El, Peter Sellers
https://www.ziarulmetropolis.ro/el-peter-sellers/

Peter Sellers a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie. Nominalizat la Cannes şi la Globurile de Aur, filmul lui Staphen Hopkins, “Eu, Peter Sellers”, cu Geoffrey Rush în rolul principal, constituie o biogafie tulburătoare şi fascinantă a celui care a rămas în memoria cinefililor prin interpretările sale de geniu.

Un articol de Petre Ivan|24 Iulie 2015

Peter Sellers s-a născut în 1925 într-o familie britanică, părinţii săi fiind actori de vodevil; şi-a petrecut tinereţea mai mult singur, în timp ce ai săi se aflau în turnee.

Încă din adolescenţă, Sellers a intrat în armată, luptând în cel de-al doilea Război Mondial. Cu această ocazie i-a întâlnit pe Spike Milligan, Harry Secombe şi Michael Bentine, viitorii săi parteneri la programul radiofonic BBC „The Goon Show”, care l-a adus pe Sellers în atenţia marelui public. Sellers a jucat în peste 70 de filme şi a fost de trei ori nominalizat la Premiile Academiei.

S-a stins din viaţă la vârsta de 54 de ani

“Eu, Peter Sellers” / “The Life and Death of Peter Sellers”(2004), filmul biografic peste care, iată, a trecut mai bine de un deceniu, rememorează aventurosul periplu al actorului britanic, care a debutat ca prezentator de radio la BBC pentru a se afirma în cele din urmă drept unul dintre cei mai înzestraţi cineaşti din lume.

Graţie peliculei semnate de Staphen Hopkins, descoperim neliniştile secrete care l-au făcut pe acest actor talentat, de o carismă inegalabilă, să exclame „Urăsc tot ceea ce fac” şi viaţa unuia dintre cei mai prolifici şi mai dăruiţi actori de comedie.

Suntem în anul 1957, la Londra, iar publicul care ascultă mereu Radio BBC este fascinat de creaţiile trăznite ale celor de la „The Goons”, o trupă care a reuşit să revoluţioneze genul comic, dovedind un extraordinar simţ al absurdului.

Unul dintre geniile care se află in spatele succesului repurtat de grup este Peter Sellers, un actor frustrat care aşteaptă cu nerăbdare să se afirme în lumea filmului.

Împins de la spate de o mamă extrem de posesivă, care Încearcă să-i manipuleze Întreaga viaţă, Peter se implică trup şi suflet în cariera sa şi reuşeşte să obţină primul său rol intr-un film, care-i aduce Premiul Academiei Britanice.

Sellers va fi distribuit apoi într-un film de succes alături de diva cinematografiei italiene, Sophia Loren, de care se îndrăgosteşte cu disperare. Dragostea sa neimpărtăşită pentru Sophia Loren va provoca o ruptură în mariajul său şi îl va împinge pe actor în hăul depresiei şi singurătăţii.

Sellers îi cere atunci sfatul lui Maurice Woodruff , astrologul vedetelor, care îi prezice o serie de aventuri cu femei superbe, dar ii atrage atenţia şi asupra unor proiecte cinematografice, fiind mituit în secret de către marile studiouri care şi-l disputau pe Sellers.

Sunt zilele în care celebrul regizor Blake Edwards doreşte ca Sellers să joace un rol secundar în „Pantera Roz”, film a cărei vedetă este David Niven. În ciuda succesului enorm de care se va bucura pelicula şi a aprecierilor din partea criticilor, Sellers va urî toată viaţa acest rol.

În cariera lui Seller apare apoi Stanley Kubrick, care îl convinge să accepte rolul principal din „Dr. Strangelove”, film care-i va aduce prima nominalizare la Premiile Academiei. Va rata însă Oscarul, motiv pentru care va apela din nou la Maurice, care incearcă să-l determine pe actor să apară în cea de-a doua parte a „Panterei Roz”, motivând că nu-şi va găsi fericirea decât alături de cineva ale cărui iniţiale sunt „B.E.” (regizorul Blake Edwards).

Când Sellers află că superba actriţă suedeză Britt Ekland (B.E.) soseşte în Londra, crede că aceasta este împlinea profeţiilor lui Maurice, şi incearcă cu disperare s-o cucerească. După doar trei săptămani, cei doi se căsătoresc.

La câteva săptămani după nuntă, Sellers suferă un stop cardiac care-i este aproape fatal. Hotărat să-şi găsească fericirea alături de Britt şi să devină o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, Sellers decide să abandoneze personajele trăznite şi să devină un actor serios. Va juca un rol asemănător lui James Bond în „Casino Royale”, film care se va dovedi un fiasco total.

Frumoasa sa soţie naşte primul copil al cuplului, însă Sellers este prea acaparat de munca sa pentru a fi un soţ atent şi tată responsabil. În cele din urmă Britt îşi va lua copilul şi va pleca, lăsându-l pe Selers să se confrunte cu depresiile si neliniştile legate de viitorul carierei sale.

