Eveniment pentru weekend: #CrângulMNAC
https://www.ziarulmetropolis.ro/eveniment-pentru-weekend-crangulmnac/

Porumbel gulerat, fazan, coţofană, pitulice sfârâitoare, ciocănitoare, bufniţă, stăncuţă, piţigoi. Sunt câteva dintre cele 36 de specii monitorizate de Societatea Ornitologică Română în crângul verde din faţa Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC).

Un articol de Liliana Matei|18 iunie 2021

36 de surse de inspirație pentru maratonul de ateliere de la Muzeul Național de Artă Contemporană, la care puteți participa sâmbătă, 19 iunie.

Fie că vom avea parte de vreme frumoasă sau capricioasă, ne vom asigura că vom putea găzdui activitățile plănuite, cu multe zâmbete și voie bună.

În cadrul atelierelor se vor organiza tombole de cărți de pe raftul de cărți pentru copii de la biblioteca MNAC.

Program special pentru copii

Când: sâmbătă, 19 iunie, 11:00 – 18:00

Unde: pe platfoma din fața MNAC, terasa MNAC și în expoziția Văzând Istoria, etajul 1.

ateliere pentru copii: stencil cu păsări, coregrafie și mișcare, arhitectură și urbanism, lectură despre natură

tururi ghidate pentru părinți și copii

Înscrierea la ateliere se face la adresa [email protected]. Menționați în corpul mesajului atelierul, numele participantului / participanților, precum și vârsta. Participarea la ateliere se va face pe baza confirmării primite pe mail.

Bilete: participarea costă 40 lei pe atelier (include și intrarea în muzeu). Accesul pentru adulții însoțitori este gratuit. Biletele pot fi achiziționate la intrare, sau online, aici: https://mnac.ro/tickets/83/Bilete/53.

Important: cafeneaua muzeului rămâne închisă, dar vă încurajăm să improvizați picnicuri pentru cei mici și cafele cu lapte la termos pentru cei mari, pe terasa sau pe peluza din fața muzeului.

PROGRAM

Peluza din fața muzeului, cu vedere la #CrângulMNAC

11:00 -12:30 — Atelier de stencil cu păsări pentru copii — inspirat din fauna înaripată ce se adăpostește în spațiul verde din curtea Palatului Parlamentului

13:00 – 14:30 — Atelier de stencil cu păsări pentru copii

Unde: pe asfaltul din fața muzeului. În caz de vreme nefavorabilă, cele două ateliere se vor muta în cafeneaua muzeului.
Vârstă: 7 ani+
Capacitate: 10 copii / în limita locurilor disponibile

Acces: 40 lei.

Societatea Ornitologică Română a identificat 36 de specii de păsări care trăiesc în arealul din proximitatea muzeului nostru. Împreună cu Irina Cangeopol, le vom cunoaște din fotografii și vom afla mai multe despre ele într-o lecție multidisciplinară, le vom schița în creion, apoi vom învăța cum se realizează un stencil pornind de la o imagine, o bucată de carton și un foarfece.

Irina Cangeopol este artist, profesor de artă și specialist în educație culturală prin arte vizuale, cu experiență în proiecte și programe destinate copiilor de toate vârstele. A coordonat proiectul de educație prin artă „Mișcare și culoare”, laureat al Galei Societății Civile 2018, la secțiunea Artă și Cultură.

16:00 – 17:30 — Atelier de introducere în arhitectură și urbanism

*În cadrul proiectului Mișcare și culoare

Unde: peluza verde din fața muzeului. În caz de vreme nefavorabilă, atelierul se va muta în cafeneaua muzeului.
Vârstă: 6 ani+
Capacitate: 10 copii / în limita locurilor disponibile
Acces: 40 lei.

Pornind de la peisajul în care urbanul și natura se întâlnesc în spațiul din fața MNAC, Cosmina David îi invită pe copii la un atelier de introducere în arhitectură și urbanism. Cei mici vor descoperi elemente arhitecturale specifice stilului eclectic și vor realiza în acuarelă schița unui detaliu arhitectural observat pe fațada Palatului Parlamentului. După explorarea spațiului verde din curtea muzeului, Cosmina le va vorbi celor mici despre valoarea (naturală, culturală, socială, memorială și economică) a grădinilor din jurul clădirilor, iar aceștia vor schița în culoare o posibilă soluție de activare a spațiului verde pentru comunitate. Vor fi încurajați să gândească un spațiu incluziv (pentru toți copiii) și accesibil pentru persoanele cu dizabilități.

Cosmina David este arhitect de interior, cu o pasiune neîntreruptă pentru desen. Crede că educația holistică și incluzivă, comunicată prin artă, va produce rezultate mai blânde și mai umane.

Terasa MNAC, etajul 4

11:00 – 12:00 — Atelier de coregrafie și mișcare — inspirat din biodiversitatea Crângului MNAC *În cadrul proiectului Mișcare și culoare

Unde: pe terasa MNAC, etajul 4. În caz de vreme nefavorabilă, atelierul se va muta în sala Auditorium, la etajul 4 al muzeului.
Vârstă: 5 ani+
Capacitate: 15 copii / în limita locurilor disponibile
Acces: 40 lei.

Un atelier ce își propune să integreze dimensiunea cognitivă cu cea emoțională, kinestezică și de conștientizare a propriului corp, ca instrument și subiect al exprimării prin artă.

