Editura Arthur lansează „Ickabog” de J.K. Rowling
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-arthur-lanseaza-ickabog-de-j-k-rowling/

„Ickabog”, o poveste veche la care J.K. Rowling s-a întors anul acesta pentru a le oferi o distracţie copiilor şi părinţilor în timpul lunilor de izolare, se lansează pe 22 decembrie la Editura Arthur.

Un articol de Liliana Matei|21 decembrie 2020

Povestea se adresează în principal copiilor de la 7 până la 12 ani, însă nu are legătură cu seria „Harry Potter” și nu face parte din universul vrăjitoresc, ci este scrisă sub forma unui basm a cărui acțiune are loc în regatul imaginar numit Cornucopia.

Ickabog” a fost publicată inițial sub forma unui foileton online astfel încât familiile de pretutindeni să se bucure în fiecare zi de câte un nou capitol. Autoarea și-a dorit ca volumul tipărit să conțină ilustrații făcute de copii, motiv pentru care a apărut Concursul de Ilustrații „Ickabog“. Pentru cititorii din România, Editura Arthur a publicat pe site, în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020, toate cele 64 de capitole în traducerea Tatianei Dragomir, încurajându-i totodată pe copii să se înscrie la concurs. Din sutele de ilustrații înscrise pe platforma proiectului, juriul a ales 34 de ilustrații câștigătoare, pe care le veți găsi în volumul „Ickabog”, în curs de apariție la Editura Arthur.

Autoarea a declarat că după publicarea cărții, își va dona drepturile de autor către fundația sa caritabilă, Volant, pentru ajutorarea grupurilor vulnerabile care au avut în mod special de suferit din cauza pandemiei de Covid-19 în Marea Britanie și pe plan mondial.

Mai multe despre poveste și concurs, dar și despre experiența lui J.K. Rowling în perioada carantinei, puteți citi într-un articol Q&A pe site-ul Arthur.

 

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.