmise prin Ordinul nr.3142/1495/2020 emis de Ministerul Culturii și Ministerul Sănătații, vă anunțăm că, temporar, suntem nevoiți să renunțăm la sistemul de abonamente la concertele de joi și vineri ale Filarmonicii „George Enescu”.

Abonații care și-au achitat abonamentul pe luna martie 2020 cât și cei care și-au achitat abonamentul pe o perioadă mai mare (două sau mai multe luni) își pot recupera contravaloarea abonamentelor pentru concertele care nu au avut loc datorită stării de urgență sau alertă, începând cu data de 01.10.2020.

Restituirea contravalorii biletelor și abonamentelor se va face numai pe bază de cerere cu prezentarea tipizatelor nefolosite (bilete și abonamente) la casa de bilete a Filarmonicii „George Enescu”.

Plata efectivă se va efectua prin ridicarea din Trezorerie a sumelor solicitate în limita unui plafon de 2.000 lei zilnic sau prin transfer bancar, în care sens vă rugăm să ne furnizați contul și banca ce vă deservește.

21
/11
/22

În perioada 21-27 noiembrie 2022, Ateneul Național din Iași va susține un turneu inedit pe cele mai importante scene de teatru ale Bucureștiului. Maratonul teatral va cuprinde 10 spectacole în 7 zile și va aduce în fața publicului din capitală nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț sau Vlad Rădescu, alături de îndrăgiții actori ai Ateneului ieșean.

17
/11
/22

Deschiderea oficială a celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la etaj al Teatrului. Evenimentul va debuta cu vernisajul expoziției Eternal Yorick - Life Book Antal, care prezintă creația scenografului Csaba Antal.

17
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie 2022 (de la 19.00), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale din România, CORUL ACADEMIC RADIO, ce aniversează în acest an 82 de ani de existență, va susține la Sala Radio primul său concert integral din această stagiune. Sub bagheta dirijorului ansamblului – CIPRIAN ȚUȚU – publicul va asculta o partitură rareori interpretată în România: Petite messe solennelle (Mica misă solemnă), semnată de ROSSINI, celebrul compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale ca „Il barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla) și „La Cenerentola” (Cenușăreasa).

17
/11
/22

Cea de-a XVIII-a Conferință a șefilor de stat și de guvern ai țărilor care au în comun limba franceză - Sommet-ul Francofoniei - va fi organizată, anul acesta, în Insula Djerba (Tunisia), în perioada 19 - 20 noiembrie 2022. Cu această ocazie, artista Irina Sârbu și bandul alături de care cântă - format din Puiu Pascu, Ciprian Parghel și Tudor Parghel - vor susține vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.45, un concert în cadrul Satului Francofoniei, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

17
/11
/22

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia Oleg Danovski, adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr., scenograf costume Viorica Petrovici, scenograf decoruri Adrian Damian. Conducerea muzicală Iurie Florea.

15
/11
/22

Două viori aflate în patrimoniul Muzeului George Enescu, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite pe 19 noiembrie, la Ateneul Român.

11
/11
/22

A fost numit „cel mai cunoscut bluesman român” și „gringo de România”, însă de fapt eludează multe categorisiri. Un artist self-made, care s-a reinventat de mai multe ori – și pare să nu se oprească încă.

10
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022 (de la 19.00), Sala Radio va fi gazda unui eveniment special: concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la București, este dedicat centenarului scriitorului José Saramago (1922-2010), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1998).