Encyclopaedia Universalis renunta definitiv la editia tiparita si va aparea exclusiv online
https://www.ziarulmetropolis.ro/encyclopaedia-universalis-renunta-definitiv-la-editia-tiparita-si-va-aparea-exclusiv-online/

După 50 de ani şi peste 700.000 de copii vândute, Encyclopaedia Universalis, o enciclopedie de referinţă în limba franceză, va renunţa definitiv la ediţia tipărită pentru a apărea exclusiv online şi se va concentra asupra unor subiecte din sfera educaţiei.   „Cu 48 de colaboratori şi o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, […]

Un articol de Andrada Văsii|14 noiembrie 2012

După 50 de ani şi peste 700.000 de copii vândute, Encyclopaedia Universalis, o enciclopedie de referinţă în limba franceză, va renunţa definitiv la ediţia tipărită pentru a apărea exclusiv online şi se va concentra asupra unor subiecte din sfera educaţiei.

 

„Cu 48 de colaboratori şi o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, Encyclopaedia Universalis este o companie rentabilă, deja digitalizată în majoritate”, a declarat marţi Hervé Rouanet, directorul general al publicaţiei.

Sectorul digital reprezintă peste 50% din cifra de afaceri şi constituie cel mai mare fond enciclopedic certificat pe internet în limba franceză.

Hervé Rouanet vizează în 2013 o cifră de afaceri de 7 miliarde de euro. Compania care editează enciclopedia deţine şi un magazin online.

Site-ul www.universalis.fr atrage un milion de vizitatori unici în fiecare lună şi are 10.000 de abonaţi. Administratorii săi vizează o dublare a acestor cifre în următorii doi sau trei ani.

Compania publică şi alte lucrări în format digital (dicţionare, articole, studii şi fişe de lectură).

Până în prezent, Universalis lansa o nouă versiune a enciclopediei sale, în format tipărit, la fiecare trei sau patru ani.

Primul volum al Encyclopaedia Universalis a apărut în Franţa în 1968, sub conducerea lui Claude Grégory, decedat în aprilie 2010, la vârsta de 89 de ani.

Enciclopedia Britannica, partener istoric al Universalis, a anunţat la rândul ei, în luna martie, că va renunţa la ediţia tipărită.

Înainte de trecerea la formatul exclusiv digital, Encyclopaedia Universalis va lansa o ultimă ediţie tipărită, o colecţie de 30 de volume, cu un tiraj de 999 de exemplare numerotate, însoţite de o prefaţă scrisă anterior de Claude Grégory şi de un portofoliu de ilustraţii extrase din prima ei ediţie, ce vor fi comercializate la preţul de 1.494 de euro.

 

 

Sursa: Mediafax

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

25
/04
/23

Astăzi, la Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă, Constantin Chiriac, Președintele FITS, a anunțat publicarea programului ediției din acest an, dar și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 26 aprilie.

25
/04
/23

Fundația Art Encounters din Timişoara, oraş care este Capitala Europeană a Culturii în acest an, găzduieşte expoziția "Adrian Ghenie - Corpul imposibil", ce conține o serie de desene și câteva picturi tulburătoaere, inspirate din izolarea din perioada pandemiei.

24
/04
/23

„Albinele Mării Negre” de Vasile Rață este a doua expoziție din seria „Window to Europe” de la Arbor.art.room, care-și propune ca de-a lungul acestui an să promoveze artiști cu rădăcini basarabene, care și-au început cariera la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Acela a fost momentul prăbușirii cortinei de fier și al deschiderii de noi oportunități în spațiul occidental.