Echipa filmului „Un etaj mai jos”, la Noaptea Albă a Filmului Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/echipa-filmului-un-etaj-mai-jos-la-noaptea-alba-a-filmului-romanesc/

Realizatoriii filmului Un etaj mai jos se vor întâlni cu publicul din Bucureşti astăzi 18 septembrie, la Cinema Studio şi Cinema Elvire Popesco, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc. La Cinema Studio, vor răspunde curiozităţilor spectatorilor, după proiecţia de la 20.00, regizorul Radu Muntean, actorul Teodor Corban, scenaristul Alexandru Baciu şi directorul de imagine Tudor Lucaciu. Echipa se va muta apoi la Cinema Elvire Popesco, pentru o sesiune de Q&A aproape de miezul nopţii, la finalul proiecţiei de la 22.00.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2015

Proiectat în premiera mondială la Festivalul de la Cannes, Un etaj mai jos ajunge din 18 septembrie în cinematografele din România. Sute de invitați au luat parte joi, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, la premiera de gală a filmului.

Proiecții speciale, în prezența echipei, vor avea loc și la Timișoara (sâmbătă, 19 septembrie, orele 17.30 și 20.00, Filarmonica Banatul – Sala Capitol) și Iași (duminică, 20 septembrie, ora 19.00, Casa de Cultură a Studenților).

În prima săptămână de lansare, poate fi văzut în peste 25 de cinematografe din 15 de orașe: București, Cluj, Constanța, Brașov, Pitești,  Ploiești, Oradea, Brăila,  Târgu Mureș, Slobozia, Bârlad, Odobești, Focșani, Aiud.

Pe 12 septembrie, Un etaj mai jos a avut premiera nord-americană la cel mai mare festival din America de Nord, Toronto Film Festival, în prezența lui Radu Muntean.

Urmează, în prima săptămână din octombrie, cel mai important eveniment de gen din Marea Britanie, BFI London Film Festival.

După proiecția de la Cannes, în selecția oficială Un Certain Regard, filmul a avut zeci de cronici entuziaste în marile publicații ale lumii. „Excelent”, „plin de suspans”, „captivant”, „inteligent”, „extrem de subtil” – sunt câteva dintre complimentele adresate filmului în publicații precum „Variety”, „The Hollywood Reporter”, „Screen Daily” sau „The Guardian”.

Filmul spune povestea lui Pătrașcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria sa conştiinţă.

Protagoniştii filmului sunt actorii Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec.

Foto: Un etaj mai jos – cinemagia

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

10
/08
/23

• 15 zile, peste 120 de evenimente, peste 100 de artiști și invitaţi speciali la Râşnov, Braşov, Codlea, Feldioara şi Bran • Un festival la ediţia a 15-a: filme, proiecte artistice, concerte, dezbateri, teatru, cărţi, şcoală de vară ş.a. • Vorbitorincii (Cătălin Striblea & Radu Paraschivescu), Maia Morgenstern, Nicu Alifantis, Pasărea Rock, Ada Milea, Mădălina Pavăl, Irina Margareta Nistor, Robin and the Backstabbers, Adrian Cioroianu, Gelu Duminică alături de mulţi alţi invitaţi speciali. • Cultură de calitate într-un cadru natural deosebit fără „zgomote” inutile • Un spaţiu al dialogului civilizat, nu al talibanismului

09
/08
/23

Cinema in aer liber se intoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu 21 dintre dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, care acopera toata paleta de genuri cinematografice, de la drama si thriller la comedie si chiar animatie. Acestea vor putea fi urmarite la Bucuresti, timp de 4 saptamani, de marti pana duminica, in perioada 15 august – 10 septembrie. Intrarea la proiectii este libera.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.