Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită joi, 12 martie 2020, de la ora 15.00, în Sala Perpessicius a sediului din Str. Nicolae Creţulescu nr. 8, la o „Evocare Henriette Yvonne Stahl”. Participă: Elena Zaharia-Filipaş, Bianca Burţa-Cernat, Simona-Grazia Dima, Nina Corcinschi şi Irina Stahl.
Un articol de Liliana Matei|1 martie 2020
Prozatoarea şi traducătoarea Henriette Yvonne Stahl s-a născut la 9 ianuarie 1900, la Saint-Avold, în Lorena, Franţa. Fiica Alexandrinei Blanche Boeuve, profesoară, şi a lui Henric (Henri) Stahl, profesor şi literat, este sora sociologilor Henri H. Stahl şi Şerban Voinea, cu cel din urmă doar prin mamă, conform „Dicţionarului general al literaturii române”.
A sosit în ţară în 1901, urmând cursul primar şi liceul în particular. În 1925 a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. În 1921, a debutat cu poeme în proză la „Flacăra”. În 1924 a participat la un concurs de proză al ziarului „Dimineaţa”, unde a prezentat romanul „Voica” – cronica unei familii ţărăneşti dintr-un sat situat la confluenţa Neajlovului cu Argeşul. Romanul, recomandat de G. Ibrăileanu, a apărut în „Viaţa Românească”, fiind apreciat şi de N. Iorga. La propunerea lui Ibrăileanu, lucrarea, editată în volum în acelaşi an, i-a adus tinerei scriitoare Premiul Societăţii Scriitorilor Români. Cu a doua carte, de această dată o culegere de nuvele, „Mătuşa Matilda” (1931), autoarea trece din lumea satului în spaţiul citadin, interesul său deplasându-se de la social la psihologic. Au urmat romanele „Steaua robilor” (1934), „Între zi şi noapte” (1941), „Marea bucurie” (1947), „Fratele meu, omul” (1965). Către sfârşitul carierei scriitoriceşti, s-a întors la nuvelistică, în 1969 apărând culegerea de nuvele „Nu mă călca pe umbră”. În 1970 a apărut volumul de versuri „Orizont, linie severă (1940-1967)”. A mai semnat romanele „Pontiful” (1972), „Lena, fata lui Mărgărit” (1977), „Drumul de foc” (1981).
Ieronim Şerbu scria despre autoare în „Vitrina cu amintiri”, Ed. Cartea Românească, 1973: „Pe Henriette Yvonne Stahl a adus-o Isaiia Răcăciuni la cenaclul lui Lovinescu. De cum a intrat în salon, apariţia ei ne-a amuţit pe toţi, de emoţie şi admiraţie. Era o apariţie strălucitoare, cu gâtul alb şi înalt de lebădă, cu nările înţepate, cum spunea Mateiu Caragiale. Decolteul rochiei, de culoarea vişinei putrede, braţele goale dezvăluiau o carnaţie delicată, cu frăgezimi de crin imaculat. Spre uimirea şi încântarea ascultătorilor, această superbă apariţie feminină se dovedea şi o scriitoare de mari intensităţi psihologice şi de rafinaţii intelectuale”.
Foarte bună cunoscătoare a limbii franceze, şi-a tradus singură o parte dintre cărţi, publicându-le în Franţa. A scris direct în franceză romanul „Le Témoin de l’Eternité” (1975). A tradus mult din literatura universală. În 1931, Henriette Yvonne Stahl s-a căsătorit cu scriitorul Ion Vinea (n. 17 aprilie 1895 – m. 6 iulie 1964), alături de care va rămâne 14 ani, pentru ca, în 1952, să devină soţia unui alt scriitor, mult mai tânărul Petru Dumitriu (n. 8 mai 1924 – m. 6 aprilie 2002), de care va divorţa în 1957. În 1981, scriitoarei i-a fost decernat Premiul Special al Uniunii Scriitorilor.
Henriette Yvone Stahl a trăit 84 de ani.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
