Efervescențe muzicale la CIMRO DAYS
https://www.ziarulmetropolis.ro/efervescente-muzicale-la-cimro-days/

Finalul lunii iunie a adus în Bucureştiul torid două zile de festival în care muzica contemporană a răsunat din Aula Muzeului „George Enescu”. Desfăşurat în perioada 18-19 iunie 2018, festivalul CIMRO DAYS a propus publicul bucureştean o întâlnire cu noile creaţii şi noii creatori români.

Un articol de Lorena Ioniță|2 iulie 2018

La distanță de 3 ani de la ultima ediție, CIMRO DAYS(Centrul de Informare Muzicală din România) au revenit în acest an cu idei și apariții proaspete, propunându-și ca deviză  aducerea în atenția publicului a noii generații de muzicieni.

De la tineri muzicologi, instrumentiști și compozitori la reprezentanți ai generației mature de compoziție, cea de-a treia ediție a festivalului, aflat sub atenta direcționare artistică a compozitoarei Diana Rotaru, a reunit nu mai puțin de 4 reprezentări artistice diverse și foarte atractive.  Noutatea acestui an vine din desfășurarea într-o locație fixă, Muzeul „George Enescu” fiind locul de găzduire a evenimentului, dar și printr-o evoluție unitară din punct de vedere temporal. Pe parcursul a celor două zile consecutive (18-19 iunie)  muzica contemporană românească a răsunat în Aula Muzeului „George Enescu”, cu nelipsite evocări ale amintirii marelui compozitor.

Prima zi de festival, 18 iunie 2018

Divers ca gen, programul primei zile de festival a cuprins atât reprezentări muzicologice, cât și componistice, mijlocite de ansamblul de muzică nouă SonoMania. Deschiderea festivalului a aparținut anul acesta tinerilor muzicologi, patru la număr, absolvenți sau aproape de pragul absolvirii Universității Naționale de Muzică din București.

Cu studiul Valorificarea tăcerii în muzica lui Anatol Vieru și Tiberiu Olah, doctorandul Vlad Văidean a oferit publicului un nou capitol din proiectul său, într-o continuă extindere de câțiva ani, al cărei teme centrale este „tăcerea în muzică”. Studiu ce va fi inclus și în lucrarea sa de doctorat, acesta prezintă o perspectivă inedită asupra muzicii celor doi compozitori, privită prin existența expresivă a pauzelor.

Ana-Maria Cazacu (studentă la licență), într-o expunere succintă, a sistematizat direcțiile sesizate de W. G. Berger la nivelul genului cvartetului de coarde  în creația compozitorilor români de secol XX, muncă concretizată prin lucrarea Dimensiunile stilistico-estetice ale cvartetului de coarde în accepțiunea lui Wilhelm Georg Berger.

Pe de altă parte, masteranda Benedicta Pavel, a abordat traseul analitic, prezentarea lucrării  Wilhelm Georg Berger – coralul integral cromatic și simfoniile cu orgărevelând o imagine generală asupra integrării compozitorului în viața muzicală comunistă,  cu punctări asupra mijloacelor componistice folosite în cele două genuri alese.

Colocviul a fost încheiat de Desiela Ion,de asemeneamasterandă, a cărei lucrări, Dumitru Bughici: forme clasice și jazz în muzica românească, a  stârnit reacția colocvială a compozitorului Nicolae Brânduș, dornic de a împărtăși câteva păreri asupra existenței componistice a lui Dumitru Bughici.

Relansării cărții compozitoarei Irinel Anghel, Orientări, direcții, curente ale muzicii românești din a doua jumătate a secolului XX, a fost momentul ce a făcut trecerea spre final. În încheierea serii, Valentin Ghita (oboi), Mihai Pintenaru (clarinet) și Tamara Dica (violă) membrii ansamblului SonoMania –ale căror orientări se îndreaptă spre repertoriul actual, pe care-și propun să-l promoveze – au interpretat 6 lucrări contemporane, de mici dimensiuni, pentru duo sau solist.

Piese ce aparțin compozitorilor Mihai Măniceanu, George Balint, Dora Cojocaru, Gabriel Mălăncioiu, Viorel Munteanu, Carmen Cârneci și Dan Dediu, au scos la lumină 6 stiluri și abordări componistice distincte. Sugestive sau metaforice prin subiectele alese, cu interferări ale ludicului, comicului, folclorului sau seriosului, însă fără îndoială futuriste, lucrările miniaturale propuse au constituit momente de contrast ale primei zile de festival.

