Eternal Winter – un film bazat pe 250.000 de povești reale – a câștigat trofeul Cinepolitica 2019 
https://www.ziarulmetropolis.ro/eternal-winter-un-film-bazat-pe-250-000-de-povesti-reale-a-castigat-trofeul-cinepolitica-2019/

Ajuns la cea de-a opta ediţie, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica şi-a desemnat câştigătorii. Filmul Eternal Winter, în regia lui Attila Szász, ce comemorează sute de mii de maghiari deportaţi în lagărele de muncă forţată, a câştigat Trofeul Cinepolitica.

Un articol de Petre Ivan|22 aprilie 2019

Pe lângă marele premiu, juriul a oferit și o distincție specială pentru Cel mai Bun Film Politic din competiție care a mers către Murer – Anatomy of a trial (r. Christian Frosch), în timp ce documentarului Omul Roșu (r. Mugur Vărzariu) și lung metrajului The Dive (r. Yona Rozenkier) le-a fost acordată o Mențiune specială.

THE DIVE

Premiat deja la festivaluri de film importante, Eternal Winter a cucerit deopotrivă publicul, dar și juriul festivalului, care a acordat filmului Trofeul Cinepolitica „pentru subiectul profund, producția amplă și calitatea cinematografică de excepție”.

Murer – Anatomy of a trial, un film care ne-a făcut părtași la unul dintre cele mai cunoscute procese din Austria și care a transformat o sală de judecată într-un front al ideologiilor și  al abominabilului, a fost apreciat de către juriul Cinepolitica și a primit distincția pentru Cel Mai Bun Film Politic „pentru dezvăluirile istorice cutremurătoare și pentru încărcătură psihologică atent direcționată”.

Omul Rosu

Nici Omul Roșu (r. Mugur Vărzariu) nu a scăpat de aprecierile celor trei jurați, primind o mențiune specială pentru „acuitatea, umorul și originalitatea cu care tratează un subiect din realitatea românească actuală”.

Juriul competiției a fost format din Bogdan Ficeac – scriitor, scenarist și jurnalist român, Sever Voinescu – jurnalist și analist politic și Dumitru Borțun – Doctor în Filosofie și Conferențiar la SNSPA.

În perioada 18 – 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, spectatorii Cinepolitica au putut vedea cele mai noi și puternice filme cu tematică predominant politică, lungmetraje, filme de ficțiune sau documentare, reunite sub sloganul „Not so politically correct”.

Foto: Cinepolitica, Eternal Winter – facebook

 

16
/12
/14

14 dintre cele mai premiate, apreciate și discutate filme care au marcat ultimul an vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Selecția include titluri semnate de cineaști precum Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

11
/12
/14

La 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, ICON production lansează pe DVD unul dintre cele mai premiate documentare românești din toate timpurile, "Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" de Andrei Ujică, „un film pe care orice student la istorie, om politic sau om de rând trebuie să îl vadă”, după cum titra publicația „Washington Post”.

11
/12
/14

Platforma docuart.ro, pe care puteți vedea filme documentar românești, are o nouă interfață, meniu în limba engleză, secțiuni noi și dă posibilitatea fiecărui navigator să poată accesa site-ul de pe orice tip de device. Proiectul “Platforma Docuart” a fost dezvoltat pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie 2014.

09
/12
/14

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF dă startul celei de-a cincea ediții miercuri, pe 10 decembrie. BIEFF prezintă un program de excepție, dedicat scurtmetrajelor premiate cu aur în 2014 la Berlinale, Locarno și Clermont-Ferrand – Golden Shorts, care va fi proiectat vineri, de la ora 23:00, la CinemaPRO. TAPROBANA, NOAH, AS LONG AS SHOTGUNS REMAIN și ABANDONED GOODS vor fi difuzate în premieră în România.

08
/12
/14

Lungmetrajul "12 ani de copilărie/ Boyhood", regizat de Richard Linklater, a devenit unul dintre marii favoriţi în cursa pentru Oscar, după ce a câştigat, duminică, cinci trofee la gala organizată de Boston Society of Film Critics, inclusiv la categoria "cel mai bun film al anului".