Elena Văcărescu, ”cetățean  al lumii și al patriei sale”
https://www.ziarulmetropolis.ro/elena-v%c4%83c%c4%83rescu-%e2%80%9dcet%c4%83%c8%9bean%c2%a0-al-lumii-%c8%99i-al-patriei-sale%e2%80%9d/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Am fost europeni, înainte de intrarea, în 2007, în Uniunea Europeană. O dovedeşte prezenţa numeroasă a atâtor români în organisme internaţionale, relaţiile cu spirite luminate ale continentului, saloanele literare ţinute de aceştia la Paris etc.

Un articol de Georgeta Filitti|4 octombrie 2017

Elena Văcărescu (1864-1947) este în această privință un caz grăitor. Avea 15 ani când pleacă la Paris, însoțită de părinți, ca să-și desăvârșească studiile. Cunoaște personalități ale lumii culturale franceze (între care pe Victor Hugo), audiază cursuri la Sorbona și revine în țară în 1888 ca domnișoară de onoare a reginei Elisabeta. Un episod dramatic pentru ea, amplu comentat în epocă și până în zilele noastre rămâne logodna cu principele Ferdinand, moștenitorul tronului Românei. Îngăduită de suveran, această legătură morganatică a fost respinsă de oamenii noștri politici și rezumată de primul ministru Lascăr Catargiu prin vorbele: ”Aiasta nu se poate, Maiestate!” Romanul Idila unui principe (1894) de R. Scheffer, secretarul reginei, reține întreaga poveste.

Elena Văcărescu s-a întors în Franța unde a fost acceptată în salonul literar al ducesei de Rohan; a făcut numeroase cunoștințe, dobândind notorietate în asemenea măsură încât, în 1898, își deschide   propriul salon literar. În 1913, la București, împreună cu N. Iorga, D. Gusti și Oct. Goga, întemeiază Cercul Analelor. Este deosebit de activă în promovarea cauzei românești în timpul primului război mondial (prezintă așa, în 1916, în senatul francez, la cererea primului ministru G. Clemenceau, Expozeu asupra situației din România). Face parte din delegația română la conferința de pace de la Paris, apoi se implică în crearea Societății Națiunilor, alături de N. Titulescu, fiind supranumită ”bunica” acesteia.

A făcut parte din nenumărate organisme internaționale unde a popularizat creația românească, a stăruit pentru tipărirea lucrărilor scrise în limbi de circulație restrânsă, editarea unei bibliografii internaționale a traducerilor, ca și pentru congrese de artă populară. În 1934 a întemeiat Casa română de la Paris iar peste 3 ani a creat catedra Mihail Eminescu la Centrul Mediteraneean de la Nisa. Tot în perioada interbelică instituie un premiu ce îi poartă numele, pentru ”critică și istorie literară”.

La izbucnirea celui de al doilea război mondial a trecut în zona liberă a Franței sprijinind Rezistența și Frontul național român de acolo. La încheierea ostilităților a devenit consilier cultural al legației române și mai apoi membră în delegația țării sale la Conferința de pace de la Paris (1946).

A fost președinta Asociației  cinematografice internaționale, a Academiei feminine de litere; membră de onoare a Academiei Române (1925), cavaler al Legiunii de Onoare (1927) și al Ordinului Coroana României (1933). Un crater de pe planeta Venus îi poartă numele.

Opera literară considerabilă a cunoscut succese însemnate în primul rând în Franța. Cântecele Aurorei (1889), Rapsodul Dâmboviței (1889), Nopțile Orientului (1907), Amot vincit , Le Cobzar, libret de operă  care a fost jucată la Monte Carlo (1909), memorialistica amplă, traducerile din scriitori români o situează printre figurile reprezentative ale culturii europene din secolul XX.

19
/11
/19

„Travling: Tradiții Creative” este o încercare de video-documentare a modalităților prin care patrimoniul cultural și natural contribuie la dezvoltarea comunităților, din punct de vedere economic, turistic, social, cultural și identitar.

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucian Boia (editura Humanitas).

21
/08
/19

Cioran este perceput îndeobște a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puțin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Rășinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciții de admirație”.

15
/08
/19

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

14
/08
/19

Pe 10 august s-au împlinit 135 de ani de la nașterea, la Brăila, a scriitorului Panait Istrati. Am selectat pentru dumneavoastră câteva repere biografice (așa cum apar în Panait Istrati, „Opere”, Editura Academiei Române, București, 2003).

30
/07
/19

În timp ce în România, în primii ani după Revoluție, cinema-ul de ficțiune se răfuia gălăgios cu trecutul recent, iar documentarul era în derută, cvasi-inexistent, după prăbușirea Studioului Sahia, un tânăr fotograf din Germania, plecat în copilărie din Banatul românesc, Dobrivoie Kerpenisan, realiza două documentare splendide despre oamenii din satul natal.

30
/07
/19

S-a stins din viață, la vârsta de 76 de ani. În cei peste 50 de ani de carieră, a interpretat peste 100 de roluri în teatru şi film, roluri prin care a fascinat de fiecare dată publicul spectator. Actrița, care suferea de mai mulți ani de cancer pulmonar, a murit în locuința sa din București.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

01
/07
/19

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un șezlong... Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!