A doua zi de festival, 19 iunie 2018

Pe tiparul ternar al serii anterioare, cea de-a doua zi de festival a continuat voiajul muzicii contemporane, fiind dedicată exclusiv compozitorilor. Tineri ce abia își încep drumul spre cucerirea domeniului componistic, alături de compozitori ai generației formate la început de veac, au arătat publicului o multitudine de lucrări demne de secolul pe care îl reprezintă.

În această imagine de ansamblu, seara a debutat cu 5 compoziții ce au zămislit un adevărat concert acustico-electronic. Andrei Petrache, Alin Chelărescu și Bogdan Pintilie, au găsit în sonoritățile pianului, instrumentul al formării lor timpurii, mediul cel mai apropiat pentru conturarea stărilor pe care cele 3 lucrări le oglindesc. Postura de interpreți ai propriilor lucrări a permis o audiere autentică, legătura cu intențiile pe care cei trei tineri compozitori le-au înscris în partiturile lor fiind una directă, nemijlocită.

Mai mult decât atât, subiectivismul a irupt; Autobiografeme (Andrei Petrache) și Sentimente și rațiune (Bogdan Pintilie) sunt cele două suite ce vin în exprimarea unui programatism de factură intrinsecă. La polul opus, Alexandru Sima și a sa Des vagues și Constantin Basica, cu Morning Dreams, au adus actul creator pe un traiect ascendent, Aula Muzeului transformându-se, parcă, într-o sală de cinema. Pe un fundal în care efectele sonore constituiau înlănțuiri de imagini cinematice, cele două lucrări pentru mediu electronic au oferit, după părerea mea, o experiență extrem de captivantă și originală.

Lansarea de partituri din partea mediană a serii a făcut legătura cu cel de-al doilea recital, în care Duo Cello Jaya (Ella Bokor și Mircea Marian, ambii violonceliști) și Iulian Ochescu (pian) au interpretat solicitante partituri pentru duo sau solist.

Printre cele 7 lucrări contemporane s-au strecurat și două intervenții nostalgice ale pianului. „Pavana” din Suita nr. 2 op. 10 și „Melodie” din Pièces Impromptues op. 18 de G. Enescu, cunoscutele piese dedicate de compozitor pianului, au fost momentele de melancolie ce și-au demonstrat continua actualitate.

Pe aceeași linie, a miniaturilor pentru pian, s-au înscris și ultimele 3 părți ale suiteiIn Black and White de Tudor Feraru. O provocare căreia Diana Rotaru, Dan Popescu, Sebastian Androne, Mariela Rodriguez, Vlad Răzvan Baciu și Aurelian Băcan i-au răspuns afirmativ a fost punerea în contrast și evidență a două instrumente cu același timbru, a celor două violoncele.

Numărul mare de compoziții și tehnicile folosite pentru evidențierea celor două violoncele au demonstrat că există o nesecată inspirație pentru exploatarea timbrală și nelimitate modalități de transmitere a unor imagini originale.

Apogeul vizualului a fost atins de Aurelian Băcan, care, prin suita sa pentru două violoncele și pian, numită A Glimpse of The Star Trek Universe, a creionat cu umor și ingeniozitate 5 tablouri muzical-ficționale. 1. The Borg, 2. The Planet Risa, 3. The Ferengi, 4. The Vulcans și 5. The Enterprise sunt miniaturile, comice și foarte descriptive, ce alcătuiesc suita science fiction.

Puse în posturi antinomice sau diferențiate prin însăși unitatea lor timbrală, violoncelele s-au metamorfozat de-a lungul celor 7 lucrări, potențialul lor fiind explorat în varii moduri. Comicul, înfricoșătorul, multi-culturalul au fost câteva dintre ipostazele pe care cele două instrumente le-au realizat.

Închiderea festivalului i-a aparținut Dianei Rotaru, a cărei piese, Lut, s-a conturat cu maleabilitate în jurul imaginii grădinii Vilei Golescu,  lucrarea încheindu-se cu fine desene de arcuș ale bijuteriei arhitecturale centrale.

Conchid prin a spune că cele două zile de festival au fost o oportunitate de a face cunoștință cu muzica nouă, în care vizualul și imaginarul sunt două componente ce se întâlnesc într-o nouă orientare de ordin componistic. O muzică în care imagini sonore diverse incită imaginația ascultătorului prin titluri atent alese și contururi muzicale sugestive, toate acestea prezentate într-o atmosferă cordială și familiară.

