Elvira Godeanu: “Sunt fericită cu trecutul meu, cu ceea ce am făcut pe scenă sau în viaţă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/elvira-godeanu-110-de-ani-de-la-nastere/

Când privim fotografia Elvirei Godeanu, vedem o actriţă foarte frumoasă care fascinează şi astăzi, prin lumina ce arată echilibrul interior a unei persoane de o mare generozitate, cu o incredibilă putere de seducţie, într-o viaţă trăită din plin. 

Un articol de Monica Andrei|13 mai 2015

A interpretat roluri alaturi de nume glorioase ce au scris istoria teatrului românesc prin creaţiile scenice: Aura Buzescu, Cella Dima, Nicolae Brancomir, Alexandru Critico, Ion Manu, Marioara Voiculescu, Romald Bulfinski, Sonia Cluceru, Aglae Metaxa, Silvia Dumitrescu-Timica şi mulţi alţii.

De-a lungul timpului, a fost răsfăţată de către public prin aplauze generoase, afost elogiată de cronicarii vremii, iar în ziua în care, printr-o simplă hârtie, i s-a luat dreptul de a juca pe scenă, a trăit momentul cu demnitate.

“Mi-am iubit profesiunea – spunea într-un interviu actriţa Elvira Godeanu – şi am vrut, ca în ceea ce urma să fiu distribuită, să fiu reală, adevărată. Teatrul se învaţă în ani lungi, are mii de reguli şi secrete pe care nu le-am aflat în conservator. Nu este destul să fii talentat şi să ai acel fizic prin care mulţi speră că vor fi idolii publicului. Sunt necunoscute care trebuie aflate la vremea lor, printr-o muncă disciplinată.” (Flacăra 20/ 1989)

După o jumătate de secol pe scenă…

Într-un decor elegant, cu mobilier stil, tablouri de artă şi chipul de bronz al actriţei sub semnătura Miliţei Pătraşcu aproape de uşa de la intrare, oameni din lumea teatrului precum: Dina Cocea, Irina Răchiţeanu Şirianu, Tamara Buciuceanu, Leopoldina Bălănuţă, Ovidiu Iuliu Moldovan, Adrian Pintea, Mihai Berechet, Julieta Ţintea s-au adunat într-o seară, în casa actriţei Elvira Godeanu, unde au derulat amintiri, s-au bucurat împreună la ceas de sărbătoare.

Marea doamnă a teatrului românesc împlinea 87 de ani şi 50 de teatru. Fusese omagiată prin emisiuni la radio, televiziune şi în presa scrisă. Atunci, la petrecere, printre altele a mărturisit:

“Sunt fericită cu trecutul meu, cu ceea ce am făcut pe scenă sau în viaţă. O şansonetă – cu ale cărei acorduri voi muri în suflet – mi-a readus în memorie atmosfera unui timp parfumul Bucureştiului interbelic de care mă leagă atâtea amintiri. Am putut să petrec sublime momente revăzând cu ochii prezenţe cuceritoare ale scenei, care m-au marcat definitiv şi profesional: George Vraca, Nicolae Bălţăţeanu, Mimi Botta, Tanţi Cocea, Birlic, Goerge Calboreanu.

M-am simţit iar aproae, pentru o clipă, de vechea pleiadă de regizori ai naţionalului: Paul Gusty, Soare Z Soare, Moni Ghelerter, Sică Alexandrescu, Ioan Şahighian.

Am fost alături de Liviu Rebreanu, care m-a invitat să vin în colectivul primei scene a ţării, sau de Camil Petrescu, căruia îi datorez creaţia Joiţica lui Caragiale. M-am întâlnit cu personaje din marele repertoriu pe care l-am iubit foarte mult: Zoe, Arkadina, Claire, Maria, Maşa.

Am retrăit emoţia când am păşit pentru prima oară în teatru şi când în comisia de admitere la Institutul de Teatru se aflau: Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Ion Livescu, Ion Manolescu. E ca şi cum acum toţi respiră lângă mine. Suntem aici, vorbim, călătorim împreună prin amintiri şi călătoriile sunt frumoase pentru că avem amintiri frumoase…” (Teatrul nr. 7-10/1991)

„Am primit grădini de flori, am fost rechemată la rampă, am răspuns la tot felul de întrebări ale zElvira Godeanuiariştilor, s-a scris despre mine, dar eu m-am socotit doar o fiinţă norocoasă pentru că am trezit interesul celorlaţi. Am simţit nevoia să învăţ mereu, să mă înconjur de oameni inteligenţi, să le ascult părerile. Mi-au displăcut superficialii, orgolioşii, încrezuţii“, mai spunea Elvira Godeanu.

“Rolul Zoe e o biruinţă comună: a regiei şi a interpretei. Prima versiune a «Scrisorii pierdute» este semnată de Vasile Enescu în 1938, apoi cea esenţială, legată de contribuţia marelui om de teatru, maestrul Sică Alexandrescu, în 1942. N-am fost entuziasmată de propunerea lui Camil Petrescu, directorul Teatrului Naţional de atunci, de a fi interpreta lui Zoe. L-am refuzat.

După câteva zile am plecat la mare pentru o scurtă vacanţă. În tren, vecinii de compartiment m-au întrebat ce pregătesc pentru stagiunea următoare şi aşa am ajuns la Zoe. Erau nişte oameni cultivaţi şi inteligenţi care m-au convins că aş fi o Zoe ideală. Am recitit textul, am încercat să mă văd în rol şi i-am spus lui Camil că accept. Ce a urmat ştiţi….” (Flacăra 20/1989)

Sică Alexandrescu, despre Elvira Godeanu

„A preţuit-o mult lumea pe Elvira nu numai pentru darurile ei fireşti, dar şi pentru seriozitatea şi perseverenţa cu care şi-a cucerit fiecare pas pe scara acestei cariere de teatru pe a cărei supremă treaptă nici cele mai mari talente nu pot ajunge, decât prin muncă. Neuitatele amintiri ne-au lăsat personajele interpretate de către marea actriţă Elvira Godeanu, pentru varietatea rolurilor de dramă, comedie, de compoziţie, ce au marcat succesele ei.

Jucând pe Zoe din «O scrisoare pierdută», Elvira Godeanu redă cu o puternică vibraţie dramatică toată panica femeii care se află în pragul compromiterii publice pusă la cale de adversarii politici ai soţului bătrân Trahanache şi amantul tânăr prefectul Tipătescu.” (Sică Alexandrescu – „Prietenul meu de drum tutunul”)

“Era începutul anilor 90. Am văzut-o de multe ori, îngrijită, fără să afişeze modestie, dar nici ostentaţia vedetei adulate. Ciudat e că de fiecare dată aerul din sală părea să vibreze altcumva: actorii care i se închinau totdeauna la sfârşitul reprezentaţiei o făceau, de fapt, de-a lungul întregului spectacol, intrând în rezonanţă aparte, într-o stare de graţie datorată ei”, scria Miruna Ionescu în Teatrul Azi, 11-12/1990.

Foto cu Elvira Godeanu – Cinemagia

 

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.