Eminescu după 1989
https://www.ziarulmetropolis.ro/eminescu-dupa-1989/

Pentru a înţelege cum a funcţionat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referinţă: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea şi desfacerea unui mit”, de Lucian Boia (editura Humanitas).

Un articol de Andrei Crăciun|2 septembrie 2019

Iată mitul Eminescu după 1989, așa cum a fost el deslușit de istoricul Lucian Boia, specialist în istoria imaginarului.

Eminescu revizitat și transformat în Dumnezeu

Odată cu ieșirea din comunism, se dezleagă și interpretările eminesciene. Fuseseră ținute în frâu de imperativele ideologice și de ipocriziile tactice ale defunctului regim. Cum să-l critici pe Eminescu că ar fi fost naționalist? Dar nici să-l lauzi! Și nici măcar să constați că așa a fost, fără laudă și fără critică! Pe de altă parte, cât de mare ar fi fost poetul, nu putea fi „cel mai mare”, poziție ocupată în panteonul oficial de liderul suprem, în persoana căruia se contopeau, desăvârșindu-se, toate calitățile și izbânzile eroilor neamului. Acum, asemenea opreliști dispar. Eminescu revine în câmpul aprecierilor libere… sau dependente doar de prejudecăți.

Susținătorii supremației eminesciene merg până la capăt… adică spre infinit. Vorbele lui Petre Țuțea, autor fără operă, dar rostitor de cuvinte memorabile, se întipăresc în gândul multora: Eminescu definit drept „sumă lirică de voievozi” și ridicat la rangul de „român absolut”. Basarabenii, treziți acum la viață națională, dau și ei o mână de ajutor. Eminescu – simbolic cel puțin – e și al lor, poate în și mai mare măsură decât al românilor de dincoace de Prut; firesc, într-o mișcare națională atât de tânără, cu entuziasme de secol XIX. „Eminescu să ne judece” e refrenul unei poezii de Grigore Vieru, pusă pe muzică de Ion Aldea Teodorovici. Mai mult chiar decât „român absolut”, Eminescu apare aici ca un Dumnezeu al nației române; lui și numai lui îi revine dreptul de a decide când avem sau nu avem dreptate.

Eminescu, idolul naționalismului etnicist și ortodox

O atitudine naționalistă persistentă (de factură etnicistă și ortodoxă) s-a instalat în anii ’90 pe terenul lăsat liber de ideologia comunistă (ea însăși cu o puternică încărcătură naționalistă, așa că între comunism și ce a urmat e de văzut nu doar schimbarea, ci și o semnificativă continuitate).

În acest context, funcția tradițională a lui Eminescu, de exponent al românismului, nu putea decât să se consolideze. Sociologul Ilie Bădescu (profesor la Universitatea din București) e unul dintre primii care reactualizează gândirea socio-politică a lui Eminescu, văzând în ea un antidot împotrivaînstrăinării”: „Niciodată primejdia unei atari înstrăinări nu a fost atât de acută ca astăzi, când falși apostoli ai europenismului ne cer să ne dezicem de opera teoretică și politică a lui Eminescu”. Până și legionarismul schițează o revenire, e drept, fără mare impact. În 1995, se publică (la editura Fundației „Buna Vestire”, denumire care reia titlul unei cunoscute gazete legionare) broșura din 1950 a lui Constantin Papanace, „Eminescu, un mare precursor al legionarismului românesc” (cu o prefață, firește, favorabilă a scriitorului Ion Coja).

În care Eminescu este atacat de adversarii naționalismului

Se îndârjește însă și tabăra cealaltă, a adversarilor naționalismului, dintre care unii ajung să fie, cu sau fără dreptate, și adversari ai lui Eminescu. În 1991, Ion Negoițescu îl taxează pe Eminescu drept „un om politic execrabil” și, mai precis, „un protolegionar”. Formula a stârnit proteste și controverse. Adevărul e că, dincolo de apropierile identificabile, nu se poate pune semnul egalității între atitudinile naționaliste, xenofobe și antisemite ale secolului al XIX-lea și cele, mult mai radicale, și cu consecințele știute, din preajma și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Eminescu se regăsește în ideologia legionară, dar se regăsește în fond în mai toate manifestările, diverse, ale naționalismului românesc (fiind preluat, cum am văzut, până și de naționalismul comunist). La vremea lui, exprima – e drept, adesea excesiv, dar gazetarul, să nu uităm, era și poet – frustrările unei națiuni, prea multă vreme supusă altora, și care se simțea sufocată de „atâta străinătate”.

Eminescu să ne judece” e refrenul unei poezii de Grigore Vieru, pusă pe muzică de Ion Aldea Teodorovici. Mai mult chiar decât „român absolut”, Eminescu apare aici ca un Dumnezeu al nației române; lui și numai lui îi revine dreptul de a decide când avem sau nu avem dreptate. (Lucian Boia)

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

17
/05
/19

SEROTONINĂ, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu, este disponibil din 15 mai în librăriile din București și din țară. Cartea va fi lansată la Bookfest 2019 sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16.30, la standul Editurii Humanitas.

02
/05
/19

Joi, 9 mai, Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește un eveniment dedicat Doinei Cornea și volumului „Puterea fragilității”, apărut recent la editura Humanitas, în ediție de colecție, cu un cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Vă invităm să parcurgeți un fragment!

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

Se obișnuiește să se spună ca Miguel de Cervantes (simbolul literaturii spaniole) și William Shakespeare (cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză) au decedat in aceeasi zi, 23 aprilie (1616). Acest lucru este însă imposibil, deoarece, chiar dacă au murit in aceeași dată, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce în Spania se adoptase cel gregorian. O interesantă explicație a acestei frumoase ficțiuni calendaristice găsim pe blogul eseistului, filosofului și publicistului Valeriu Gherghel, http://filosofiatis.blogspot.com.

18
/04
/19

Plasat în Mexic, la sfârșitul anilor '60, „Sălbaticul” lui Guillermo Arriaga este un roman pe viață și pe moarte, în care scriitorul își arată din plin măiestria, în 725 de pagini de literatură la cel mai înalt nivel.

12
/04
/19

El este peste tot... La Verona, unde n-a existat niciodată balconul Julietei la care se strecoară adolescentul Romeo. În Italia pe care, se pare, n-a văzut niciodată, ci doar a închis ochii și și-a închipuit-o.