(Articol scris în exclusivitate pentru Ziarul Metropolis de muzicologul Lorena Ioniță)

Iulian Ochescu_Foto Sorin Antonescu

Valentin Ghita_Foto Sorin Antonescu

Tamara Dica si Mihai Pintenaru_Foto Sorin Antonescu

Duo Cello Jaya, Foto Sorin Antonescu

Foto: CIMRO DAYS, Efervescențe muzicale, Bogdan Pintilie – Sorin Antonescu

10
/09
/19

În peisajul cultural al orașelor din România, Sfântu Gheorghe se detașează prin multitudinea de festivaluri și evenimente pe care le desfășoară cu regularitate. Între acestea, Festivalul de Arte Contemporane pulzArt este cel care, de șapte ani, continua să își surprindă publicul prin promovarea unor noi moduri de gândire în ceea ce priveşte arta, oferindu-i prilejul de a veni în contact cu o varietate de forme de exprimare artistică din lumea întreagă, reunite prin originalitate, inovație și neconvențional.

09
/09
/19

Dirijorul Ion Marin a anunțat o nouă colaborare extraordinară cu binecunoscutul pianist Lang Lang și Orchestra Simfonică din San Francisco, în data de 21 octombrie 2019. Acesta este doar primul dintr-o serie de evenimente în colaborare cu Lang Lang, următorul având loc în 2020, la Praga, pe O2 Arena, una dintre cele mai mari săli din lume, cu aproape 20.000 de locuri.

06
/09
/19

TVR vă invită să vă bucuraţi de magia concertelor transmise în direct. Pe 5 septembrie, de la ora 19.30, a fost difuzat concertul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin. Marţi, 10 septembrie , de la ora 20.00 – transmisiune TVR 3 în simulcast cu TRINITAS TV, în direct de la Sala Palatului: concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret.

06
/09
/19

Soprana VERONICA CANGEMI și-a anunțat indisponibilitatea pentru concertul din data 8 septembrie, din motive de sănătate. Concertul programat se va desfășura normal, la aceeași oră (22.30), la Ateneul Român. ANNA MARIA LABIN va prelua rolul Leocastei în spectacolul programat de Academia Bizantină pe data de 8 septembrie, cu opera Giustino a lui Vivaldi.

05
/09
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 18 septembrie 2019, începând cu ora 19.00, concertul  Enescu pe înțelesul tuturor. În program se vor regăsi Cele șapte cântece pe versuri de Clement Marot op. 15 de George Enescu, interpretate de către soprana Zsuzsana Cerveni și pianista Luminița Berariu, precum și lucrări pentru pian solo în interpretarea pianistei Ioana Maria Lupașcu.

05
/09
/19

Într-un interviu din 1986, Mercury spunea: „Urăsc să fac același lucru din nou, din nou și din nou. Îmi place să văd ce se întâmplă acum în muzică, film și teatru și să încorporeaz toate aceste lucruri în munca mea”. Se împlinesc, astăzi, 5 septembrie, 73 de ani de la nașterea legendarului Freddie Mercury, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi ai secolului.

04
/09
/19

Astăzi, 4 septembrie, la Ateneul Român, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, cele mai tainice încăperi din castelul Prințului Barbă Albastră vor dobândi o materializare simbolică prin sunet și imagine, în concertul Orchestrei Naționale Simfonice a Radiodifuziunii Poloneze, sub bagheta lui Cristian Mandeal și în viziunea regizorală și multimedia a Nonei Ciobanu.

03
/09
/19

Ediția cu numărul douăzeci și patru a Festivalului Internațional “George Enescu” este cea mai extinsă de până acum și este definită de diversitate și echilibru, atât în structura programului, formatul și dozajul spectacolelor și al repertoriului propus, cât și în privința experiențelor de festival. În același timp, ediția propune strălucire, girată de numărul mare de artiști excepționali care vor concerta la București, în țară și în lume.

31
/08
/19

Pe 20 septembrie Teo Peter "reuneste" emblematica trupa CompactB pe marea scenă de la Arenele Romane într-un eveniment grandios al trupei-fenomen. Va fi un moment de sărbătoare cu gust dulce – amar, deoarece marchează și 15 ani de la dispariția fulgerătoare și complet neașteptată a celui ce a fost unul dintre fondatorii Compact.

30
/08
/19

La finalul unei ediții fulminante, ce a inclus 19 concerte în reședințe de patrimoniu reprezentative pentru țara noastră, cea de-a VII-a ediție a turneului SoNoRo Conac “À la française” se încheie în luna septembrie cu două concerte în clădiri ce au aparținut unor importanți oameni politici români, construite la finalul secolului XIX. Astfel, pe 13 septembrie, ora 19:00, va avea loc următorul concert SoNoRo Conac, la Muzeul de Istorie “Teodor Cincu”, din Tecuci, iar pe 15 septembrie, ultimul concert la Conacul “Ion Ghica” de la Ghergani.