Ernesto Sabato – eveniment special la Humanitas Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ernesto-sabato-eveniment-special-la-humanitas-cismigiu/

Miercuri, 16 octombrie, ora 19.00 sunteţi aşteptaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o seară dedicată scriitorului argentinian Ernesto Sabato şi romanului ,,Despre eroi şi morminte”.

Un articol de Andrada Văsii|15 octombrie 2013

Miercuri, 16 octombrie, de la ora 19.00, sunteţi aşteptaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o seară dedicată scriitorului argentinian Ernesto Sabato şi romanului „Despre eroi şi morminte“.

Invitaţi la dezbatere sunt Excelenţa Sa Claudio Perez Paladino, ambasadorul Argentinei în România, Juan Carlos Vidal Garcia, directorului Institutului Cervantes din Bucureşti, Tudora Şandru-Mehedinţi, profesor universitar şi traducatoarea în limba română a prezentei versiuni a romanului apărută în Seria de autor Ernesto Sabato la Editura Humanitas Fiction, şi Andrei Ionescu profesor universitar şi cunoscut traducător din literatura hispanică. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.

Alături de Jorge Luis Borges, Julio Cortázar şi Adolfo Bioy Casares, Ernesto Sabato aparţine strălucitei pleiade de scriitori agentinieni ai secolului XX. Primul său roman, „Tunelul“ (1948; Humanitas Fiction, 2012), este primit cu interes în ţară şi pe plan internaţional, iar următoarele două romane, „Despre eroi şi morminte” ( 1961) şi „Abaddón, Exterminatorul” (1974), îi deschid larg porţile gloriei şi ale nenumăratelor şi prestigioaselor premii şi distincţii.

Dezbatere publică pornind de la volumul lui Ernesto Sabato

Adevărată capodoperă, „Despre eroi şi morminte” (1961) semnat Ernesto Sabato, cel de-al doilea volum al trilogiei care începe cu „Tunelul“ (1948) şi se încheie cu „Abaddon, exterminatorul” (1974), este un roman total, extrem de dens, scris cu credinţa mărturisită de autor că „nu se poate trăi fără eroi, sfinţi şi martiri”, şi că „prezentul generează trecutul“.

Citiţi şi: Dan C. Mihăilescu: „În literatura noastră nu avem beţivi monumentali“

Trei planuri se întrepătrund în cartea lui Ernesto Sabato, într-un joc fascinant de umbre şi lumini, în complexa sa structură narativă de voci alternante, întemeiată pe împletirea istoriei naţionale argentiniene cu drama individuală: povestea de dragoste între Martín şi Alejandra, trecutul glorios dezgropat din morminte, reconsiderat printr-o radiografie a Argentinei contemporane, şi obsedanta temă a orbirii şi a nebuniei din celebrul „Raport despre Orbi”.

Ernesto Sabato

Afişul evenimentului „Ernesto Sabato – Despre eroi şi morminte“ de la librăria Humanitas

Ultimul mare mit al literaturii argentiniene, stins din viaţă în 2011, Ernesto Sabato este creatorul unei opere proteice, care conţine în esenţă eternele contradicţii şi frământări ale fiinţei umane şi ale societăţii, circumscrise unui univers artistic şi spiritual de o tulburătoare profunzime şi originalitate.

„În romanul meu am încercat să surprind realitatea în toată extinderea şi profunzimea ei, înglobând nu doar partea diurnă a existenţei, ci şi pe aceea nocturnă şi tenebroasă. Întrucât Fernando Vidal este personajul central şi precumpănitor, tot ce se referea la el era important şi trebuia descris… ,,Raportul” reprezintă marele coşmar trăit de el, exprimând, chiar dacă simbolic şi oarecum incert, miezul cel mai semnificativ al condiţiei şi existenţei sale. Dacă aş fi suprimat această parte din roman, din considerente legate de coerenţa logică, ar fi însemnat să suprim visele oamenilor, care aparţin viziunii lor integrale asupra vieţii“, afirma Ernesto Sabato.

Ernesto Sabato şi-a pierdut treptat vederea şi în ultimii ani ai vieţii şi şi-a cultivat vechea pasiune pentru pictură. Moare în 2011, în Santos Lugares (provincia Buenos Aires), cu trei luni înainte de a împlini o sută de ani.

Foto credit: Librăria Humanitas de la Cişmigiu, eveniment dedicat lui Ernesto Sabato

27
/03
/19

Dacă biblioteca ta este plină de povești care se petrec în spațiu, lupte intergalactice, personaje cu puteri supranaturale, animale fantastice, tărâmuri nevăzute și supereroi, atunci te numeri printre #DragoniiDeBibliotecă și nu poți lipsi la a opta ediție a singurului târg de carte creat exact pentru tine: Final Frontier!

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

12
/03
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) vă invită miercuri, 13 martie, de la orele 19.00, la lansarea romanului „Hemingway și cu mine” de Paula McLain, o emoționantă reconstituire ficțională a iubirii dintre Ernest Hemingway și celebra corespondentă de război și scriitoare americană Martha Gellhorn.

07
/03
/19

METROPOLIS SPECIAL Din 8 martie o redescoperim pe Nina Cassian prin intermediul documentarului „Distanța dintre mine și mine”, semnat de Mona Nicoară și Dana Bunescu, ocazie cu care vă propunem o incursiune în viața poetei cu ajutorul notelor sale de jurnal.

06
/03
/19

CRONICĂ DE FILM „Distanța dintre mine și mine” (2018), de Mona Nicoară și Dana Bunescu, nu este important doar prin valoarea de document – Nina Cassian filmată în ultima perioadă a vieţii. Este un documentar ambițios prin montajul care pune în dialog memoria personală a scriitoarei și arhivele din timpul comunismului.

05
/03
/19

Oficial, este primăvară, iar cititorii își pot abandona hainele groase în dulapuri pentru a face loc sacoșelor din pânză încărcate cu cărți. Iată propunerile Grupului Editorial ART pentru noul sezon!

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.