Mihaela Iosif (Mia) activează în pedagogia dansului de peste 10 ani. Din anul 2012, este profesor (și ulterior director) al școlii „La Sylphide-Balet Recreativ București”, iar în 2017 devine secretar general și membru în consiliul director al „Uniunii Artei Coregrafice din România”.

Mișcare și Culoare este un program multianual conceput de Asociația Secția de Coregrafie, realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană și co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional AFCN. Programul pornește de la proiectul cu același nume, demarat în anul 2017, nominalizat în același an la Premiile AFCN pentru inițiative interdisciplinare și premiat cu Locul 1 în cadrul Galei Societății Civile 2018.

ACCES GRATUIT

,,Mit, singura mănușă cu carte, a părăsit dulapul mic și a pornit în căutarea surorii pierdute. Vino la o atelierele de lectură ca să afli prin ce aventuri a trecut Mit chiar de la Simona Sava, autoarea romanului Mi-a rămas dulapul mic.

16:00-16:45 — Lectura de după-amiază pentru cei mici

17:00-17:45 — Lectura de după-amiază pentru cei mici

Unde: pe terasa MNAC, etajul 4. În caz de vreme nefavorabilă, cele două ateliere se vor muta în biblioteca muzeului.
Vârstă: 4 ani+
Capacitate: 20 copii / în limita locurilor disponibile
Accesul este gratuit.

O reproducere live a serilor de lectură pentru cei mici – desfășurate în fiecare vineri seara online. Sesiunile de lectură de vineri seara vă propun să descoperiți, săptămânal, câte un titlu de pe rafturile bibliotecii MNAC, alături de specialiștii din cadrul muzeului și de invitații lor. Un proiect prin care ne propunem ca, timp de o oră, să explorăm împreună lumea artei contemporane. Ne vom întâlni cu cei mai apreciați invitați ai programului Seri de lectură la MNAC, aventurându-ne în lumea misterioasă a artei.

Moderator: Astrid-Isabela Bogdan este bibliotecar și educator muzeal la MNAC, a studiat istoria artei și științe juridice, iar în prezent este membru în echipa de voluntari a Institutului Național al Patrimoniului. A coordonat diverse evenimente dedicate tinerilor, atât la nivel intern, cât și la nivel extern, precum cele organizate de Catedra UNESCO din cadrul UCDC.
Invitați:
Cătălina Cucu, ilustrator al colecției „Melciulică” și al programului educațional InfinitEdu.ro.
Simona Sava, autor al titlului „Mi-a rămas dulapul mic”.

Tururi ghidate în familie

16:30 – 17:30 — Tur ghidat pentru copii și părinți prin expoziția colecției MNAC – Văzând Istoria | 1947-2007. Colecția MNAC— Introducere în arta contemporană românească pe înțelesul copiilor

Vârstă: 5 ani+
Capacitate: 15 persoane / în limita locurilor disponibile
Acces: 40 lei.

Irina Cangeopol este artist, profesor de artă și specialist în educație culturală prin arte vizuale, cu experiență în proiecte și programe destinate copiilor de toate vârstele. A coordonat proiectul de educație prin artă „Mișcare și culoare”, laureat al Galei Societății Civile 2018, la secțiunea Artă și Cultură.

Atelierele MNAC sunt incluzive, toți copiii cu dizabiltăți sunt bineveniți, indiferent de abilitățile lor artistice. Acestea au loc săptămânal la sediul muzeului sau online.

Foto: Doru Spac / MNAC

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.

18
/05
/17

Astăzi este Ziua internațională a muzeelor, prilej pentru a vă prezenta un top al celor mai frumoase muzee din lume, întocmit anul trecut de cunoscutul site TripAdvisor, și de pe care nu lipsesc muzee precum: Luvru, Prado, Van Gogh sau Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

09
/05
/17

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București deschide joi, 18 mai, ora 19:00, expoziția „Ucenicie prin arte. Sorin Costina, colecționar”, una dintre cele mai importante colecții de artă postbelică autohtonă, ce cuprinde lucrări semnate de Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Paul Neagu, Florin Niculiu, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu etc.

03
/05
/17

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

20
/04
/17

Artistul multimedia Nikita Golubev a transformat mai multe autovehicule murdare din Moscova în adevărate opere de artă. Sub pseudonimul "ProBoyNick", Golubev a pictat, în ultimele două săptămâni, diverse desene pe mai multe mașini din capitala Rusiei și a distribuit online fotografiile cu operele create. Artistul rus realizează aceste desene folosindu-se de degete și pensule.

12
/04
/17

Cea mai mare expoziţie dedicată lui Ştefan Luchian din ultimii 50 de ani va fi organizată la Pavilionul Muzeal de la Art Safari, între 19 mai - 18 iunie, la Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45), şi va cuprinde opere ale artistului din peste 20 de instituţii muzeale, dar şi din cele mai importante colecţii private.

11
/04
/17

Premiul Pulitzer 2017 pentru "Fotoreportaj" (Feature Photography") a revenit publicației Chicago Tribune, care a publicat un portret al unui copil de 10 ani care a supraviețuit unui schimb de focuri în Chicago, și al mamei sale, care încearcă să reia cursul vieții după această dramă.