Ediția I a Premiului IOCAN, în ultima zi din mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/editia-i-a-premiului-iocan-in-ultima-zi-din-mai/

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediţia I. Evenimentul se desfăşoară în prezenţa nominalizaţilor, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) şi a membrilor juriului, precum şi a cititorilor de proză scurtă, se deschide şi se închide cu un concert Adam’s Nest.

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2018

Cea mai bună carte a anului trecut va fi aleasă dintre cele cinci cărţi nominalizate de editorii revistei: Misterul maşinuţelor chinezeşti de Florin Irimia (Polirom), Mandarina de Răzvan Petrescu (Curtea Veche), Tot spaţiul dintre gîndurile mele de Bogdan Răileanu (Polirom), Pereţi subţiri de Ana Maria Sandu (Polirom) şi Copilăria lui Kaspar Hauser de Bogdan-Alexandru Stănescu (Polirom).

„Ajunşi în acest moment al existenţei revistei (n.r. 3 ani de la apariție), după un an atât de bun pentru proza scurtă, dar şi pentru că de la Premiile ASPRO, acordate ultima dată în anul 2004, la noi n-a mai existat nici un alt premiu dedicat exclusiv genului scurt, am decis cu colegii mei să iniţiem Premiul Iocan pentru proză scurtă, acordat celui mai bun volum de proză scurtă al anului trecut”, spune Marius Chivu, membru în juriu și amfitrionul serii de gală.

Câștigătorul va primi un trofeu creat de artistul Daniel Bălănescu și un premiu în valoare de 1000 Euro acordat de McCann PR România, premiile pentru toți nominalizații fiind oferite de Editura Vellant și Julius Meinl.

Evenimentul începe și se încheie cu un concert Adam’s Nest, intrarea este liberă în limita locurilor disponibile în sală. Ediția I a Premiului IOCAN este susținută de Radio România Cultural, Scena9 și Ziarul Metropolis.

Aici puteți urmări pagina de facebook a evenimentului.

22
/06
/13

Marţi, 25 iunie, la ora 19.00, sunteţi așteptaţi pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu să petreceţi o seară indiană în care puteţi discuta despre romanul „Valurile pământului“ de Anuradha Roy.

20
/06
/13

Scriitorul Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, supravieţuitor al Holocaustului, a confirmat pentru cotidianul francez La Croix că lucrează la un proiect de carte pe care o va scrie în colaborare cu preşedintele american Barack Obama, la începutul anului 2015.

10
/06
/13

„Kamceatka” este cel mai cunoscut roman al argentinianului Marcelo Figueras - o poveste despre o realitate apăsătoare („Războiul murdar“), privită prin ochii unui copil. Cartea a apărut anul acesta la Editura All, în colecția „Strada Ficțiunii“. Iar filmul care are la bază romanul a fost ales să prezinte Argentina la Premiile Oscar, secțiunea „Cel mai bun film străin“.

05
/06
/13

Astăzi, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti, Adina Dabija, cunoscută mai ales pentru volumele sale de poezie („poezia-păpuşă“, „Stare nediferenţiată“), va citi fragmente din „Şaman“, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Ego. Proză“ a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.