Cum era de aşteptat, Blake Edwards îi oferă lui Sellers rolul principal din cea de-a doua parte a „Panterei roz”. Filmul va fi un succes, dar în stilu-i caracteristic, plin de sarcasm, Sellers îl umileşte pe Edwards chiar în timpul premierei.

Se retrage la o cabană în Elveţia, unde va încerca să retrăiască amintiri legate de trecutul său personal şi profesional. Încercând cu disperare să ia totul de la început, Sellers dă foc celor mai de preţ bunuri ale sale, într-un act purificator.Peter Sellers

Obsedat de cartea „Being There”, pe care vrea cu orice preţ s-o transforme într-un film, reuşeşte în cele din urmă să ducă la bun sfârşit acest proiect. Întreaga sa viaţă interioară se cristalizează în rolul lui Chance the Gardener, care-i va aduce încă o nominalizare la Oscar.

Geoffrey Rush & Peter Sellers

Geoffrey Rush, actorul care l-a interpretat magistral pe Sellers în ‘”Eu, Peter Sellers” / “The Life and Death of Peter Sellers”(2004), l-a descoperit pe Sellers la mijlocul anilor `70, când a văzut „Intoarcerea Panterei Roz” în timp ce studia la o şcoală franceză mima şi arta mişcării dramatice.

Rolul lui Peter Sellers i-a cerut lui Geoffrey Rush să treacă prin schimbări semnificative. Serioasele transformări fizice s-au bazat pe ore întregi de machiaj, care n-au fost egalate decât de alte ore de studiu al inflexiunilor vocii şi al dicţiei, care aveau ca scop nu doar reeditarea vocii lui Sellers, ci şi cele ale numeroaselor sale personaje. În ansamblu, Rush creează aproximativ 40 de voci diferite pe parcursul întregului film.

Foto: Peter Sellers, Geoffrey Rush,  – cinemagia

15
/08
/19

Raoul Taburin este un geniu al bicicletelor. Poate depista orice defecțiune doar folosindu-și auzul. Puțini ar crede că Raoul ascunde un secret care îl bântuie și pe care a tot încercat să-l împărtășească: în ciuda experienței sale de mecanic, Raoul nu-și poate ține echilibrul pe două roți. SECRETUL LUI RAOUL TABURIN/ RAOUL TABURIN, o poveste fermecătoare despre biciclete și sindromul impostorului, imaginată de scenaristul filmului Amélie, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 august.

14
/08
/19

Joi, 15 august, începând cu ora 19.00, are loc avanpremiera celei de-a patra ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, la Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, 160). În Avanpremiera ediției a 4-a a DokStation, va fi proiectat, în premieră națională, filmul documentar Sting : A Free Man (2017, regia: Julie Veille), precedat de o selecție muzicală din discografia Sting și The Police. Intrare liberă.

13
/08
/19

Deja aclamat de critici și așteptat de cinefilii din lumea întreagă, cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, “Once Upon A Time In Hollywood” / “A fost odată la… Hollywood”, se lansează săptămâna aceasta în cinematografe. Cu o distribuție impresionantă, producția Sony Pictures va avea premiera pe marile ecrane din România vineri, 16 august 2019, și se anunță drept una dintre cele mai “fierbinți” lansări ale verii.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

12
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Exponent al Generației `70 și probabil singurul în relații strânse cu Noul Cinema post-2000, regizorul Iosif Demian se destăinuie într-o necesară carte-interviu realizată de Laura Dumitrescu – „Iosif Demian. Note de autor”, recentă publicată, în ediție bilingvă (română și engleză), de iadasarecasa, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

10
/08
/19

Evenimentul FILME ÎN AER LIBER a început marți, 6 august, pe Faleza Cazino din Constanța, într-un nou sezon de cinema în aer liber, care va avea loc până pe 18 august. Anul acesta este programată o selecție specială, ce cuprinde unele dintre cele mai bune comedii, filme de aventuri și filme pentru copii și familie ale tuturor timpurilor.

09
/08
/19

Regizorul ucrainean Sergei Loznitsa a urcat aseară, 8 august, pe scena festivalului din Sfântu Gheorghe pentru a primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. Momentul a fost urmat de proiecția primului său lungmetraj de ficțiune „My Joy”. În introducerea acestui film, pe scenă a urcat și actorul român Vlad Ivanov, colaborator al cineastului la primele sale lungmetraje de ficțiune, „My Joy” și „In the Fog”.

08
/08
/19

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care se întâmplă între 5 și 11 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, aduce în fața publicului cineaști români de marcă, dar și de peste hotare. Actorii Vlad Ivanov, Julieta Szonyi, Șerban Pavlu și Pavel Bartoș sunt doar câțiva dintre cei care au urcat pe scena ANONIMUL marți, 6 august, pentru a prezenta publicului cele mai noi producții la care au lucrat.

Page 10 of 252« First...89101112...203040...Last »