Editurile premiate la Gaudeamus
https://www.ziarulmetropolis.ro/editurile-premiate-la-gaudeamus/

Trofeele Gaudeamus pentru edituri au fost câştigate de editura Humanitas (locul I), editura RAO (locul al II-lea) şi de editura Nemira (locul al III-lea) , iar cea mai râvnită carte a târgului, decisă prin votul publicului, a fost volumul „Parabolele lui Iisus.Adevărul ca poveste”, de Andrei Pleşu. În cadrul unei ceremonii care a avut loc […]

Un articol de Andrada Văsii|26 noiembrie 2012

Trofeele Gaudeamus pentru edituri au fost câştigate de editura Humanitas (locul I), editura RAO (locul al II-lea) şi de editura Nemira (locul al III-lea) , iar cea mai râvnită carte a târgului, decisă prin votul publicului, a fost volumul „Parabolele lui Iisus.Adevărul ca poveste”, de Andrei Pleşu.

În cadrul unei ceremonii care a avut loc duminică, la încheierea cele de a 19-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, a fost acordat şi Premiul Educaţia Academiei de Studii Economice din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Trofeele presei pe secţiunile presă scrisă, radio şi TV au revenit cotidianului Jurnalul Naţional şi posturilor Europa FM, respectiv TVR1. Pentru secţiunea agenţii de presă, Agerpress şi-a adjudecat trofeul pe baza monitorizării realizate de Agenţia de Presă RADOR. Premiul pentru secţiunea online nu s-a acordat.

Editurile nominalizate în acest an pentru Premiul de Excelenţă au fost: Eikon, Tracus Arte, Noi Media Print, Editura Trei, Cartier, iar opţiunile juriului au mers către Editura Cartier.

 „Premiul, în valoare de 10.000 de lei, este oferit de Radio România şi constă în finanţarea parţială sau totală a unui proiect editorial cu alonjă europeană „, menţionează comunicatul.

Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian” a fost acordat lui Bruno Mazzoni, pentru contribuţia de excepţie la cunoaşterea literaturii române în spaţiul european şi pentru traducerea în limba italiană a unor scriitori
români de primă importanţă, şi lui Dinu Luca, pentru traducerea în limba română a romanului „Obosit de viaţă, obosit de moarte”, de Mo Yan, laureatul Nobel din acest an, volum apărut la Editura Humanitas Fiction.

Miss Lectura a ediţiei din acest an a Târgului GAUDEAMUS a fost desemnată Alina Mihai, studentă la UNATC.

 Târgul a avut 112.000 de vizitatori, peste 370 de expozanţi şi peste 650 de evenimente culturale.

Republica Moldova a fost Invitat de Onoare, iar scriitori români de peste Prut s-au aflat în atenţia specială a publicului şi a presei: Arcadie Suceveanu, Preşedinte de Onoare al Târgului, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, Lucreţia Bârlădeanu, Em. Galaicu Păun, Vitalie Ciobanu. Cartea din Republica Moldova a fost adusă la GAUDEAMUS 2012 de 15 edituri basarabene: ARC, Baştina Radog, Cartea Moldovei, Cartier, Draghişte, Epigraf, Litera, Lumina, Silvius Libris, Tehnica-Info, Princeps, Prut Internaţional, Ştiinţa, Ulise. Participarea Moldovei ca Invitat de Onoare a fost organizată de Ministerul Culturii din Republica Moldova, în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.

Italia a fost partenerul privilegiat al ediţiei: standul Italiei a adus la GAUDEAMUS 2012 cărţi italiene publicate de 32 de edituri reprezentative pentru piaţa editorială actuală, dar şi invitaţi ca Marcello Fois, scriitor şi
scenarist, Sergio Valzania, scriitor, direct adjunct Radio RAI, Loredana Cornero, jurnalistă şi scriitoare, secretar general al Comunităţii Italofone de Radioteleviziune, Alfieri Lorenzon, director al Asociaţiei Italiene a Editorilor.

Un eveniment special desfăşurat în standul Italiei l-a avut ca invitat pe Neagu Djuvara, care a prezentat două dintre cărţile sale traduse recent în limba italiană: Breve storia raccontata ai piu’ giovani şi Tra Oriente ed Occidente. Evenimentul a fost coordonat de prof. Mara Chiriţescu şi organizat de către Asociaţia „Amicii lui Pavese”. Organizatorii participării Italiei la GAUDEAMUS 2012 au fost Ambasada Italiei la Bucureşti şi Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”.

În premieră, Târgul Internaţional GAUDEAMUS a oferit agenţilor literari din România şi din străinătate un cadru profesional de întâlnire, odată cu inaugurarea Centrului Internaţional de Agenţii Literare, care a găzduit
15 agenţii româneşti şi străine. Au participat: Literarische Agentur Mertin Inh. Nicole Witt (Germania), Simona Kessler International Copyright International Agency (România), Rosalind Ramsay Literary Agency Anglia), Agenţia literară Livia Stoia (România), DS Rights & Co-editions (Anglia), Pierre Astier et Associés (Franţa), Carta e Calamaio (Italia), Tempi irregolari (Italia), Piergiorgio Nicolazzini (Italia), Eulama
International Copyright Agency (Italia), Agenţia Talk Partners (România), Agenzia Letteraria Loredana Rotundo (Italia), Waterside Productions (SUA) precum şi copyright managers de la editurile La Coccinella (Italia) şi Ediciones Nowtilus (Spania).

Scriitorul Pascal Bruckner a revenit în România, la Târgul GAUDEAMUS 2012. Sâmbătă, 24 noiembrie, scriitorul francez s-a întâlnit cu cititorii români la standul Editurii Trei. În aceeaşi zi, Editura Proema a lansat
volumul Punte între sentimente, culegere de versuri de poezie româno-irakiană contemporană.

Editura Vinea, câştigătoare a Premiului de Excelenţă la GAUDEAMUS 2011, a prezentat volumele de poezie publicate în limba franceză ca parte a proiectului Huit livres de poésie pour la France, finanţat de Radio România.

Sâmbătă, 25 noiembrie, Radio România a propus publicului ascultător un duplex realizat în colaborare cu Radio Vaticana şi Comunitatea Italofonă de Radioteleviziune. Moderat de Iuliana Anghel, realizator coordonator al emisiunilor în limba italiană la Radio România Internaţional şi de Rosario Tronnolone, jurnalist Radio Vaticana, duplexul i-a avut ca invitaţi pe Ambasadorul Italiei la Bucureşti, E. S. Mario Cospito, Dan Şanta, Director Relaţii Internaţionale Radio România, Sergio Valzania, director adjunct Radio RAI şi Loredana Cornero, secretar general al Comunităţii Italofone de Radioteleviziune.

 

 

 

Sursa: Medifax

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.