Despre impactul artei asupra psihicului și spiritului uman
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-impactul-artei-asupra-psihicului-si-spiritului-uman/

Premisa proiectului habits by Republica cultural, iniţiat de Societatea Omului Sănătos, o serie de conversaţii despre impactul artei asupra psihicului şi spiritului uman moderate de psihoterapeutul Gabriel Cicu (fondator al clinicii Color Mind din Bucureşti) alături de patru artişti: scriitoarea Adela Greceanu, muzicianul Răzvan Popovici, coregrafa Judith State şi pictorul Roman Tolici.

Un articol de |8 februarie 2022

Cum ar fi arătat ultimii 3 ani fără filme, cărți sau muzică? Arta, în toate formele ei, joacă zeci de roluri în viața omului modern și ne poate influența în moduri pe care nici nu le conștientizăm. Sunt studii care arată că o vizită la muzeu ne poate ajuta să trecem mai ușor peste o perioadă stresantă. Sau că cititul ne face mai empatici și poate fi un sprijin în depresie. Suntem mai puțini anxioși dacă mergem la teatru, iar încercarea de a decoda și înțelege orice formă de artă creează noi legături neuronale. 85% dintre respondenții „Art consumption and well-being during the Covid-19 pandemic”, un studiu realizat în Europa, inclusiv în România, au definit arta ca o metodă de înțelegere și conectare cu propriile sentimente. 65% dintre ei au spus că arta îi face să se simtă mai bine.

Prima invitată a seriei este scriitoarea Adela Greceanu. Adela a debutat în 1997 cu volumul de poezie „Titlul volumului meu, care mă preocupă atît de mult…” (Editura Eminescu). Cele mai recente cărți publicate includ „Și cuvintele sunt o provincie” (Editura Cartea Românească) și antologia „Șuruburi, șaibe, cuie, piulițe” (Editura Cartier). Pentru literatura ei, a câștigat premii în țară și străinătate. Scrierile ei au fost traduse în germană, engleză, suedeză, slovenă și albaneză. Adela realizează emisiunea “Timpul Prezent” la Radio România Cultural alături de Matei Martin.

Conversația dintre Adela Greceanu și Gabriel Cicu încearcă să traducă ce se întâmplă înaintea cuvântului. Ce îl face pe scriitor să transpună în fraze ce simte? Și cum poate un cititor să ia aceste cuvinte și să le facă ale lui? „Prin scris încerc să țin pasul cu mine, cu ce mi se întâmplă. Timpul scrisului este mereu prezentul, chiar dacă scriu la trecut”, spune Adela.

Conversația poate fi urmărită pe canalul de YouTube al Societății Omului Sănătos și pe pagina de Facebook a asociației.

Următoarele trei conversații, cu muzicianul Răzvan Popovici, coregrafa Judith State și pictorul Roman Tolici, vor fi transmise online în fiecare seară de vineri a lunii februarie, respectiv pe 11, 18 și 25.

Dr. Gabriel Cicu este psihiatru și psihoterapeut psihanalist specializat în tratamentul dependențelor. A absolvit cursurile Facultății de Medicină din Valencia, Spania, și este doctor în științe medicale ​la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București. A urmat un masterat în adicții la Barcelona.​ Este terapeut și formator în Interviu Motivațional, membru al MINT – Motivational Interviewing Network of Trainers. Fondator și proprietar PsyMotion – prima clinică privată de psihiatrie, psihoterapie și dezvoltare personală, specializată în dependențe, înființată în anul 2008 și devenită Color Mind în anul 2015.

 

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.