Eveniment pe scena Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/eveniment-pe-scena-ateneului-roman/

Joi, 3 şi vineri, 4 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” îl va avea ca invitat în concertele stagiunii pe dirijorul canadian Charles Olivieri-Munroe.

Un articol de Liliana Matei|1 februarie 2022

Programul concertelor susținute de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, va cuprinde Concertul nr. 1, în re minor, pentru pian şi orchestră, op. 15 de Johannes Brahms, cu pianistul Andrei Licareț în ipostaza solistică, și Simfonia în re major de Jan Hugo Vorisek.

Compozitorul ceh Jan Hugo Voříšek (1791–1825) a compus singura sa simfonie, cea în re major, in 1821, într-un stil semănător primelor două simfonii ale lui Beethoven. Limbajul romantic timpuriu, original din punct de vedere melodic, este însă similar cu cel al lui Schubert. La Filarmonica „George Enescu”, interpretarea unei lucrări de Vorisek reprezintă o premieră.

Concertul nr. 1, în re minor, pentru pian şi orchestră, op. 15 de Johannes Brahms a avut prima audiție pe 27 ianuarie 1859 la Gewandhaus-Leipzig. „Este una dintre acele muzici care, odată descoperite, te vor însoți toată viața. Prin forța și expresivitatea sa, prin măiestria construcției discursului muzical, cât și prin frumusețea lui, acest concert reprezintă unul dintre punctele cele mai înalte și însemnate ale repertoriului concertistic și una dintre marile bucurii ale celor care îl cântă”, a declarat pianistul Andrei Licareț.

„Brahms realizează primul său opus de mare anvergură, demonstrând o perfectă stăpânire a logicii construcţiei muzicale, cuplată cu deplina expresie romantică. Tumultul vieţii personale, dublat de căutarea sinelui artistic, a dat şi o manifestare unică a geniului brahmsian, mai degrabă atipică în îndrăzneală şi dezechilibru, dar extraordinară tocmai prin originalitatea şi măreţia ambiţiilor care au creat-o”, a precizat muzicologul Mihai Cojocaru.

Joi și vineri, 3 februarie și 4 februarie 2022

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român

Dirijor

CHARLES OLIVIERI-MUNROE

Solist

ANDREI LICAREŢ

Program

Johannes Brahms

Concertul nr. 1, în re minor, pentru pian şi orchestră, op. 15

Jan Hugo Vorisek

Simfonia în re major

15
/11
/13

Filarmonica „George Enescu” organizează astăzi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul trioului Pro Arte. În program: Ludwig van Beethoven – Trio nr. 5, în re major, op. 70, nr. 1, Geistertrio şi Trio nr. 6, în mi bemol major, op. 70, nr. 2.

15
/11
/13

Cristian Tudor Popescu îi invită pe telespectatorii Pro Cinema astăzi, de la ora 22:00, la vizionarea comediei noir Adio Lenin!, nominalizată la premiile Bafta şi Globul de Aur, categoria cel mai bun film străin.

15
/11
/13

Echipa Ultimul Zburator continuă, aşa cum a promis, şirul de evenimente care pregătesc lansarea primului film în realism magic din România, care va avea loc pe 14 februarie 2014 – Valentine’s Day.

15
/11
/13

CRONICĂ DE FILM A patra experienţă de regizor a lui Dan Chişu în tot atâţia ani, „Déjà Vu” este un film cu pretenţii de experiment, în care jocul bun al actriţelor Ioana Flora şi Mirela Oprişor şi gustul pentru farsă nu ascund pe deplin senzaţia de improvizaţie.

15
/11
/13

Proiectul de finalizare a lucrărilor de modernizare a TNB va fi finanţat anul viitor cu 100 de milioane de lei, sumă care este posibil să fie suplimentată deoarece estimarea constructorului, de doar 97 de milioane de lei, poate fi depăşită, a declarat premierul Victor Ponta.